Ultimul meci

Zoltan Szekely s-a născut la Baia Mare, pe 30 august 1967; cel căruia majoritatea îi zic Zoli, iar apropiații Zozo, a jucat fotbal la nivel modest, fiind legitimat la ASA Buzău pe perioada stagiului militar; a debutat ca arbitru pe […]

Zoltan Szekely s-a născut la Baia Mare, pe 30 august 1967; cel căruia majoritatea îi zic Zoli, iar apropiații Zozo, a jucat fotbal la nivel modest, fiind legitimat la ASA Buzău pe perioada stagiului militar; a debutat ca arbitru pe 11 martie 1989 în satul Chechiș, la o partidă din campionatul județului Maramureș; regretă, dar nu-și mai amintește numele formațiilor; în 1992 a promovat la Divizia C, în 1994 la B, în 2000 la A, iar în 2004 a intrat pe lista FIFA ca asistent; estimează că a oficiat la peste 600 de meciuri, dintre care 72 internaționale; sigur e că fotbalul l-a purtat în 25 de țări.

Duminică, 9 decembrie 2012, și-a încheiat cariera, din pricina vîrstei, la confruntarea dintre CSMS Iași și Dinamo București; n-o să credeți, însă întîlnirea respectivă a fost și cea dintîi la care au asistat soția sa, Daniela, și fiul lor, botezat tot Zoltan, student la Facultatea de Științe Economice din Cluj; oferă amănunte: “ei ar fi vrut să vină cu mine mereu, dar m-am opus; cum mergeam de fiecare dată la serviciu, nu la distracție, prezența lor m-ar fi tensionat inutil”.

Ca orice arbitru, a mai și greșit, dar nici des, nici grav, ci omenește; în 13 sezoane de Liga 1, a suferit numai 4 suspendări; își reproșează și azi eroarea comisă pe 12 aprilie 2008 la Timișoara, cînd n-a semnalizat ofsaid la Ganea, fază în urma căreia “Poli” a egalat-o pe Dinamo într-un meci ce se va încheia 1-1; încearcă să se justifice: “am sesizat că Ganea se afla în spatele fundașilor, dar am avut impresia că mingea nu va mai ajunge la el; totuși a ajuns, însă n-am mai ridicat fanionul; am încasat nota 4 în Gazetă și CCA m-a oprit de la delegări 3 săptămîni!”.

Logic că le ține partea cavalerilor fluierului, “care de regulă se antrenează la fel de serios ca jucătorii; plus că, plătind din buzunarul propriu transportul, cazarea, masa, echipamentul, masorul, medicația etc., le rămîne sub jumătate din barem, un sfert” ; dac-ar fi s-o ia însă de la capăt, ar lua-o fără ezitare întrucît îi datorează arbitrajului tot ce are; inclusiv cele 3 terenuri de sport acoperite, pe care le deține împreună cu un amic în orașul natal.

Dintre foștii sau actualii “centrali” români, i-a apucat pe Porumboiu și pe Constantin-Vîlcea, ulterior pe Corpodean, pe Anghelinei și pe Salomir jr., apoi a colaborat cu Al. Deaconu, cu Tudor, cu Gusti Constantin, cu Colțescu, cu Balaj, cu alții; “cel mai tare m-am atașat de Balaj, băimărean de-ai mei, cu care am petrecut la meciuri și pe drumuri mai multă vreme decît acasă cu nevasta!; ne-am înțeles ca frații; la prima mea partidă de Champions League, pe San Siro, la Milan-Auxerre, mi-au dat lacrimile cînd se intona imnul, moment în care Balaj mi-a șoptit să mă abțin, că mă văd vecinii la televizor și-o să rîdă!”.

Firește, cu ocazia finalului de carieră a primit numeroase complimente, felicitări și urări de bine. Dintre toate, l-a impresionat mai ales mărturisirea unui președinte de club, care i-a spus “vă vom simți lipsa tocmai pentru că n-am avut ce vă reproșa; ați fost un arbitru corect!”; de acord, mulțumiri, sănătate și noroc, Zoltan Szekely!