Suporter pînă la moarte

Tanti Vivi a ieşit din comă ca să se intereseze cînd se va juca Dinamo-Rapid

Una dintre surorile mai mici ale maică-mii, Vasilica, e foarte bolnavă. În acte o cheamă Vasilica, dar cei apropiaţi, rude, prieteni şi vecini, o ştiu […]

Tanti Vivi a ieşit din comă ca să se intereseze cînd se va juca Dinamo-Rapid

Una dintre surorile mai mici ale maică-mii, Vasilica, e foarte bolnavă. În acte o cheamă Vasilica, dar cei apropiaţi, rude, prieteni şi vecini, o ştiu de Vivi. Cînd a venit de la Periş la Bucureşti, la scurt timp după război, a hotărît că prenumele Vasilica nu i se potriveşte: „Nu-mi place cum sună, aşa că mie o să-mi ziceţi Vivi!”. Şi Vivi a rămas. TANTI VIVI.

Mare amatoare de Operă, se lăuda, ori poate nu, că a văzut Traviata de o sută de ori, cu toate distribuţiile posibile, iar Boema chiar mai des. S-a măritat tîrziu şi cam fără noroc. Dispărut devreme, să fie vreo 20 de ani de-atunci, soţul nu i-a lăsat altă moştenire decît DRAGOSTEA PENTRU RAPID. Ce era Tanti Vivi rapidistă, dar s-a transformat după moartea soţului într-una pătimaşă, devotată trup şi suflet culorilor vişinii.

Nu prea mergea pe stadion, ultima dată a fost la întîlnirea cu PSG, dar nu scăpa nici o partidă a echipei giuleştene transmisă la televizor. Se aşeza tacticos în fotoliu, trăgîndu-şi alături o ceaşcă de cafea şi un flacon de distonocalm. Ţi-e frică?, o provocam, iar dînsa îmi dădea mereu acelaşi şi acelaşi răspuns: „Nu, sînt convinsă că vom cîştiga, dar dacă ne vor fura arbitrii, am să înghit o pastilă sau două!”.

De vreo săptămînă, bătrîna octogenară e în comă. Alternează momentele de luciditate cu cele de absenţă, cînd stă ceasuri întregi ca o STATUIE, cu ochii închişi şi fără să vorbească. Uneori îi recunoaşte pe cei din jur, însă din ce în ce mai rar. Încet, încet, se duce, se stinge.

Joi dimineaţă, s-a trezit brusc din letargie şi a încercat să pronunţe cîteva cuvinte. Am desluşit cu greu ce vrea şi m-am mirat: întreba cînd se va juca, în ce zi şi la ce oră, derby-ul Dinamo-Rapid! „O să-i batem!”, a murmurat, după care, parcă împăcată cu soarta, a tăcut. Mi-e teamă că pentru totdeauna.

Cînd citiţi aceste rînduri, s-ar putea ca mătuşa-mea să nu mai fie. Nimeni nu-i veşnic. Mărturisesc însă că n-am crezut, înainte să trăiesc întîmplarea relatată mai sus, că există cu adevărat suporteri pînă la moarte. Tanti Vivi mi-a demonstrat că greşesc. Există.