MMI

Aparţinînd aceleiaşi generaţii cu Mircea M. Ionescu, ne-am încrucişat pentru întîia oară paşii, ca şi visele, în redacţia Sportului popular. Acolo am ucenicit împreună, încurajaţi de Ioan Chirilă, de Victor Bănciulescu, de Hristache Naum şi de alţi corifei ai presei […]

Aparţinînd aceleiaşi generaţii cu Mircea M. Ionescu, ne-am încrucişat pentru întîia oară paşii, ca şi visele, în redacţia Sportului popular. Acolo am ucenicit împreună, încurajaţi de Ioan Chirilă, de Victor Bănciulescu, de Hristache Naum şi de alţi corifei ai presei de-atunci. Ulterior, să zic aşa, Mircea şi-a diversificat activitatea.

A realizat emisiuni de radio şi de televiziune, a scris beletristică şi dramaturgie, ba a şi îmbrăcat o vreme echipamentul de arbitru! S-a retras însă repede, conştient că e mai uşor să te ocupi de fotbal cu condeiul decît cu fluierul. Deşi a făcut atîtea, le-a făcut pe toate foarte bine, sprijinit de un talent, o seriozitate şi un spirit de observaţie ieşite din comun. Înainte de a fi orice altceva, a fost şi a continuat să fie cronicar sportiv, meserie pe care n-a trădat-o niciodată. Graţie ei, a reuşit să-şi transforme cele 3 iniţiale în, admiteți exagerarea!, marcă înregistrată. În brand. A devenit MMI, autor căutat şi îndrăgit de cititori.

Mi-ar trebui nu o rubrică, ci o pagină întreagă de Gazetă să-i prezint CV-ul. Să selectez de pe ampla listă a cărţilor şi pieselor lui de teatru. Cu riscul de a nu le alege pe cele mai importante, le menţionez doar pe “Asasinul acordă interviuri”, “Columb a descoperit America, Hagi a cucerit-o”, distins cu Premiul APS, “Taximetrist de noapte la New York”, apărut în două ediţii, “Hamlet a murit degeaba”, Premiul Clubului Jurnaliştilor, “Centrul înaintaş s-a născut la miezul nopţii”, “A murit Thales de sete?”, iar cu celelalte rămîn dator. Recent, volumul său de teatru “Filosofia băşcăliei” a fost nominalizat pentru Premiul Uniu-nii Scriitorilor pe 2009, iar piesa “Leopardul mistreţ” desemnată cea mai bună comedie românească la FestCo 2010.

În perioada celor 13 ani trăiţi în Statele Unite, unde a ajuns la capătul a 4 luni de chin petrecute într-un lagăr de refugiaţi din Italia, MMI a tipărit săptămînalul “Lumea noastră, Lumea sporturilor”, susţinut din puţinii bani cîştigaţi la volanul unui yellow cab. Nu-i o figură de stil, e purul adevăr acela că, spre a le oferi compa-trioţilor din America şi din Canada un ziar în limba română, şi-a rupt adesea de la gură! Aş mai remarca şi că n-a abandonat teatrul nici atunci cînd, după 1989, la spectacole mai mergea doar nimeni cu nevasta! MMI era însă convins că publicul se va întoarce în săli şi iată că nu s-a înşelat. Altminteri, continuu să regret, fără să fiu singurul, că memorabilul său atelier TV “Idoli şi legende”, găzduit de Telesport, nu şi-a mai găsit loc în grila de programe.

Mirîndu-se că îi dedic acest editorial unui Mircea M. Ionescu care nu sărbătoreşte nimic special, unii se vor întreba ce m-a apucat? Motivul e simplu: MMI a fost numit deunăzi directorul Teatrului Valah din Giurgiu, răsplată pe cît de tîrzie, pe atît de meritată. Pe deplin meritată. Îl felicit pe vechiul meu prieten şi îi urez mult succes!