Excepţiile de la regulă

Întrucît evenimentele s-au succedat cu repeziciune, plecarea lui Piţurcă, testul „naţionalei” de la Istanbul etc., am tot amînat ce-aş fi vrut să scriu. O fac acum, în ciuda convingerii că rîndurile următoare vor stîrni un interes minor, neglijabil. Asta însă […]

Întrucît evenimentele s-au succedat cu repeziciune, plecarea lui Piţurcă, testul „naţionalei” de la Istanbul etc., am tot amînat ce-aş fi vrut să scriu. O fac acum, în ciuda convingerii că rîndurile următoare vor stîrni un interes minor, neglijabil. Asta însă nu mă va mira din simplul motiv că într-un univers precum cel al fotbalului românesc, plin de închipuiţi, de fanfaroni şi de impostori, pe şmecheri nici nu-i mai pomenesc, oamenii normali au din ce în ce mai puţină căutare. Rar îi mai bagă cineva în seamă, iar unii nu se sfiesc să-i considere fraieri.

Veţi fi de acord că Oţelul a început surprinzător de bine actuala stagiune, în forţă. Această echipă mică, al cărei buget înseamnă cel mult un sfert din cel al granzilor bucureşteni, al Vasluiului, al CFR-ului ori al Timişoarei, n-a primit încă nici un gol. Deşi a susţinut două meciuri afară, inclusiv în Giuleşti, a strîns 7 puncte din 9 posibile. Oferă imaginea unei formaţii harnice şi serioase, disciplinate şi dîrze, aş îndrăzni s-o numesc muncitorească dacă nu m-aş teme că termenul respectiv a ieşit din vocabular.

Recent, preşedintele gălăţean a fost întrebat ce simte şi ce gîndeşte ca fruntaş al Ligii I? În locul lui, altul şi-ar fi luat viteză şi ar fi promis marea cu sarea. N-ar fi ratat prilejul de a anunţa că echipa pe care o păstoreşte se bate la titlu ori, fie, măcar la o cupă europeană! Altul da, dar nu şi Marius Stan, care a admis că „sîntem un lider conjunctural deoarece programul ne-a avantajat scoţîndu-ne în cale adversari ceva mai slabi. Ştim însă că ne aşteaptă o viaţă grea, aşa că nu ne îmbătăm cu apă rece!”. Pildă de modestie, fără ochi daţi peste cap, fără fiţe, fără angajamente sforăitoare.

Mai departe. Vinerea trecută, o furtună cumplită a întrerupt, vă mai amintiţi?, partida „U” Cluj-FC Vaslui de la Alba Iulia. Ca să poată fi reluată, cum s-a şi întîmplat, organizatorii s-au repezit să cureţe suprafaţa de joc. Înfruntînd ploaia, au înşfăcat bureţi, mături, lopeţi, găleţi şi s-au apucat de treabă. Printre ei, şi directorul sportiv al „şepcilor roşii”, Paul Cazan, căruia nu i-a căzut rangul să pună zdravăn mîna pe mătură şi să îndepărteze apa ce inundase terenul. Cunoscînd că oficialul clujean va împlini curînd 60 de ani şi că, adunînd 465 de prezenţe în tricoul Sportului studenţesc, e al 5-lea fotbalist român ca număr de meciuri din istoria primului eşalon, gestul lui m-a impresionat. Cu siguranţă că nu doar pe mine.

Spre deosebire de atîţia alţii din lumea balonului rotund, flecari şi orgolioşi, profitori şi oportunişti, făţarnici şi egoişti, Marius Stan şi Paul Cazan reprezintă normalitatea într-un moment în care această stare riscă să dispară ori chiar a dispărut. Ei par excepţiile de la regulă, ce ziceţi, patetizez sau observaţia e corectă?