Chiar şi după mai mult de două luni de pauză, Il Luce l-a învins pe Ranieri, rutinatul rival de la Roma, cu o strategie fără cusur şi cu 4 brazilieni-minune
Presa italiană are un stil la care n-ar strica să ia aminte şi cea română, explică poticnelile propriilor echipe nu atît prin calităţile învingătoarelor, cît prin cusururile învinselor. Ale unor învinse pe care mai degrabă le dojeneşte conform principiului că în fotbalişti nu trebuie lovit niciodată! Aceştia sînt principalii actori ai piesei de pe gazon şi, ca atare, merită ÎNŢELEŞI, SCUZAŢI, BA ŞI PROTEJAŢI. De aceea îi critică uneori, dar cu măsură. La fel procedează şi după recentele eşecuri suferite în Champions League, Milan-Tottenham 0-1 şi Roma-Şahtior 2-3, pe care nu ezită să le pună pe seama slăbiciunilor de-o seară, fireşte, trecătoare, ale grupărilor peninsulare. Numai Alessandro de Calo trage un semnal de alarmă în Gazzetta dello Sport de joi: “Aşa cum jucăm noi, se poate cîştiga în Italia. Ca să rămînem în Europa, trebuie să intrăm însă în modernitate”.
“Sînt mîndru de această echipă pentru că este cea care a crescut cel mai mult în Europa în ultimii cinci ani şi cred că am şi eu ceva merite”
Mircea Lucescu, antrenor Şahtior
“Prin această victorie, sărbătoresc şi ziua de naştere a lui Răzvan, care împlineşte 42 de ani. Lui îi dedic succesul”
Mircea Lucescu, antrenor Şahtior
Falanga braziliană
Antrenorul Romei gîndeşte la fel din moment ce declară că “înfrîngerea e amară, dar echipa a fost OK”! În realitate, n-a fost, căci trupa giallorossa, care nu va conta în retur pe Cassetti şi pe Menez din pricina cumulului de cartonaşe, a ajuns în buza prăpastiei, la un singur pas de eliminarea din “optimile” C1. Claudio Ranieri uită, sau ocoleşte, tocmai esenţialul, că a pierdut pe “Olimpico” duelul cu un adversar ce nu mai disputase o partidă oficială din 8 decembrie 2010!!!! Spre lauda lui, exact asta a reuşit Mircea Lucescu, să determine să joace în vînă, atenţie, nu excelent!, o formaţie care încă n-a atins cota maximă. Nu-i mai puţin adevărat că, pe lîngă o aşezare minuţioasă şi o tactică ireproşabilă, Şahtior posedă cîţiva tineri brazilieni foarte talentaţi. Aduşi în Ucraina la 18-19 ani şi crescuţi acolo, aceştia sînt capabili SĂ BATĂ PE ORICINE, ORIUNDE ŞI ORICÎND. Dacă te prind pe picior greşit, te descalţă, te strivesc. Mai ales ei au întors rezultatul de la 0-1 la 3-1 în doar 12 minute şi măcar faza golului 2, realizată de Douglas Costa, trebuie considerată memorabilă, opera unui virtuoz.
4 brazilieni au fost titulari miercuri la Şahtior: Jadson, Luiz Adriano, Willian şi Douglas Costa; încă doi, Teixeira şi Eduardo, au intrat pe parcursul meciului; a lipsit Fernandinho, accidentat
“12 minute de nebunie”
În timp ce Ruggiero Palombo nu-i prea generos cu campioana ucraineană în aceeaşi Gazzetta, “O prestaţie sub ritm şi de o calitate tehnică modestă(!), dar cu 12 minute de nebunie”, Luca Valdiserri recunoaşte în Corriere della Sera că “Lucescu i-a dat lui Ranieri o lecţie de fotbal”. CHIAR I-A DAT, din care motiv scaunul tehnicianului italian se clatină ca o barcă în furtună! Se aude însă că el nu va fi demis. Deşi Roma traversează o acută criză de rezultate, nu-şi permite luxul de a instala un nou antrenor în condiţiile în care ar trebui să-l plătească pe Ranieri întreaga stagiune. Oricum, clubul capitolin e de vînzare, iar italo-americanul Tom DiBenedetto, acţionar al echipei de baseball Boston Red Sox, pare gata să-l cumpere. Tranzacţia se negociază intens.
24,6 ani a fost media de vîrstă a titularilor lui Şahtior în meciul de pe “Olimpico”; “Am cea mai tînără echipă din Ligă”, a spus Il Luce
“Mai avem de suferit în retur, dar sîntem o echipă bună. Am văzut că Arsenal a învins-o pe Barcelona şi noi am bătut-o pe Arsenal în grupe”
Mircea Lucescu, antrenor Şahtior
Gestul romanilor
Miercuri, am reţinut şi amănuntul că, în pofida eşecului, Totti, De Rossi et Comp. au mers să-i salute pe tifosii din Curva Sud, cei mai pătimaşi, cei mai zgomotoşi. Evident, i-a întîmpinat un uragan de huiduieli şi de înjurături, dar pe care au îndrăznit să-l înfrunte, ca o probă în plus că publicul TREBUIE RESPECTAT CHIAR ŞI ÎN ÎMPREJURAREA ÎN CARE, SIMŢINDU-SE TRĂDAT, EL ÎNSUŞI NU MAI RESPECTĂ. În alte părţi, şi umilinţa face parte din regula jocului.
“Aşa cum, după victorii, te duci să sărbătoreşti, cînd pierzi trebuie să saluţi galeria şi să accepţi cu bărbăţie 30 de secunde de fluierături. E un gest de respect faţă de cei cu care împarţi bucuriile şi eşecurile”
Daniele De Rossi, mijlocaş AS Roma
Cu juniorii pe “Olimpico”
În sfîrşit, am zărit în tribuna de pe Stadio Olimpico un grup de puşti purtînd geci cu însemnele Şahtiorului. Răguşiseră încurajînd echipa din Doneţk. Noaptea tîrziu, cînd a coborît în holul hotelului să-şi salute apropiaţii, inclusiv pe nepoata Marilu şi pe Răzvan, Mircea Lucescu a dezlegat misterul: “Erau componenţii LOTULUI NOSTRU DE 16 ANI, pe care i-am luat la Roma deoarece aveam destule locuri libere în avion! Ne preocupă să-i obişnuim de mici, foarte repede, cu atmosfera meciurilor importante”. Atît a spus “vulpoiul” de pe banca Şahtiorului, cum îl complimenta deunăzi selecţionerul spaniol Del Bosque, după care a ciocnit un pahar de vin roşu şi, însoţit de aplauze, a plecat să se culce. Peste nici 5 ore urma să zboare spre Bucureşti şi să stea o singură zi pentru că “nicăieri nu-i mai bine decît acasă”.
Brazilienii fac 50%!
Jumătate dintre cele 53 de goluri reuşite de Şahtior în Liga Campionilor au fost marcate de brazilieni. Mai precis (26), lider fiind Jadson (8), în timp ce jucătorii ucraineni nu au înscris decît 11. Pentru prima oară în istoria competiţiei, 3 brazilieni de la aceeaşi echipă şi-au trecut numele pe lista marcatorilor, Jadson, Douglas Costa şi Luiz Adriano semnînd în 12 minute revenirea cu Roma.
E lider la coeficienţi!
Triumful repurtat pe “Olimpico” a propulsat-o pe Şahtior pe primul loc în topul coeficienţilor UEFA din acest sezon! Cu 22,6166, echipa lui Lucescu o depăşise pe Real Madrid (22,4714) şi se afla aseară înaintea lui Tottenham, Arsenal, Manchester United, Chelsea (toate cu 21,8714), Schalke, Bayern (21,6666), Barcelona (21,4714) şi Valencia (20,4714).
Returul se dă pe TVR1
Partida decisivă pentru calificarea în “sferturi”, Şahtior - Roma, va putea fi urmărită în direct pe TVR1, pe 8 martie, de la ora 21:45. Postul naţional a ales să transmită miercuri Arsenal - Barcelona 2-1, dar hotărîrea de a oferi fanilor meciul de la Doneţk fusese luată înainte de a şti rezultatul turului de la Roma.



25 comments ↓
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
D-lor, nu uitati ca osatura echipei nationale care a jucat la C.M. din Italia a fost facuta de Lucescu iar Emeric Ienei si Iordanescu au cules roadele. Lucescu a avut curajul sa-l titularizeze pe Hagi la vreo 18 ani iar acesta a avut apoi un meci memorabil pe Wembley, trei bare etc. Referitor la rariera lui Lucescu la Brescia, acesta i-a resuscitat pe Hagi, Raducioiu, Sabau, Mateut cand acestia nu mai aveau loc pe la Real, Milan etc. Asa ca ciocul mic si joc de glezne.
Si daca cistiga Luce Champions League - ca echipa lui poate sa bata pe oricare, asta e clar, ce fac baietzii care nu-l suporta? O sa li se sparga vezica de necaz, ha, ha, abia astept - pun pariu ca toti cei care nu-l inghit pe Luce nu-l inghit nici pe Mou. Daca nu cistiga Luce va cistiga Mou, asa, sa muriti de necaz…
Lucescu este DE DEPARTE cel mai bun antrenor romin al tuturor timpurilor. Singurul care se poate compara cu el este Stefan Covaci. Bineinteles ca “suporterii” de linga cimitirul ghencea comunist nu pot accepta asa ceva si simt nevoia sa faca comentarii de copii handicapati mintal.
Si ce daca. BRAVO MIRCEA LUCESCU.
Cel mai mare antrenor roman, despre longevitate n-are rost sa vorbim………D-le Lucescu , va doresc numai impliniri.
11 metri !!!
Malitiozitatea din concluziile tale ma face sa cred sau mai binezis sa fiu aproape sigur ca esti stelist. De ce ? Pentru ca numai la suporterii stelisti am observat ca nu pot accepta realizarile unor oameni care nu sunt legati de Steaua
Cand veti scrie la fel si despre STEFAN COVACI (2 Cupe ale Campionilor Europeni cu Ajax) sau EMERICH JENEI (o Cupa a Campionilor Europeni cu Steaua), primii doi mari antrenori romani, atunci d-le Ioanitoaia veti fi un ziarist cu adevarat remarcabil!!! Cine isi va mai aminti peste 40 de ani ca Lucescu a batut Dinamo Kiev in 7 din 10 confruntari sau ca a invins Roma aflata in degringolada???? Cupa UEFA in 2009? Hai sa fim seriosi ca nu mai interesa pe nimeni in acel an tinicheua respectiva!!! Un antrenor care toata viata lui s-a gandit in primul rand la partea materiala in detrimentul campionatelor adevarate, nu poate fi pus pe aceeasi treapta cu STEFAN COVACI SI EMERICH JENEI. Va mai aduceti aminte de ultimii doi, d-le Ioanitoaia??????????
Locuiesc in state de ceva timp. Mentalitatea romanilor este greu de schimbat. Sunt rai, invidiosi si cu (ne)simtul respectarii valorilor. Am cititi toate commenturile de mai sus, asa ceva nu se intampla aici. Fara nici un dubiu Lucescu este cel mai bun antrenor roman al tuturor timpurilor. Felicitarile mele! Ma simt mandru ca pe langa tot ceea ce se intampla urat acasa, mai avem inca valori, ce.I drept nu acasa, ca mai toate au plecat. Invatati sa respectati valorile sa daca nu puteti macar faceti liniste!
Mda, constat cu amaraciune existenta unora care considera ca trebuie sa fie Gica contra cu orice pret si sa ii conteste valoarea si calitatile lui M Lucescu, in conditiile in care ei nu au realizat si nu vor realiza in toata viata lor nici macar 1% din cat a facut Il LUce.
Ce va mai doare pe unii, armata de frustrati, ca a castigat Lucescu si ce v-ati mai fi bucurat voi, armata de stelisti, sa piarda la Roma. Dar omul s-a dovedit iar un excelent meserias, asta va doare. Ii tot reprosati lui Ioanitoaia ca e prieten cu Lucescu. Ce-ati vrea sa fie cu Gigi ori cu Iancu, ce ar avea de discutat cu acestia? Mai acuzati ca scrie prea mult despre Lucescu. V-ar placea sa scrie despre Gigi, Borcea ori Iancu? Omul a vazut meciul de la Roma si e normal sa se refere la el. Auzi argument ca e prea mult Lucescu! Oricat de mult tot nu e destul pentru ca Lucescu chiar ne face cinste, nu e un coate goale in profesie ca Laca, Hagi si altii.
@boris. Cand reda atmosfera, dl Ioanitoaia ii bate pe toti. Parca te duce acolo. Observa si eu inflacararea sa cand vine vorba de Il Luce, dar ea e intemeiata in conditiile rezultatului de la Roma. Totusi dl Ioanitoaia mi se pare mai temperat decat Nanu, care o ia pe olteneste. Totusi i-am citit pe amandoi cu placere.
se vede ca se duce lipsa de valori prin meleagurile mioritice,daca unul ca lucescu e socotiti matre antrenor INternational.Pe romaa batut o si cfr cluj tot in liga.Romatrece prntr-o faza proasta,vezi meciul cu Napoli samd.Shatior nu a jucat mai nimic srios pana au au picat pe greseli flagrante nisrte goluri naive.Desigur ca vivtoria e victoria dar sa conduci o echipa intr un campionat unde mai conteaza,ca meci tare,doar o s8ingura echipa si intr un campionat ca cel italian(ca sa nu zic de altele) este 0o diferenta enorma de stress,consum nervos etc si fireste valoare( cea ntrenat lucescu in Italia,pe la bresciaa fost apa de plaoie,afacere si restul,lainternationalal au dat j8ucatoriiaafara
Lucescu este un antrenor bun(”pentru Orient”) desigur,dar sa il faci “imparat”,”rege” cel mai mare cel ma \i etc este o puna din p0orstiile mentalitatii dambovitene ,unde scara valorilor nu exista.Oricum ese cel mai profesionisrt dintre romani(antrenori) el inventand de fapt “autobuzul” si antijocul(vezi meciurilecu ecvhipele mari ,inclusiv cel cu roma))
Domnule Ioanitoaia stim ca sunteti foarte bun prieten cu M.Lucescu,dar nu e nevoie sa ne-o aratati in fiecare zi,prin articolele pe care le scrieti.Intradevar Lucescu a castigat un meci important dar nimic mai mult.Si cum singur spunea mai e un meci.Bine ar fi sa-l castige,dar sper ca dupa acel meci sa nu vedem o saptamana ,articole doar despre M. Lucescu.Nu mai aveti si alte subiecte?
@11 metri si altii. Mentalitate de roman, in loc sa ne bucuram de Lucescu, nu facem altceva decat sa ii cautam defecte. Ca a pierdut si el meciuri, ca Barca e peste Shaktar etc, de parca ar fi pretins cineva ca Lucescu e numarul 1 din lume. Dar e cel mai mare antrenor roman asa ca trebuie laudat.
Daca va reusit sa se califice, atunci e ceva. asa, o victorie …mare lucru. Poate fi si o intamlplare
Roma e intr-o situatie mai putin roz. Cam la fel a fost si acum cativa ani cat le-a dat-o CFR`ul. Returul va fi cu totul altceva
şi dacă, la retur, italienii câştigă şi elimină şahtiorul?!… s-au mai văzut întoarceri mult mai spectaculoase. eu cred că mândria naţională e una, prietenia - alta, iar obiectivitatea profesională - cu totul altceva. totuşi, cu excepţia acelui sfert de oră, în teren s-au văzut şi altele, nu doar ruinele romei.
aţi întinerit, domnule ioaniţoaia! sperăm să vă opriţi înainte de a atinge entuziasme adolescentine…
Felicitari pt Mircea Lucescu, dar atentie la meciul retur !
Shaktiorul a avut si ceva noroc in meciul asta, iar Roma este o echipa valoroasa.
Si CFR-ul a batut pe Olimpico in meciul tur si apoi a furat-o acasa …
Intr-adevar Lucescu n-a facut mai nimic in fotbal. Nu e el cel care a calificat nationala Romaniei in premiera la un campionat european in 1984. Nu e el primul roman care a antrenat in Italia. Nici n-a ajuns cu Inter in sferturile UCL de unde a fost eliminat cu arbitraj potrivnic de Man Utd. De asemenea e o iluzie Supercupa Europei castigata cu Galata si oricum a fost munca lui Terim, dupa cum spunea mai sus un intelept. Tot o iluzie e si sfertul de finala jucat in UCL cu Galata contra lui Real Madrid. Nu e el cel care a rupt monopolul mioritic al armatei si militiei in fotbalul romanesc. Bineinteles ca nu lui i se datoreaza titlurile luate de Besiktas si Galata. Cupa Uefa castigata cu Sahtior e un fleac….echipele din Divizia A tintesc numai si numai la castigarea UCL, Cupa Uefa fiind o competitie neinteresanta pentru ele. Deci, din cele enumerate mai sus se vede limpede ca Lucescu e un antrenor de 2 bani, iar victoria de la Roma n-a fost altceva decat un accident in cariera sa insignifianta. Eu propun sa iasa la pensie ca daca pana la varsta asta n-a realizat nimic de acum incolo nici atat….
“aceştia sînt capabili SĂ BATĂ PE ORICINE, ORIUNDE ŞI ORICÎND. Dacă te prind pe picior greşit, te descalţă, te strivesc”
S-a vazut asta, mai ales acum un an, cand Marele Luce a jucat la Timisoara - dar acolo de de inteles, il complexeaza orasul…
felicitari minerilor dar ,degeaba se tot lauda Lucescu singur , mult sub ce s-a jucat la Londra ,barcelona cu arsenalul.Minerii au un stil de joc, cel putin asa au jucat cu ROMA,ca si la noi ,echipa rupta in doua fara mijloc, se joaca ca sa nu au primesti gol si apoi pe atac ce o da domnu .doar clasa brazilienilor a facut diferenta in rest nu stie nici Lucescu ce a vrut sa joace .departe de ce se joaca in fotbalul mare din Europa…..
Pagini: [2] 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment