Cîtă dreptate are Răducioiu?
Răducioiu i-a enervat pe mulţi în 1991, cînd a comentat finala Cupei Campionilor într-o limbă stîlcită, presărată cu italienisme. Partida cu pricina, disputată între Steaua Roşie Belgrad şi Olympique Marseille, a avut loc chiar în oraşul în care el tocmai […]
Răducioiu i-a enervat pe mulţi în 1991, cînd a comentat finala Cupei Campionilor într-o limbă stîlcită, presărată cu italienisme. Partida cu pricina, disputată între Steaua Roşie Belgrad şi Olympique Marseille, a avut loc chiar în oraşul în care el tocmai se transferase, la Bari. De data asta, vezi Gazeta de ieri, nu-i exclus ca Răducioiu să fi iritat şi mai tare. I-a catalogat pe Dică şi pe Goian ca fiind jucători modeşti, pentru ca, în general, să pună sub semnul îndoielii valoarea echipei României calificate la CE 2008. Reproduc: “Păi, noi vrem să învingem la Europene şi, de fapt, mergem acolo doar cu 3 oameni de clasă mondială, Lobonţ, Mutu şi Chivu. Restul sînt fotbalişti de Serie B, credeţi-mă!… Mai lăsaţi-mă cu Goian şi cu Dică!”.
Dacă asemenea aprecieri ar fi venit de la altul, probabil că n-ar fi ieşit atîta tevatură. Cum Răducioiu e socotit recidivist, vorbele lui au provocat indignare. Aducîndu-şi aminte că fostul “tricolor” locuieşte în afara ţării, destui s-au repezit să-l acuze de ingratitudine, ba şi de trădare. Nu foloseşte însă nimănui şi n-ajută la nimic să se răspundă unei nedreptăţi cu aceeaşi monedă, în acelaşi mod. Concret, s-ar cuveni să-l înţelegem pe Răducioiu, adică să nu insistăm asupra nuanţelor de gelozie şi de antistelism din discursul lui, ambele omeneşti. Pe de-o parte, să tratăm cu îngăduinţă gelozia unei generaţii ce-şi simte ameninţată supremaţia şi, pe de alta, să nu ne şocheze antistelismul unuia ce şi-a legat întreaga carieră internă de clubul Dinamo, aflat într-o permanentă rivalitate cu cel din Ghencea. Evident că, exagerînd, Răducioiu a greşit, dar n-a comis nici o crimă. E dreptul lui să aibă păreri şi să le exprime, după cum e şi al celorlalţi să nu le accepte. Ca atare, dacă putea fi ironizat pentru afirmaţiile de mai sus, iar Iovan nu i-a rămas dator, Răducioiu nu merita şi înjurat.
În unele privinţe însă, Răducioiu are dreptate, deoarece intervenţia lui constituie o invitaţie la realism, la echilibru. Judecînd că “naţionala” României va evolua în cea mai puternică grupă de la Euro 2008, logica ne cere tuturor să-i cîntărim şansele cu luciditate şi să ajungem la concluzia, deşi neplăcută, că ele sînt totuşi mai mici decît ale adversarelor directe, Olanda, Italia şi Franţa. Cînd îl numeşte pe Victor Piţurcă “un antrenor formidabil”, precizînd că “el ştie foarte bine ce are de făcut”, ex-dinamovistul revine cu picioarele pe pămînt. Acest Răducioiu, nu cel de mai devreme, chiar trebuie ascultat.