Sfîrşitul drumului
După chipul şi asemănarea Stelei, fotbalul românesc nu face faţă în Europa League
Deoarece în precedenta etapă din Europa League reprezentantele noastre n-au înscris nici un gol, iar acum au marcat totuşi unul, putem gîndi că s-a mai îndreptat vînzarea, […]
După chipul şi asemănarea Stelei, fotbalul românesc nu face faţă în Europa League
Deoarece în precedenta etapă din Europa League reprezentantele noastre n-au înscris nici un gol, iar acum au marcat totuşi unul, putem gîndi că s-a mai îndreptat vînzarea, nu? Nici de glumă nu-i bună, pentru că stăm cu adevărat rău, foarte rău. Inclusiv turcii, pe care altădată îi băteam pe unde îi prindeam, au ajuns să ne predea lecţii Trebuie să fim cu atît mai îngrijoraţi cu cît distanţa faţă de ei se măreşte.
Dar ia să vedem ce reacţii au stîrnit insuccesele de joi seara. “N-o spun că am pierdut, pentru că am zis-o şi înainte de joc, mă interesează mai mult derby-ul cu Rapid decît confruntarea cu Fenerbahce”, a declarat Gigi Becali. La rîndu-i, Conceiçao s-a grăbit să precizeze că “se ştie, la Cluj doar titlul contează”.
Ce să înţelegem? Că fotbalul românesc, preocupat de rivalităţile interne, nu acordă destulă atenţie mizelor internaţionale, adică se mulţumeşte cu puţin. În loc să fie începutul unui drum lung, calificarea în competiţiile continentale e privită ca sfîrşitul acestuia. Mai trist, o asemenea mentalitate păguboasă, menită să amîne progresul ori chiar să-l blocheze, s-a transmis şi pe teren, dovadă cuvintele lui Dubarbier de după 0-2 cu Sparta: “Ne-am concentrat mai mult pe partida cu Poli decît pe ceea ce aveam de făcut la Praga”
În paranteză, să observăm şi atitudinea şefilor FRF şi ai LPF. Aceştia s-au înghesuit să comenteze victoria realizată de Unirea Urziceni la Glasgow, performanţă cu atît mai demnă de laudă în contextul eşecurilor din C2, pentru a dispărea de pe micile ecrane în clipa în care se impunea să analizeze înfrîngerile, ba şi să se considere părtaşi la ele, complici. Au preferat să se ascundă, conform proverbului la plăcinte înainte, la război înapoi!
Ar fi incorect să judecăm evoluţiile de joi în acelaşi registru întrucît Poli Timişoara e singura care n-a plecat steagul. Numai că pe Bega, citat din Marian Iancu, echipa n-ar fi devenit încă o familie. Explicaţie plauzibilă, însă merită reţinut că există o echipă şi, pornind de la ea, o speranţă, o şansă pentru mîine. Asta se poate zice şi despre CFR, probabil cea mai puternică formaţie din Liga I, surprinzător de relaxată însă la Praga. Pînă la un punct, afirmaţia pare valabilă şi pentru Dinamo, cu condiţia ca Dolha să se afle într-o zi fastă şi N’Doye să convingă, cum nu s-a întîmplat contra Galatei, dar oare i se potriveşte o cît de mică doză de încredere şi Stelei? Răspuns negativ. Limitată, mediocră, actuala garnitură din Ghencea nu promite nimic. În raport cu istoria şi cu pretenţiile, viitorul ei riscă să fie la fel de întunecat ca prezentul.
Steaua culege acum ce n-a semănat în ultimii ani, pe parcursul cărora a dus o politică greşită de transferuri. În sfîrşit, a recunoscut-o şi patronul, numai că prea tîrziu. Deranjează faptul că tocmai el, primul dintre vinovaţi, nu se simte cu musca pe căciulă şi, în stilu-i caracteristic, arată cu degetul spre alţii cînd logic ar fi ca, privindu-se în oglindă, să-şi reproşeze modul în care a condus, dictatorial şi urechist. Atît timp cît nu va investi în valori reale şi nu va găsi o soluţie să încheie războiul cu suporterii, Gigi Becali nu va avea linişte, iar Steaua nu va avea rezultate. Restul e vorbărie şi, chiar mai grav, praf în ochii lumii. Vrăjeală de doi lei.