Pancu, omul care aduce succesul

Accidentarea suferită de Daniel Pancu sîmbătă, în întîlnirea cu U Cluj, s-a dovedit mai puțin gravă decît s-a crezut în prima clipă. Rezonanța magnetică a evidențiat numai o leziune a ligamentului colateral intern al genunchiului drept, ceea ce ar putea duce la o pauză de maximum 5-6 săptămîni. Inițial, s-a vorbit despre tot atîtea luni de absență, ba chiar, deoarece fotbalistul în discuție a împlinit 34 de ani pe 17 august, despre încheierea carierei lui. Din fericire, golgeterul Rapidului s-a ales doar cu un fel de entorsă, chinuitoare, însă ușor de vindecat.

Ca să scape de ea mai repede, Pancone a plecat marți dimineața la Belgrad, urmînd să se trateze, alături de Ștefan Grigorie, în clinica de medicină tradițională a Marijanei Kovacevici. Tămăduitoarea i-a avut pacienți, printre alții, pe Dani Coman, Zicu, Raț și Chiricheș, dar și pe Gerrard, Lampard și Van Persie. Cu ajutorul Marijanei, al mîinilor ei miraculoase, Pancu speră să-și reia antrenamentele chiar spre sfîrșitul lunii în curs.

Asta ar fi, să zic așa, partea -plăcută a lucrurilor. Cea neplăcută se leagă de faptul că, în ciuda făgăduielilor repetate, lui Pancone i s-au lungit urechile așteptînd degeaba propunerea de reînnoire a contractului, scadent în vară! Patronul Copos, președintele Zotta și antrenorul Lucescu susțin că oferta există, numai că, bizară treabă, aceasta nu mai apare și îi produce jucătorului, normal, destule griji. Pentru că altfel s-ar fi simțit el, evident mai liniștit, în cazul în care ar fi plecat în Serbia cu viitorul asigurat. Altfel ar fi suportat, mai zîmbitor, și durerile, nu?

Răzvan afirma deunăzi că “loialitatea lui Pancu merită răsplătită”. Corect, din moment ce fotbalistul respectiv, acum pentru a cincea oară în tricoul Rapidului, e socotit unul dintre simbolurile echipei. Și pe bună dreptate deoarece a evoluat pentru ea în 211 meciuri și a înscris 78 de goluri. Dar și mai mult. Să observăm că Pancone trebuie considerat și un simbol al succesului giuleștean în condițiile în care, cu excepția anului 2008, cînd a prins numai 7 partide înainte de a se transfera la Groznîi, în toate celelalte perioade petrecute de el în vișiniu, Rapid a cucerit măcar un trofeu: Cupa în 1998, campionatul și Supercupa în 1999, -Cupa și Supercupa în 2002, Cupa în 2006, adică 6 trofee. Prezența lui poate însemna o promisiune și pentru 2012?

Iată de ce, mai bine spus și de ce, suporterii îl iubesc pe Pancu și-l vor în continuare pe cel care a mai comis-o în afara terenului bînd cîte un șpriț sau conducînd pe contrasens, dar care s-a comportat mereu pe teren ca un profesionist desăvîrșit. Care se respectă pe el însuși și își respectă adversarii. Din păcate, prețuirea tehnicienilor și admirația fanilor nu țin loc de semnătură pe contract! Prietenul adevărat la nevoie se cunoaște, acesta e un proverb care nu prea are trecere în Giulești, nu credeți, domnule Copos?

47 comments ↓

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

# 47 Augustin on 08.03.12 at 11:51 am

Morgano, tu chiar iti inchipui ca Ioanitoaia e strain de campania contra lui sandu si dragomir? Daca crezi asta ai minte cat bibilica sau si mai putina. Se vede si din mondul in care jignesti un mare ziarist intr-un moment foarte dificil pentru el, inaintea unei operatii de inima. Dar ce sa ii faci mai mult decat sa ceri de la fiecare cat poate. E un capitol la care tu esti zero barat. Tampeniile tale cu tacerea, infierarea suporterilor si celelalte.

# 46 Olteanu on 08.03.12 at 11:42 am

@fata morgana. Citeste azi si da-ti palme! Dl Ioanitoaia nu mai e asa activ de la un timp din cauza ca a facut un infarct, dar i-a raspuns lui Dragomir inca de ieri. Asa ca nu dl Ioanitoaia e in cardasie cu mafia, tu esti in cardasie cu prostia.

# 45 fata morgana on 08.03.12 at 8:39 am

de ce tace Ioanitoaia vizavi de abuzurile incredibile ale lui Mitica si Sandu faa de spectotorii de fotbal?
simplu.
cardasia cu mafia, nesimtirea crunta, politica santajului, acestea sunt valorile acestor nesimtiti care se vor ziaristi.
sa va aduc aminte ca a imediat dupa meci, ca si in cazul Craiovei, ziarul lui Felix turnatorul s-a grabit sa infiereze, cu manie propletara, “huliganismele” suporterilor?
ar fi in zadar.
de ce tace Ioanitoaia?
simplu.
pentru ca putin ii pasa de cinste, corectitudine, democratie, respect.
sunt notiuni de care nu a auzit decat prin muzee………..

# 44 Petre on 07.03.12 at 10:50 pm

Frumos articol! Pancu merita ce e mai bun, felicitari!

# 43 Megailie on 07.03.12 at 8:39 pm

Nu am incredere in Copos dar nu il cred atat de inconstient incat sa nu ii prelungeasca contractul lui Pancone. O va face si pentru ca i-o cere Razvan.

# 42 Dimitrie on 07.03.12 at 8:36 pm

M-as bucura ca Pancu sa se insanatoseasca cat mai repede, sa reintre si s-o bata pe Steaua.

# 41 Mymy on 07.03.12 at 6:04 pm

Roro, ce ochi de soim ai tu!!!! Numai ca Pancone e fotbalist, nu balega. Iar pe Razvan de ce ai casunat? Vezi ca e goala rubrica destinata marii echipe Steaua, cea mai galonata, cea mai talentata, cea mai cocolosita, cea mai cea, du-te si scrie acolo!!!

# 40 Olteanu on 07.03.12 at 5:59 pm

Degeaba, domnule Ovidiu, Copos e Gigi Becali 2, nu asculta de nimeni. Abia astept sa citesc maine ce raspuns i-ati dat lui Dragomir. Sper sa fie unul acid.

# 39 Roro on 07.03.12 at 5:40 pm

A vazut cineva faza in care s-a accidentat Pancu? A intrat prin alunecare cu talpa inainte sa rupa un clujean,asa cum ii indeamna marele antrenor.Si Dumnezeu a vazut. Dar ce mi-au auzit urechile la un post de radio?Un ascultator dus rau cu duhul i-ar propune pe Sumudica presedinte F.R.F si pe Ganea presedinte L.P.F. Traiasca Romania! tara napastuitilor de soarta.

# 38 niki on 07.03.12 at 4:19 pm

Pancu e un mare rapidist,pe care toti rapidistii tb. sa-l stimeze si aprecieze ptr. tot ceea ce a facut ptr. Rapid.Copos ar putea sa atraga langa Rapid toate legendele in viata ale Rapidului,care fie vorba intre noi nu sunt f. multe si sa infiinteze o renta viagera ptr. a dovedi astfel acel nemaiintalnit spirit rapidist pe care il proclama cu emfaza mereu Copos. Dar eu cred ca el este atat de chichiricos incat nici nu se gandeste la astfel de gesturi profund umane. El decat vorbeste…

# 37 Tudorache on 07.03.12 at 3:34 pm

Nea Ovi, ai uitat sa scrii de cate ori s-a imbatat Pancu in cariera lui si de ce nu l-a tinut Lucescu, prietenul matale, la Istanbul. Poate data viitoare.

# 36 Freddy on 07.03.12 at 3:30 pm

Imi place fotbalistul Pancu, asa ca mi -a placut si articolul domnului Ioanitoaia. Am auzit ca trebuie sa se opereze la inima si ii doresc multa sanatate.

# 35 Lucian on 07.03.12 at 2:44 pm

Bun jucator, bun articol.

# 34 bach on 07.03.12 at 1:45 pm

Respect, Pancu, un jucator care mi-a placut inca de cand juca la Iasi, in Divizia B. Speram pe atunci sa ajunga la Stiinta, a fost sa fie Rapid :)

Intr-adevar, loialitatea jucatorilor este pe cale de disparitie, apartine unei lumi a fotbalului cu parfum de noblete, cu onoare si credinta intr-un blazon. Scuza profesionismului a facut ca din fotbalul romanesc sa
dispara premisele aparitiei unor noi legende. Pancu este printre ultimii jucatori ce vor ramane in amintirea suporterilor echipei sale chiar mult timp dupa ce isi va incheia cariera.

Mercenariatul jucatorilor (pretins profesionism) si incapacitatea conducatorilor (de cluburi, liga si federatie) au transformat fotbalul in ceva urat. Suporterii dispar de pe stadioane, printre altele, si din cauza ca jucatorii nu mai au devotament fata de culorile cluburilor, drept pentru care NU MAI SUNT IUBITI. Lumea vine la fotbal in primul rand DIN DRAGOSTE.

Iar acum, pe langa disparitia jucatorilor de legenda, a fost asasinata cu iresponsabilitate si o echipa de legenda, a carei absenta este deplansa chiar si de rivali.

Priveste-n jur ce multi prieteni ai,
Ca-n imnul meu, Eterna Terra Nova,
Dar nu avem puterea, vai!,
Sa te intorci acasa, la Craiova…

# 33 Cristina on 07.03.12 at 1:05 pm

UN ADEVARAT RAPIDIST!!!
MERITA SA FIM LANGA DE EL SI SA CONTINUE ALATURI DE FARMECUL VIETII PANA LA PENSIE!!!

# 32 Nea Micu on 07.03.12 at 12:08 pm

E un punct de vdr pe care il impartasesc in totalitate. Pancu merita tratat cu mai mult respect.

# 31 Marele Rapid on 07.03.12 at 11:54 am

Dupa Nae Stanciu, Costea, Neagu sau Iencsi (nemaivorbind de Iulian Chirita, Schumacher, Tartau), inca un simbol este umilit de Copos. Bravo suporterilor rapidisti, ca iau atitudine…

# 30 Daniel on 07.03.12 at 11:45 am

Multumesc si multa sanatate.

# 29 adi on 07.03.12 at 11:25 am

@jiji, ati vrea voi sa aveti un om ca Pancu la Steaua. Dar la voi nu prea exista oameni cu caracter. Respect pe viata pentru acest Pancone!!!

# 28 sorin on 07.03.12 at 9:49 am

Respect Pancu ! Pancu trebuie sa semneze un ,hai sa zicem poate ultim contract , pe inca un sezon daca el vrea , pentru ca asta ar insemna ca el simte ca mai poate. In august pe 17 face 35 de ani ,la 36 o sa se retraga probabil si nu va fi uitat niciodata in Giulesti asa cum nu au fost uitati Sandu Neagu sau Culae Lupescu (cel batran, rapidistii stiu de cine vorbesc).

Pagini: [3] 2 1 » Afiseaza toate comentariile

Leave a Comment

Reguli :
1. Tratati persoanele care scriu pe acest blog cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
        a. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la articolul/editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
        b. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa jigneasca.
        c. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
3. Nu transformati acest blog intr-un "chat".
4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
5. In comentarii nu puteti folosi decit urmatoarele coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <code> <em> <i> <strike> <strong>
6. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestui blog puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@gsp.ro.
7. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
8. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand pe acest blog, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.