Tanti Vivi a ieşit din comă ca să se intereseze cînd se va juca Dinamo-Rapid
Una dintre surorile mai mici ale maică-mii, Vasilica, e foarte bolnavă. În acte o cheamă Vasilica, dar cei apropiaţi, rude, prieteni şi vecini, o ştiu de Vivi. Cînd a venit de la Periş la Bucureşti, la scurt timp după război, a hotărît că prenumele Vasilica nu i se potriveşte: “Nu-mi place cum sună, aşa că mie o să-mi ziceţi Vivi!”. Şi Vivi a rămas. TANTI VIVI.
Mare amatoare de Operă, se lăuda, ori poate nu, că a văzut Traviata de o sută de ori, cu toate distribuţiile posibile, iar Boema chiar mai des. S-a măritat tîrziu şi cam fără noroc. Dispărut devreme, să fie vreo 20 de ani de-atunci, soţul nu i-a lăsat altă moştenire decît DRAGOSTEA PENTRU RAPID. Ce era Tanti Vivi rapidistă, dar s-a transformat după moartea soţului într-una pătimaşă, devotată trup şi suflet culorilor vişinii.
Nu prea mergea pe stadion, ultima dată a fost la întîlnirea cu PSG, dar nu scăpa nici o partidă a echipei giuleştene transmisă la televizor. Se aşeza tacticos în fotoliu, trăgîndu-şi alături o ceaşcă de cafea şi un flacon de distonocalm. Ţi-e frică?, o provocam, iar dînsa îmi dădea mereu acelaşi şi acelaşi răspuns: “Nu, sînt convinsă că vom cîştiga, dar dacă ne vor fura arbitrii, am să înghit o pastilă sau două!”.
De vreo săptămînă, bătrîna octogenară e în comă. Alternează momentele de luciditate cu cele de absenţă, cînd stă ceasuri întregi ca o STATUIE, cu ochii închişi şi fără să vorbească. Uneori îi recunoaşte pe cei din jur, însă din ce în ce mai rar. Încet, încet, se duce, se stinge.
Joi dimineaţă, s-a trezit brusc din letargie şi a încercat să pronunţe cîteva cuvinte. Am desluşit cu greu ce vrea şi m-am mirat: întreba cînd se va juca, în ce zi şi la ce oră, derby-ul Dinamo-Rapid! “O să-i batem!”, a murmurat, după care, parcă împăcată cu soarta, a tăcut. Mi-e teamă că pentru totdeauna.
Cînd citiţi aceste rînduri, s-ar putea ca mătuşa-mea să nu mai fie. Nimeni nu-i veşnic. Mărturisesc însă că n-am crezut, înainte să trăiesc întîmplarea relatată mai sus, că există cu adevărat suporteri pînă la moarte. Tanti Vivi mi-a demonstrat că greşesc. Există.
111 comments ↓
Pagini: [6] 5 4 3 2 … 1 » Afiseaza toate comentariile
Buna Ovidiu,
Sunt Alina Nitescu, sper sa-ti amintesti de mine. Nu mai am telefonul tau, adresa mea de mail este mdumitrescu1@yahoo.fr. Sper ca o sa putem sa vorbim cat de curand. Poate imi lasi un numar de telefon. Multumesc,
Alina
asta e cel mai frumos articol al domnului ovidiu ioanitoaia pe care l-am citit pana acum. nu sunt un fan, poate dimpotriva, dar asta da. respect!
Desigur… D-zeu s-o aiba in paza, acolo sus, pe Tanti Vivi…
Pentru leonte
Cioran spunea intr-o lucrare a sa:…” Inainte de a fi o eroare de fond, viata e o greseala de gust, pe care nici moartea, si nici chiar poezia nu ajung sa o indrepte…”
ceea ce ne face sa ne indoim de gusturile lui Tanti Vivi, dar il accepta ca orice alt gust, de altfel….
Numai ca in cazul d-tale, faptul ca acuzi neconditionat dinamovistii, ignorind in mod voit gesturile incalificabile facute de favoritii domniei talede sorginte indiana, nu face altceva decit sa ne duca cu gindul la proverbul romanesc care spune ca … “cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia…”
Cu respect te saluta un dinamovist convins ca mizeria umana nu poate sa sufoce la infinit valoarea reala.
Hai Dinamo!!
frumos!
Imi cer scuze daca m-am indoit pentru o clipa !! D-zeu sa o aibe in paza !!
Dumnezeu sa o odihneasca in pace…
Mulţumesc tuturor celor care au transmis mesaje de îmbărbătare pentru Tanti Vivi. Din păcate, ea s-a stins duminică dimineaţă, la ora 04:50. Dumnezeu s-o ierte!
Postez din nou la acest articol, dupa ce am facut-o si acum vreo doua zile. Daca o sa cautati acel comment, o sa vedeti ca v-am rugat atunci, domnule Ioanitoaia, sa nu-i spuneti lui tanti Vivi cat de tare si-au furat-o rapidistii. Sper ca asa veti face cand isi va reveni matusa dumneavoastra. Mi-as dori ca aeasta poveste sa fie doar o nascocire a dumneavoastra, asa, ca sa mascati afinitatea fata de rapid si sa nu aveti pe nimeni asa de bolnav in familie. Oricum, sanatate lui tanti Vivi si fruntea sus domnule Ioanitoaia, preferatii dumneavoastra puteau sa si-o fure muuuuult, dar muuuult mai rau. Ce sa-i faci, asa se intampla cand te iei la tranta cu ursul!!!
Cred ca imi dai si mie dreptul sa am dubiile mele nu neaparat in legatura cu tanti Vivi ci legat de visul domniei sale ? Poate mai degraba D-nul Ioanitoaia cauta in aceste momente de dezamagire legate de nationala romaniei, spiritul Rapidistilor cumva !! Cel putin eu asta cred. In viata e loc si de poezie, nu-i nimic rau in asta totusi eu mai degraba as fi mutumit cu o interventie chirurgical de succes, in acre medicii sa nu accepte “spaga” si dac este posibil tot ei sa “opereze” si frf-ul si liga, etc… etc…
Citesc, vrand-nevrand, nu numai articolele, dar si cateva dintre comentariile de pe forum, care succeda articolele. Am citit si-acum - deci nu e prima oara cand sunt scarbit de ele.
Asta a fost introducerea. Tot din introducere tin sa faca parte si fraza urmatoare: sunt dinamovist de aproape trei decenii, unul inflacarat, si o sa fiu asa pana la sfarsit. deja stiu asta, pentru ca am trecut alaturi de Dinamo printr-o multime de momente grele, care nu m-au indepartat de echipa catusi de putin.
Revenind la subiect: domnule Ioanitoaia, viata nu e doar fotbal. Dar fotbalul contribuie la frumusetea ei. Iar cercul vicios nu e perfect pana cand nu observam ca suporterii contribuie la frumusetea fotbalului. Nu stiu daca nu e prea tarziu pentru gandurile mele bune pentru cea pe care o numiti Tanti Vivi, dar sunt impresionat de frumusetea pasiunii sale pentru fotbal, pentru Rapid. Si nu pot decat sa remarc ca a scris, ea, anonima pana in acest moment, una dintre paginile de istorie pentru acest club, fata de care eu nu am, am spus, o simpatie. Dar am o simpatie uriasa pentru pasiune. Istoria s-a scris deci cu aceasta pasiune anonima, frumoasa, memorabila - iar Dv. v-ati facut, printr-un articol emotionant, cronicarul ei.
De-aici pana la copiii dezabuzati, care evident ca habar n-au ce-nseamna pasiunea pentru fotbal, ci doar ura teribila fata de suporterii adversi, pasii sunt facuti pe acest formum (ca si pe atatea altele). Citind comentariile unor “suporteri” dinamovisti, atat de lipsite nu doar de respect, dar si de minte, imi devine clar ca nu doar moartea, cu tot tragismul aferent, nu conteaza pentru ei, ci nici macar viata, cu toata frumusetea ei. Evident, oamenii astia nu au vreo legatura cu fotbalul, cu mingea, cu farmecul admiratiei pentru vreo echipa, ei traiesc pentru Gigi, pentru Borcea si Turcu, pentru Iancu, pentru toti ceilalti asa-zisi conducatori, pentru “i-am facut”, “i-am umilit”, pentru injuraturi, pentru batai, pentru scanduri sau caramizi aruncate in capul adversarilor, pentru ura revarsata pe forumuri. Aici i-am observat pe dinamovistii “mei”, din pacate. Dar asta nu tine de “afilierea iubirii” la un club. De fapt, clubul nici nu conteaza pentru ei. Conteaza doar ca deversor, mai bine zis ca scuza personala, pentru a-si etala frustrarile, animalitatea chiar. Asa stau lucrurile din pacate.
Pentru Tanti Vivi, pentru cei care stiu sau au stiut sa iubeasca, fie iubirea asta imbracata in orice forma, gandul meu bun. Pentru ceilalti, gandul meu speriat. Nu stiu incotro merge. Stiu insa cum stam.
Nu cred ca este vorba de Rapid si matusa Vivi. Cred mai degraba ca este vorba de Nationala si de FRF care sint in coma de citva tinp…
Tot respectul pentru domnul Nicu! Daca ar fi tentat sa scrie mai des, ar lua painea de la gura multor asa-zisi ziaristi! Hai Rapidu!
MDA…
Sanatate doamnei Vivi!
In alta ordine de idei, Rada, Manea…spuneti-ne ca ati trintit meciul asta, ar fi mai putin jenant…
SA FI RAPIDIST E CEVA UNIC !! IAR ATI LUAT BATAIE !!!
0 - 3 !! O DRAGOSTE ADEVARATA NICI PE PATUL DE MOARTE NU SE UITA. PUNCT SI DE LA CAPAT.
asta inseamna sa fi rapidist e ceva unic pe care altii nul inteleg sa fii iubita aici sau sus de ingerii.asta e mandria noastra nu ca alti care doar stiriga.asta inseamna sa ai sange visiniu
Scrisoare catre Piti
Stimate domnule Victor Piturca,
Ma numesc Nicu si nu am cistigat nici vreo cupa a campionilor europeni, nici vreo cupa a Romaniei si nici macar un campionat. Nici de fotbal, nici de barbut. Mii de fulgere si de trasnete! Acum imi dau seama ce viata timpita am. La naiba!
In fine, nu am jucat nici o finala importanta si nici nu pot spune ca m-am calificat vreodata undeva, asta daca exceptam faptul ca sint considerat „muncitor calificat”. De fapt, sint un simplu instalator, casatorit cu o femeie rabdatoare si trei copii curati si naivi. Cu o viata monotona si searbada. Locuiesc la bloc intr-un apartament cu trei camere si ma gindesc cu teama la momentul in care copiii se vor face mari. Nu am amanta rusoaica, fosta balerina. Nici macar una „fosta lustruitoare de poante” nu am. Nu am camera de luat vederi camuflata in pachetul de tigari si nici masina luxoasa sau vila pompoasa. Nu am conturi, terenuri sau case si nu apar la televizor. Nu rid, nu glumesc si nu ma bat pe burta cu mai marii fotbalului. Si nici nu ma intrec cu acestia in insulte, remarce mucalite sau pseudofilozofii sportive. Nu ma duc in trening la serviciu, nu port nume de sponsori pe tricou, dar mai ies cu baietii la „una mica”. Nu maninc seminte, nu scuip si nu injur in public. Iar asta nu pentru ca ii privesc de sus pe cei care o fac si nici pentru ca as considera ca e mare smecherie sa fii educat, ci pentru ca nu ma simt confortabil. Nu imi intra parul in ochi, nu am carare pe mijloc si nici nu port pe umeri „povara” de a-mi reprezenta tara peste hotare. Nu am icoane in dormitor, nu il invoc pe Dumnezeu si nici nu blestem soarta atunci cind vinovat sint numai eu. Cu toate astea, sint roman si ma emotioneaza victoriile nationale. Fie ele culturale sau sportive. Fie ele individuale sau anonime. Ma emotioneaza energiile si oamenii care nu braveaza apelind sentimentul national. Nu-mi plac fanfaronii si nici patriotarzii. In schimb, ador profesionistii. Fie ei tacuti, seci ori stersi. Fie ei viciosi, guralivi, exuberanti ori pretiosi.
Da… Profesionistii imi plac… Se pricep la ceea ce fac, isi iubesc munca si si-o respecta. Sint mereu la curent cu noutatile din domeniu, sint pasionati si dedicati. Pot fi nervosi si de neoprit cind stiu ca au dreptate, depresivi si darimati atunci cind sint blocati. Se bucura ca niste copii, chiar daca uneori nu o arata, pentru rezultatele obtinute. Le plac laudele, nu fac rabat de la calitate. Pling atunci cind nu le iese. Da, ati putea spune ca sint egoisti. Nu sint satisfacuti decit atunci cind rezultatul le place lor, dar asta e mereu echivalent si cu multumirea celor care beneficiaza de acesta.
In sfirsit, despre asta voiam sa va vorbesc. Despre profesionism. Va propun un exercitiu de imaginatie. Un joc, poate nu la fel de palpitant, de greu si de intelectualizat ca fotbalul. Un vis. O poveste in care cineva, chiar si un selectioner – antrenor al unei echipe nationale, ar avea nevoie de un alt profesionist. De un instalator. De mine. De Nicu. Imaginati-va ca v-ati achizitionat o noua casa. Ca va ginditi deja la materialul pentru draperii sau la culorile cearsafurilor de matase din dormitor. Dar, inainte de asta, aveti nevoie de un instalator. Mergeti, va rog, mai departe si inchipuiti-va ca ne intelegem la bani si ca ma angajati. Imi spuneti ce doriti si cind sa fie gata. Batem palma si bem adalmasul. Ei, bine, ce s-ar intimpla daca in loc de tevi de cupru as folosi paie de sorbit racoritoare, in loc de coturi, T-uri si racorduri as folosi servetele parfumate, in loc de suduri as lipi cu plasturi medicinali si in loc de confort si o instalatie pusa la punct v-as oferi o inundatie de care sa rida si prietenii, nu doar dusmanii? V-ati supara, domnule Piturca? M-ati certa, domnule selectioner? M-ati concedia, domnule antrenor? Vi s-ar parea ca nu mi-am facut treaba cum trebuie, domnule VICTOR PITURCA? Dar daca v-as raspunde zimbind ca nu e nici o nenorocire? Dar daca v-as spune ca nu va pricepeti si ca ati uitat ca eu sint Nicu, instalatorul profesionist? Dar daca v-as spune ca toti cei care ma contesta sint niste animale? Cum v-ati simti atunci, domnia voastra? M-ati iubi? M-ati vrea? M-ati plati?
Pacat. Jocul asta nu este deloc amuzant. E doar o fantezie bolnava a unui instalator politicos. Din nefericire, nu e vorba de un sistem de scurgere si nici de un om care pierde un contract. Din nefericire, e vorba de o generatie de fotbalisti, mai buni sau mai slabi, si de visurile citorva milioane de romani. Instalatori sau nu. Profesionisti sau nu.
Si mai e vorba de ceva. De un singur cuvint. In pericol de a deveni medalie purtata ostentativ sau arhaism cazut in ridicol. E vorba de ONOARE.
Cu toata stima,
Instalatorul Nicu. Roman.
P.S. Mai dati, va rog, la televizor, imaginile acelea memorabile cu dumneavoastra imbratisind plasa portii dupa istorica victorie a Stelei cu 3-0 din semifinala cu Anderlecht. Vorbiti cu prietenii dumneavoastra, ziaristii sportivi. Pleaaaaase! Romanii vor sa le vada.
In atentia D-lui Copos,
Am inteles ca te lasi rugat sa fi prezent la meci !!!! Poate ca simpla citire a nenumaratelor comentarii pe care acest articol le-a generat ar fi suficiente pentru a lua o decizie. Asta trecand peste faptul ca prezenta, sau absenta ta nu are nici o importanta. Jocul este acolo, jos pe teren. Oricum o sa te lauzi cu ce au facut jucatorii, chiar daca vei fi absent.
RAPID,IUBIRE FARA SFARSIT!!!!restul reprezinta 0!!!
Pagini: [6] 5 4 3 2 … 1 » Afiseaza toate comentariile
Leave a Comment