Ioaniţoaia se adresează suporterilor stelişti: Ce nu-i voie la Napoli

N-am ascuns niciodată că sînt fan SSC Napoli. Nu ştiu cînd a început povestea asta, dar consider că adevăra­- tele iubiri se întîmplă, nu se explică. Oricum, motivul de mai sus m-a determinat să nu mă deplasez la meciul cu […]

N-am ascuns niciodată că sînt fan SSC Napoli. Nu ştiu cînd a început povestea asta, dar consider că adevăra­-
tele iubiri se întîmplă, nu se explică. Oricum, motivul de mai sus m-a determinat să nu mă deplasez la meciul cu Steaua. M-am ferit, cum să zic?, de un conflict de interese.

I-am cunoscut bine pe napoletani cu prilejul Coppei del Mondo 1990. Însoţind “naţionala” României, am stat în Campania peste o lună, suficient timp pentru a mă lămuri că unii dintre tifosii de lîngă Vezuviu sînt pătimaşi pînă la fanatism.
Dar nu toţi, cei mai mulţi te res­pectă dacă îi respecţi. Întrucît am legat atunci amiciţii ce rezistă şi azi, cred că nu mă înşel scriind despre spectatorii de pe “San Paolo” că, în general, nu-s mai zurbagii, mai agresivi, decît cei de pe Ghencea. Precizez din capul locului că, da­că le intri la suflet, te socotesc nu doar prie­­te­nul, ba și fratele lor.

Simplificînd lucrurile, iată ce i-aş sfătui să evite pe românii care vor veni diseară s-o încurajeze pe Steaua.

1. Să se ia în gură cu localnicii, pe cît de temperamentali, pe atît de trufaşi. Să nu provoace şi, sub nici o formă, să nu jignească. Să reţină că locuitorii celui mai populat oraş din sudul Italiei afirmă că lor li se datorează pizza şi canzoneta, despre care amintesc cu neostenită mîndrie în fiecare discuţie. La fel, îţi atrag atenţia că aici s-au născut celebrul tenor Enrico Caruso şi, mai tîrziu, Nino D’Angelo, cîntăreţul “senza giacca e cravatta”.

2. Să afirme că Napoli e urît, deşi l-au cam inundat gunoaiele! De fapt, nu e. În 1995, UNESCO a inclus vechiul centru istoric pe lista patrimoniului cultural mondial, iar Castel Nuovo, numit şi Maschio Angioino, fostă fortă­reaţă a regelui Carol I de Anjou, înseamnă o bijuterie arhitectonică. Alt punct de atracţie îl constituie Universitatea Federico al II-lea, înfiinţată în 1224.

3. Să închirieze o maşină şi să încerce s-o conducă. Traficul e infernal şi rareori vezi un automobil fără un geam spart ori fără o aripă înfundată. Fireşte că există legi, însă napoletanii le ignoră. Se circulă pe străzi ca la raliuri, iar motocicliştii reprezintă pericolul numărul 1: îţi smulg geanta din mers şi dispar precum nălucile!

4. Să-l vorbească de rău, fie şi numai în glumă, pe Maradona, aproape canonizat în zonă după ce, graţie lui, SSC a cîştigat două campionate şi Cupa UEFA în 1989, acesta fiind cel mai răsunător succes din istoria unui club cufundat apoi într-un somn din care abia acum pare să se trezească.

În opinia mea, suporterii roş-albaştri n-au de ce să se teamă. În cazul în care ar ţine cu Avellino, inamicul din regiune, ori cu Juventus, duşmanul de moarte, lucrurile s-ar schimba radical şi riscurile ar creşte vertiginos. Aşa, le va ajunge să fie precauţi, să nu caute gîlceavă. Iuţi la mînie, napoletanii nu trebuie confundaţi cu nişte bezmetici. Deoarece chiar nu sînt.