Datoria lui Deac
Noul rapidist trebuie să demonstreze că merită să fie cel mai bine plătit jucător din Liga 1
Postată pe www.recursul.ro, întrebarea dacă Rapid poate fi socotită principala pretendentă la titlu a primit peste 5.000 de răspunsuri, 57 la sută dintre […]
Noul rapidist trebuie să demonstreze că merită să fie cel mai bine plătit jucător din Liga 1
Postată pe www.recursul.ro, întrebarea dacă Rapid poate fi socotită principala pretendentă la titlu a primit peste 5.000 de răspunsuri, 57 la sută dintre ele pozitive. Logic, din moment ce, comparativ cu adversarele, formaţia din Grant s-a întărit serios peste vară, probă că Răzvan Lucescu, reîntors pe bancă, a folosit în primul meci oficial 5 jucători noi, Burcă, I. Apostol, Alexa, Deac şi Surdu. Cu excepţia lui Burcă, ceilalţi sînt internaţionali.
Categoric, succesul cu 3-0 în faţa Vasluiului a alimentat speranţa suporterilor vişinii că echipa posedă suficiente argumente să viseze la campionat, ba chiar din pole-position. Un preşedinte cu experienţă. Un antrenor harnic şi priceput, dornic de revanşă după ce n-a convins ca selecţioner. Mai presus de orice, un lot amplu şi valoros.
În cazul în care istoria recentă nu se va repeta, iar patronul, inconstant şi imprevizibil, nu-i va pune el beţe-n roate, Rapid are şanse reale să triumfe. Evident, orice verdict e acum prematur şi deci riscant. Pe de altă parte însă, deoarece George Copos pare să fi realizat că rolul unui finanţator e să creeze condiţii, nu să se bage unde nu-i fierbe oala, şansele respective cresc considerabil.
De regulă, inamicul numărul 1 al Rapidului a fost Rapidul însuşi, tocmai de aceea va trebui să fie pace în vestiar. Cît va fi pace, e de presupus că vor fi şi rezultate. Altminteri se va invoca încă o dată „farmecul vieţii”, explicaţie pe cît de înduioşătoare, pe atît de păguboasă.
De remarcat că nou-veniţii au început promiţător, Deac şi Surdu trecîndu-şi numele pe lista marcatorilor. Fireşte, se aşteaptă mult de la ei, dar mai ales de la Deac, care în sezonul precedent a făcut tuşa în Germania, nu oricum, ci contra 50.000 de euro pe lună. Pe parcursul unui an întreg, a evoluat la Schalke numai 151 de minute, 92 în Bundesliga şi 59 în Champions League!!!! Nu l-a plăcut antrenorul Magath ori n-a reuşit să se acomodeze, greu de spus ce s-a întîmplat. În schimb, apreciindu-l, Răzvan l-a adus mereu la „naţională”, ba l-a şi introdus în 7 partide din cele 11 ce apar în CV-ul proaspătului rapidist.
Astăzi, ajuns în Giuleşti sub formă de împrumut la nici 26 de ani, îi va împlini abia pe 18 februarie 2012, Deac a devenit cel mai bine plătit fotbalist din Liga 1. Suportat jumătate de Schalke, salariul lui le depăşeşte pînă şi pe acelea oferite generos de Porumboiu brazilienilor Adailton şi Wesley. Mai vreţi o comparaţie? Deac încasează lunar, calculînd şi prima de instalare, cam cît iau împreună toţi jucătorii recent promovatelor Concordia Chiajna sau Voinţa Sibiu!!!!
Să nu fiu înţeles greşit. Nu-i nimic rău în asta, nu-s adeptul egalitarismului. Unii sînt mai buni şi trebuie recompensaţi ca atare. Deac are însă datoria să înţeleagă că postura în care se află îl obligă să demonstreze că-şi merită banii. Unica lui variantă e să confirme, alta nu există.