Fotbalul ușilor închise

Cristi Geambașu a publicat în Gazeta de vineri un excelent interviu cu Nicolae Mărășescu. Cu scuzele de rigoare, am să zic însă că n-a avut o misiune foarte grea deoarece interlocutorul său e unul dintre ultimii înțelepți ai sportului românesc […]

Cristi Geambașu a publicat în Gazeta de vineri un excelent interviu cu Nicolae Mărășescu. Cu scuzele de rigoare, am să zic însă că n-a avut o misiune foarte grea deoarece interlocutorul său e unul dintre ultimii înțelepți ai sportului românesc și nu numai, adevărată enciclopedie în materie. Păcat că experiența lui de fost atlet, tehnician de reputație internațională și organizator, vreme de 8 ani secretar de stat în MTS, nu-i fructificată suficient și, ca atare, riscă să se piardă. În loc să-l ia pe Mărășescu lîngă ei, cei care conduc destinele sportului se complac înconjurați de indivizi care nu cunosc și nici nu înțeleg ce se întîmplă în domeniul respectiv! Sînt doar niște habarniști promovați pe criterii politice, nu profesionale. Niște parașutați, niște impostori.

Pe parcursul dialogului consemnat de Geambașu, Mărășescu a plecat de la atletism ca să ajungă, pe baza înrudirii dintre cele două discipline, la fotbal. În legătură cu acesta, a subliniat un aspect asupra căruia v-aș invita să zăbovim împreună: “Refacerea este ori superficială, ori prost făcută. De ce ai lor pot juca la 3 zile, iar ai noștri sînt mereu obosiți?”.

Și ce-i cu asta, vor sări unii, a descoperit Mărășescu America? Adevărat, n-a descoperit-o, doar că observația lui, în aparență banală, se referă la o boală veche, nevindecată și, din păcate, combătută cu medicamente expirate. Măcar parțial, ea explică de ce fotbalul tricolor, începînd cu “naționala” și terminînd cu cluburile, nu mai obține rezultate, în tîrzie să progreseze. Inclusiv din pricină că recuperarea în urma efortului, refacerea, e tratată după ureche, ba și cu vinovată indiferență. Unii tehnicieni nu știu cu ce se mănîncă recupera – rea, iar alții, deși mai informați, n-o bagă în seamă. În ambele situații se greșește grav și consecințele se văd cu ochiul liber.

N-aș fi scris însemnarea de față dacă Mărășescu însuși nu mi-ar fi solicitat în repetate rînduri să-i înlesnesc un dialog cu oameni din fotbal. Mai precis, cu oficialii unor echipe bucureștene, antrenori, manageri sau președinți, dar mai degrabă antrenori. “Vreau să discutăm despre refacere întrucît ea se aseamănă, are aceleași principii, cu cea din atletism, firește, nu cer nimic în schimb, caut doar să ajut”, l-am auzit.

I-am dat cîteva numere de telefon, apoi am încercat personal contactarea celor pe care-i presupuneam mai interesați de subiect. Zadarnic, amîndoi am bătut la uși închise! Ni s-a mulțumit și ni s-a promis, însă nimeni n-a găsit timp, numai jumătate de ceas, ca să-l asculte pe Mărășescu, toți erau ocupați, prinși cu treburi infinit mai importante Poate și din această cauză fotbalul nostru se duce la vale și nu se mai oprește, nu credeți?