Facem ce facem şi tot pierdem!

Facem ce facem și tot pierdem! Destui trăiesc cu impresia, între care și selecționerul, că dacă Raț transforma penalty-ul din minutul 87, “tricolorii” ar fi obținut la Liège un 2-2 meritat. Regret s-o spun, dar ar fi fost un egal […]

Facem ce facem și tot pierdem! Destui trăiesc cu impresia, între care și selecționerul, că dacă Raț transforma penalty-ul din minutul 87, “tricolorii” ar fi obținut la Liège un 2-2 meritat. Regret s-o spun, dar ar fi fost un egal mincinos. Deoarece belgienilor, stăpînii meciului pînă la pauză, li s-au refuzat un gol perfect valabil și un 11 metri în prelungiri! Practic, “naționala” noastră n-a jucat slab în prima repriză. Ea n-a jucat nimic, fiind depășită la toate capitolele. Și de către cine, de un adversar situat pe 37 în lume!

Pe de altă parte, să-i recunoaștem selecționerului calitatea de a fi sesizat că jocul nu merge și de a fi intervenit oportun. Pițurcă a efectuat cîteva înlocuiri inspirate pe parcurs, ba a modificat și sistemul. A recurs la doi atacanți, iar perechea Mazilu-D. Niculae a confirmat așteptările. În ciuda unei îndelungate absențe, Daniel Niculae a dovedit că și-a păstrat instinctul de golgeter. Mai prezent decît Marica, mai eficient, Nico a justificat pe deplin includerea în lot și în echipă.

Dar revirimentul din repriza secundă s-a datorat mai ales lui Torje. După o cursă impetuoasă, acesta a centrat decisiv la gol și a scos penalty-ul irosit de Raț. A iuțit acțiunile, le-a înviorat. Deși Tănase n-a sărit în ochi, și el a contribuit la echilibrarea raportului de forțe. A închis mai des în defensivă și l-a lansat pe Torje în faza loviturii de la 11 metri.

Din păcate, n-au corespuns nici Luchin, nici Chiricheș, încă prea cruzi, nici Pintilii, parcă dezorientat, de unde numeroasele momente de slăbiciune în liniile de fund și de mijloc. Uneori și de confuzie. Cu precădere pe banda dreaptă, pe care, conform obiceiului, Cociș a transpirat abundent, dar cu realizări minime. Cum s-a întîmplat ca și Goian să prindă o zi slabă, a ieșit ce-a ieșit, adică puțin. Foarte puțin.
E normal ca, avînd un obiectiv mai îndepărtat, Pițurcă să caute. Normal ar fi să și găsească, nu să schimbe numai ca să nu i se reproșeze că nu încearcă! În context, au surprins titularizarea lui Varga și chiar cea a lui Stancu, ambele neconvingătoare. Poate e de înțeles motivul în numele căruia nu i-a convocat pe consacrații Mutu și Tamaș la “amicalele” cu Belgia și cu Grecia, dar și rațiunea de a-i lăsa acasă pe G. Mureșan, pe Herea, pe M. Niculae, pe Sînmărtean ori pe C. Munteanu. Să admitem că-i cunoștea și nu era nevoie să-i mai vadă.

De înțeles însă pînă la un punct. Dincolo de care se ridică măcar un semn de întrebare: de ce să-l preferi pe Varga lui Torje, cînd ex-dinamovistul a dat mereu satisfacție?! Cîtă vreme “naționala” nu va avea un schelet și, plecînd de la el, o idee de joc, nu-i de crezut că, rulînd și iar rulînd jucători, va avea rezultate. Nu există nici o logică să schimbi de dragul de a schimba și să întinerești exclusiv spre a coborî media de vîrstă. Judecînd așa, Pițurcă riscă să comită o eroare similară celei a predecesorului său, să întîrzie conturarea unei garnituri de bază. Cu alte cuvinte, să piardă timp. Mi-e teamă că un asemenea drum se înfundă. Poate că greșesc și selecționerul știe mai bine ce și cum trebuie făcut în condițiile în care, să nu cosmetizăm realitatea!, valorile fotbalului românesc s-au redus dramatic. Dar s-o și arate deoarece de eșecuri onorabile și de egaluri chinuite ni s-a acrit! Decît niște înfrîngeri frumoase am vrea, să-mi fie cu iertare, niște victorii urîte.