Un boier

Doctorul, fostul mare arbitru Emil Vlaiculescu, va împlini săptămîna viitoare 86 de ani

Generaţiile mai noi îl cunosc mai puţin sau chiar nu-l cunosc pe Emil Vlaiculescu, care va împlini luni 86 de ani. Născut la Podenii Vechi, Prahova, în […]

Doctorul, fostul mare arbitru Emil Vlaiculescu, va împlini săptămîna viitoare 86 de ani

Generaţiile mai noi îl cunosc mai puţin sau chiar nu-l cunosc pe Emil Vlaiculescu, care va împlini luni 86 de ani. Născut la Podenii Vechi, Prahova, în familia unor intelectuali de ţară, tatăl preot, mama învăţătoare, a cochetat cu mai multe sporturi, după moda vremii. A făcut ceva baschet, dar și volei, ba şi hochei pe gheaţă şi motociclism . Înainte de a se dedica definitiv fotbalului, a practicat handbalul pînă la nivelul primului eşalon.

Legitimat în echipa de fotbal Prahova Ploieşti, o ex-campioană naţională sub culorile căreia îşi va şi încheia cariera de jucător, a absolvit în 1961 Facultatea de Medicină Umană, din care motiv i se va şi zice Doctorul. Retras de pe gazon, a ales arbitrajul, fiind promovat în corpul divizionar A în 1960 şi conducînd apoi peste 1.000 de meciuri interne şi internaţionale . Fără excepţie, s-a remarcat pe parcursul lor, ca şi în afara terenului, prin corectitudine, eleganţă şi modestie. “Mi-am văzut de treabă şi lumea afirmă că m-am descurcat onorabil, aşa că n-am de ce să cred altceva!”, glumea recent. Oricum, de reţinut că arbitrul Emil Vlaiculescu n-a fost implicat în nici o tărăşenie, în nici un scandal. A lăsat în urmă amintirea unui bărbat pe cît de onest, pe atît de exigent. A unui caracter deosebit.

Şef al Comisiei Judeţene de Arbitri Prahova în perioada 1970-1995, organism al cărui preşedinte onorific e şi în prezent, a contribuit la descoperirea, formarea şi lansarea multor cavaleri ai fluierului din zonă. Printre aceştia, Adrian Moroianu, Florin Popescu, Ilie Coţ, Gheorghe Biziniche şi Costin Miclea, însă lista nu se termină cu ei. Să-l ascultăm pe unul dintre aceştia: “Ca şi colegii mei, îi datorez Doctorului mare parte din ce-am realizat. A ştiut să ne îndrume, dar şi să ne certe, asemenea unui părinte. Mereu am găsit la dînsul uşa deschisă şi sfatul potrivit”.

M-a îndemnat să aștern rîndurile de faţă şi detaliul că, deşi a ocupat două decenii funcţia de director al Spitalului “Schuller” din Ploieşti, Doctorul nu s-a pricopsit. Din contră, îmbătrîneşte într-o cameră cu ieşire pe hol şi baie comună.

Susţine însă că îi ajunge: “M-a interesat să fiu respectat de ceilalţi, nu să mă îmbogăţesc! Iată de ce, simţindu-mă respectat, mă declar mulţumit și nu-mi doresc de la viaţă decît sănătate”.

Deunăzi, l-am întrebat pe unul dintre tinerii noştri “centrali”, purtător al ecusonului FIFA, dacă îi spune ceva numele Emil Vlaiculescu? “Cum să nu?! , a venit răspunsul, a fost un arbitru de clasă şi un om de calitate, un adevărat domn, un boier”. Printre ultimii din fotbalul românesc, căruia îi urez, alături de cei ce-l știu şi-l preţuiesc, la mulţi ani!