Visul lui Gentile
Invitat de Gino Iorgulescu, am participat marți seara la festivitatea în cadrul căreia fostului internațional italian Claudio Gentile i s-a înmînat Premiul Maestrelli 2012, distincție ce se acordă anual unor personalități din fotbalul peninsular, mai ales antrenori. Cum Gazeta a […]
Invitat de Gino Iorgulescu, am participat marți seara la festivitatea în cadrul căreia fostului internațional italian Claudio Gentile i s-a înmînat Premiul Maestrelli 2012, distincție ce se acordă anual unor personalități din fotbalul peninsular, mai ales antrenori. Cum Gazeta a scris despre eveniment, Daniel Nanu menționînd că laureatul a primit trofeul chiar de la Ilie Balaci, adversarul și învingătorul său din întîlnirea România – Italia, 1-0 pe 16 aprilie ‘83, n-am să insist.
Totuși, ca să înțelegeți mai bine sensul următoarelor rînduri, vă voi înfățișa, pe scurt, cartea de vizită a lui Claudio Gentile, considerat și în prezent, la aproape 3 decenii de la retragerea de pe gazon, unul dintre cei mai importanți fundași din istorie, unul dintre cei mai mari. “Apărătorul de fier”, tare ca o stîncă, el l-a marcat la sînge și l-a redus la tăcere pe inconfundabilul Maradona în partida Italia – Argentina de la CM 1982, la finalul căreia a comentat duelul cu El Pibe d’Oro printr-o replică rămasă celebră. “Fotbalul nu e pentru balerine!”, a spus Gentile.
Născut pe 27 septembrie 1953 la Tripoli, în Libia, a jucat peste 300 de meciuri, vreme de 11 sezoane, pentru Juventus, cu care a cucerit Cupa UEFA (1977), Cupa Cupelor (1984), de șase ori Lo Scudetto și de două ori Cupa Italiei. A strîns 71 de selecții în Squadra Azzurra și s-a încoronat campion mondial în Spania 1982. Ulterior, ca antrenor a cîștigat cu Italia Under 21 titlul european în 2004 și cu Under 23 medalia de bronz a JO de la Atena în același an.
Și-acum, permiteți-mi să mă întorc la ceremonia de marți seara. Ea era în plină desfășurare, Ilie Balaci îi transmisese premiul oaspetelui, iar acesta începuse să mulțumească atunci cînd în sală și-a făcut apariția Ilie Năstase. Căutînd să treacă neobservat, să nu deranjeze, s-a așezat pe scaunul de lîngă mine, moment în care, aflînd cine e noul sosit, Gentile și-a cerut scuze asistenței, și-a întrerupt discursul și a venit să-i strîngă mîna lui Ilie (foto).
Fiind lîngă ei, am auzit cuvintele italianului: “La tinerețe, v-am admirat sincer, de aceea mi-a părut rău că nu v-am cunoscut personal. Avînd această ocazie, mă bucur din tot sufletul și consider seara de azi una deosebită. N-am s-o uit pentru că mi s-a îndeplinit un vis”. Deși obișnuit cu complimentele, celebrul tenisman s-a arătat nu doar surprins, ci de-a dreptul emoționat.
Noaptea tîrziu, înainte ca Gentile să părăsească localul, l-am auzit spunînd că “trebuie să vă mîndriți cu Nastaz care n-a fost un sportiv ca mine sau ca alții, ci a fost un geniu”. Aș putea dezvolta ideea brodînd pe tema cum și cît ne prețuim noi valorile, însă mai bine nu. Întîmplarea de mai sus vorbește de la sine, nu?