Ovidiu Ioaniţoaia

A vorbit şi a scris pentru milioane de microbişti, a crescut generaţii de ziarişti şi continuă să facă din jurnalism privilegiul de a fi sincer cu oamenii

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Ovidiu Ioaniţoaia
Dopaj la FCSB?!

Când scriam aici, colecția e martoră, că meciul FCSB-CFR va fi de 1 ori X, mă gândeam la forma deosebită a gazdelor, dar și la numeroasele absențe din formația clujeană, obligată să joace pe Arena Națională fără niciun atacant de […]

...

A greșit Rădoi?

Din fericire, acum, în ajunul „triplei” Macedonia de Nord – Germania – Armenia de la sfârșitul lui martie, lucrurile stau altfel. Dacă, luați-o ca glumă, deși nu-i cea mai bună, Chiricheș nu se reaccidentează, atunci e foarte posibil ca toți […]

...

Știre falsă

Când căruța părea să se fi împotmolit mai rău, consilierul președintelui Burleanu a venit la Telekom Sport cu o afirmație care a surprins în aceeași măsură în care a și bucurat. Conform lui Andrei Vochin, în ianuarie-februarie 2022, la etapa […]

...

Spre un caz Oct. Popescu?

Cu atât mai important cu cât puştiul de la FCSB, născut pe 27 decembrie 2002, va fi mezinul „tricolorilor” convocaţi la Euro 2021. Tavi ar mai avea două cicluri la tineret, încadrându-se în regula U21 din Liga 1 până în […]

...

A văzut pe dos!

Hotărât s-o împiedice cu orice preț pe CSA Steaua să promoveze, cunoașteți contextul, Gigi Becali nu s-a lăsat până nu și-a făcut numărul. A trimis la „satelitul” din eșalonul 3 nu mai puțin de 8 jucători din lotul folosit de […]

...

Scuzele lui Gigi Becali

Pentru a fi credibil, finanţatorul Stelei ar trebui să-şi schimbe atitudinea şi faţă de masa suporterilor roş-albaştri

„Îi cer scuze lui Hagi pentru că am greşit faţă de el”, aşa a sunat prima declaraţie pe 2010 făcută de Gigi Becali […]

duminică, 3 ianuarie 2010, 4:17

Pentru a fi credibil, finanţatorul Stelei ar trebui să-şi schimbe atitudinea şi faţă de masa suporterilor roş-albaştri

„Îi cer scuze lui Hagi pentru că am greşit faţă de el”, aşa a sunat prima declaraţie pe 2010 făcută de Gigi Becali pentru GSP.ro. În fine, patronul Stelei dă semne de schimbare şi revine la sentimente mai bune, vor fi gîndit unii. Cei mai mulţi însă nu l-au crezut. Intraţi pe site-ul menţionat şi veţi constata că majoritatea continuă să-l considere pe Gigi un ipocrit şi, ca atare, se îndoiesc de sinceritatea lui, ba îl şi ironizează. Îl iau în zeflemea.

Sigur că latifundiarul l-a jignit pe Hagi, iar acesta era ultimul om pe care putea să-l jignească. Cunoaşteţi motivele, nu le mai reamintesc. Dacă Hagi va dori ori nu să-l ierte e una dintre problemele lui Becali, nu însă singura. Deoarece el a greşit grav şi repetat în raport cu toţi fanii formaţiei roş-albastre, pe care a îndrăznit nu numai să-i trateze de sus, ci chiar să-i insulte.

Iată un exemplu. Printre prietenii mei de suflet se numără şi Ion Popescu, ani la rînd decan al Baroului Giurgiu, un tip serios, foarte serios. Deşi oltean, e stelist înfocat, pasiune transmisă şi copiilor săi, de asemenea avocaţi. Cum Lucian şi Irina au ajuns s-o susţină pe Steaua la fel de tare ca tatăl lor, cei 3 s-au grăbit să-şi procure abonamente la peluza a II-a din Ghencea pentru întreg sezonul 2009-2010. La peluza a II-a, i-am auzit, pentru „a fi mai aproape de băieţi”. Nu le-a scăpat nici un meci, nici măcar unul, pînă în ziua în care Gigi a decis, sperînd să le închidă gura contestatarilor, anularea abonamentelor respective! Ion Popescu s-a simţit trădat, dar n-a găsit de cuviinţă să-şi caute dreptatea. „Iubirea nu se negociază!”, a zis şi s-a mulţumit să urmărească partidele Stelei la televizor.

Iată de ce, simplificînd la maximum, scuzele adresate de Gigi Becali lui Hagi nu-s nici suficiente, nici convingătoare. Spre a deveni credibil, finanţatorul e dator să le ceară scuze miilor de Popeşti, de Ioneşti şi de Vasileşti pe care i-a nedreptăţit şi cărora, prin atitudinea lui dictatorială, le-a înşelat aşteptările. Atît timp cît el nu-şi va modifica poziţia faţă de marea masă a suporterilor Stelei, nu discutăm aici despre cei cîţiva ultraşi bezmetici, merită presupus că Hagi nu-l va ierta. Concret, ca să se împace cu suporterii, Gigi trebuie să lase vorbele şi să treacă la fapte.

Comentarii (46)Adaugă comentariu

Comentează