Steaua 1986 chiar merită rentă viageră!
Spre lauda lui, Gică Hagi a redeschis subiectul. Întîlnindu-se deunăzi cu doctorul Nicolae Bănicioiu, noul ministru al tineretului și sportului, Hagi a adus în discuție faptul că, deși au cucerit în 1986 Cupa Campionilor Europeni, fotbaliștii Stelei n-au primit niciodată […]
Spre lauda lui, Gică Hagi a redeschis subiectul. Întîlnindu-se deunăzi cu doctorul Nicolae Bănicioiu, noul ministru al tineretului și sportului, Hagi a adus în discuție faptul că, deși au cucerit în 1986 Cupa Campionilor Europeni, fotbaliștii Stelei n-au primit niciodată rente viagere . Simplu de ce, din pricină că triumful lor nu s-a încadrat în prevederile Legii 69/2000 conform căreia, la articolul 64 referitor la “Protecția socială a sportivilor de performanță”, de rentele respective beneficiază, la cerere, medaliații JO, campionii de seniori mondiali și europeni din probele olimpice sau din cele care au figurat, și o singură oară, în programul JO.
Cum izbînda Stelei n-a intrat în nici una dintre categoriile de mai sus, învingătorii de la Sevilla n-au primit altă recompensă materială decît un autoturism ARO de teren, și acela folosit!
Plus, firește, niște felicitări.
Nicolae Bănicioiu, care declara recent pentru Gazetă că “finala de la Barcelona m-a marcat definitiv. Atunci am devenit fan (n.a. roș-albastru) și sînt mîndru de asta”, a reținut observația lui Hagi, dar a promis și că va încerca să repare ce-au stricat, ori măcar neglijat, predecesorii săi din Vasile Conta 16. Adică să le ofere steliștilor, deși cu vinovată întîrziere, ce-ar fi trebuit să li se acorde încă din 2000.
Firește că voința ministrului nu va fi suficientă. Acesta a făgăduit însă, și pînă la proba contrarie trebuie să-l credem, că va propune modificarea Legii educației fizice și sportului în așa fel încît ea să-i cuprindă la capitolul recompense și pe cei care au obținut cel mai mare succes din istoria fotbalului românesc. Unul nepereche, despre care afirm, iertați-mi pesimismul, că nu va fi egalat nicicînd și, cu atît mai puțin, depășit.
Tocmai de aceea, celor care l-au reușit li se cuvin nu doar flori în fiecare an de 7 mai, un articol elogios și o invitație la TV. Ei merită mai mult decît atît, inclusiv rente viagere pentru serviciile aduse țării, pentru bucuriile furnizate suporterilor.
Unii dintre ei fiind oameni realizați, sigur că nu toți jucătorii din Ghencea vor cere rente. Probabil că Iordănescu, Pițurcă, Bölöni, Balint ori Lăcătuș nu vor avea nevoie de ele. Ei se descurcă și fără cîteva sute de euro în plus pe lună. Lui Duckadam, lui Bumbescu, lui Iovan și lui Belodedici le-ar prinde însă de minune, în vreme ce pe L. Bălan, pe Pistol și pe Majearu chiar i-ar salva. Tocmai pentru că aceștia au tras lozuri necîștigătoare la loteria vieții, banii care ar veni de la MTS i-ar ajuta să mai scape de necazuri, să mai zîmbească. Întrucît bătrînețea, recunoașteți citatul, nu-i pentru fricoși, dar nici pentru săraci.
Aștept ca doctorul Bănicioiu să nu rămînă în faza declarațiilor de presă, ci să treacă la fapte, să se bată energic pentru cauza Stelei 1986. Să nu uite, valabil pentru toți, că dacă noi nu știm să ne prețuim și să ne răsplătim valorile cum și cît ar trebui, alții n-o vor face nici atît. E grav să comiți o greșeală, dar infinit mai grav să persiști în ea, să nu cauți s-o îndrepți.