Prezumţia de nevinovăţie
Apărîndu-l, deşi ar fi avut motive să-l atace, Gică Popescu chiar i-a dat o lecţie lui Prunea
Nimeni n-ar vrea să fie în pielea lui Prunea, învinuit pentru „trafic de influenţă în formă continuată”. Poate numai, ca să glumesc amar, […]
Apărîndu-l, deşi ar fi avut motive să-l atace, Gică Popescu chiar i-a dat o lecţie lui Prunea
Nimeni n-ar vrea să fie în pielea lui Prunea, învinuit pentru „trafic de influenţă în formă continuată”. Poate numai, ca să glumesc amar, Penescu şi Costică – Vîlcea, înfundaţi ŞI MAI TARE de DNA. Pe lîngă dare şi luare de mită, acestora li se impută şi participarea la un grup infracţional organizat, de unde şi riscul să primească pedepse mult mai aspre. Specialiştii în Drept avertizează însă că misiunea DNA privindu-i pe cei doi nu va fi uşoară. Fie şi deoarece apartenenţa la un asemenea grup presupune o ierarhie internă, sarcini precise pentru fiecare membru etc. Cum lucrurile par să fi stat aşa doar la nivelul PIC-ului, nu şi la al CCA-ului, procurorilor anticorupţie le va fi greu să-şi susţină cauza şi să-i convingă pe judecători de gravitatea dosarului.
Revenind la Prunea, el înoată în ape tulburi. S-ar putea, varianta favorabilă lui, ca instanţa să nu-i găsească nici o vină sau să-i reţină una măruntă. Dar SUB ASPECT SPORTIV, directorul Departamentului Relaţii Internaţionale din Federaţie e în culpă. A făcut ceea ce n-avea voie să facă, dovadă că a şi fost suspendat din funcţie.
Lărgind cadrul discuţiei, e şi cazul Argeşului. Din pricina acţiunilor patronului său, clubul piteştean riscă retrogradarea, asta în ideea că, înainte de a încălca ori nu legea, urmează să decidă Justiţia, Penescu A ÎNCĂLCAT REGULAMENTUL. Conform rechizitoriului DNA, a cerut şi a obţinut avantaje din partea şefului arbitrilor şi a unora dintre subordonaţii lui Costică – Vîlcea prin mijloace interzise de ROAF, ba şi condamnate. N-ar trebui să stîrnească satisfacţie, iar bucurie nici atît, perspectiva că echipa din oraşul inconfundabilului Dobrin va fi obligată să deconteze învîrtelile unui singur individ. Care a crezut prosteşte că e tatăl şmecherilor pînă s-a trezit după gratii. În paranteză fie spus, Penescu continuă să fie ţinut acolo abuziv, căci ar putea fi judecat în libertate fără să prezinte vreun pericol. Altminteri însă, s-ar cuveni ca regulamentul SĂ FIE EGAL PENTRU TOŢI şi, cu regretele de rigoare, FC Argeş să plătească.
Ca să închei tot cu Prunea, a surprins plăcut solidaritatea foştilor săi coechipieri din Generaţia de Aur. Cu precădere a lui Gică Popescu, pe care „ministrul de externe” al Casei Fotbalului n-a ezitat să-l pună la punct pe cînd tăia şi spînzura în FRF. Deşi Prunea s-a răţoit la el, recomandîndu-i „Să-şi vadă de DNA-ul lui!”, „Baciul” A REFUZAT SĂ-I RĂSPUNDĂ cu aceeaşi monedă. „Să nu ne pripim, poate că Prunea va fi nevinovat. Beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Să aşteptăm finalul”, a declarat recent Gică Popescu pentru Evenimentul zilei. Clar, în loc să dezgroape securea războiului, cum ar fi procedat mulţi alţii, el a îngropat-o.
Măcar atît să fi învăţat Prunea din necazul prin care trece. Că nu e bine să rîzi niciodată de răul altuia pentru că, iată, s-ar putea să te lovească şi pe tine! N-ar strica să bage la cap lecţia de fair-play oferită de Gică Popescu.