Craiova cere iar dreptate!
Două săptămîni după ce-au protestat la București, suporterii alb-albaștri vor organiza vineri, 6 aprilie, un nou miting. De data asta, se vor reuni în Piața Prefecturii din Craiova, unde se contează că vor fi prezenți foști jucători și președinți ai […]
Două săptămîni după ce-au protestat la București, suporterii alb-albaștri vor organiza vineri, 6 aprilie, un nou miting. De data asta, se vor reuni în Piața Prefecturii din Craiova, unde se contează că vor fi prezenți foști jucători și președinți ai Universității. Cu tot respectul pentru asemenea manifestări, mă îndoiesc că problema poate fi rezolvată în stradă. Prin presiune. Ea ar trebui rezolvată, ba încă urgent, la nivelul conducerii Federației, cea care, încurcînd borcanele, a îndrăznit să se răzbune și să decapiteze una dintre cele mai iubite echipe din istoria fotbalului românesc.
Cu alte cuvinte, e de datoria FRF să repare ceea ce ea însăși a stricat. Să caute soluții pentru reintroducerea Craiovei în circuitul performanței și, încă mai important, să le găsească. Abuzului trebuie să i se pună punct! Dacă se aude că vineri vor mărșălui, printre alții, Balaci și Cîrțu, Geolgău și Tilihoi, Corneliu Stroe și Marcel Popescu, ba și Cristi Minculescu, solistul formației Iris recomandîndu-se un vechi și statornic admirator al Universității, Adrian Mititelu va absenta.
Nu i s-a trimis invitație, majoritatea fanilor considerîndu-l principalul responsabil de necazurile Științei. Într-adevăr, Mititelu a greșit rău și des. A vrut mult și a reușit puțin, iar Craiova s-a dovedit o căciulă prea mare pentru el. Pe de altă parte însă, nu-i corect ca toate oalele să se spargă în capul lui, să-l învinovățim și de ce n-a făcut. Gîndind așa, am uita esențialul: că onor Comitetul Executiv a votat dezafilierea Științei nu din pricina erorilor comise de Mititelu, ci urmare a faptului că gruparea din Bănie, sfidînd regulamentele interne și internaționale, ar fi chemat în judecată Federația! Întrucît Curtea de Apel București a demonstrat că Universitatea n-a intentat vreun proces FRF, rezultă că sancțiunea dictată împotriva Științei n-a avut nici un temei legal, nici o bază.
Tocmai de aceea asupra ei trebuie revenit fără întîrziere. Aleg să închei citînd dintr-un comentariu postat pe site-ul Gazetei. Autorului lui i s-a atras atenția că Petrolul și UTA din anii ‘50 ori FC Argeș de mai tîrziu au fost “de o sută de ori mai interesante decît Craiova”. Iată răspunsul: “Mai tînăr, n-am apucat să văd echipele de care amintești … Îmi aduc însă aminte de primul meci al Științei la care m-a dus tatăl meu … De nopțile dinaintea meciului care păreau ani, de sărbătoarea sau, după caz, de tristețea din casa noastră după o partidă a Științei. Nu încerc și nici nu vreau să-ți schimb părerea despre Craiova. Sper doar să înțelegi puțin ce înseamnă să fii suporterul acestei echipe. Iar eu, ca suporter al ei, am un singur regret. Anume că fiul meu nu va putea trăi aceeași bucurie”.