Care insolenţă?

Occidentul s-a trezit şi s-a revoltat după atentatul de la Paris. Politicienii au făcut politică

Cu stilul lui ceremonios-fanfaronard-pompos şi absolut ridicol, Francois Hollande a elogiat amintirea victimelor atentatului de la Paris. Şi a promis justiţie, adică prinderea şi pedepsirea […]

Occidentul s-a trezit şi s-a revoltat după atentatul de la Paris. Politicienii au făcut politică

Cu stilul lui ceremonios-fanfaronard-pompos şi absolut ridicol, Francois Hollande a elogiat amintirea victimelor atentatului de la Paris. Şi a promis justiţie, adică prinderea şi pedepsirea celor vinovaţi. Preşedintele Republicii Franceze a vorbit imediat după crima din redacţia săptămînalului satiric Charlie Hebdo despre insolenţa celor care tocmai fuseseră executaţi în redacţie. Înaintea insolenţei fuseseră înşirate acolo mai multe epitete laudative care ascundeau abil-politicianist reproşul. Mesajul subtextual era clar. Aţi întins coarda cam mult, trebuia să vă aşteptaţi. V-aţi jucat cu focul şi v-aţi ars. Dar noi acum sîntem obligaţi să vă omagiem, să vă prezentăm publicului ca pe nişte martiri ai libertăţii de exprimare. Nu eraţi, în schimb, decît nişte indivizi obraznici, plini de ei şi, pe deasupra, inconştienţi. Aceasta este cheia în care trebuie citită prima intervenţie televizată a lui Hollande de după atentat.

Preşedintele Hollande şi prim-ministrul Manuel Valls, la fel de caraghios ca son ami Francois în solemnitatea afişată, au făcut apel la calm şi la echilibru. Sfînta francofonie a funcţionat impecabil, iar chemarea întîilor bărbaţi de Stat din Hexagon a găsit teren fertil pe malurile Dîmboviţei, unde analişti mai vechi sau mai noi au sugerat şi ei că jurnaliştii francezi trebuiau să o lase mai moale cu satira. Care satiră nu era altceva decît producţia unui „tabloid nefericit, de prost gust, jignitor”. Şi „care au forţat nota exclusiv pentru a-şi vinde revista, pentru a mări tirajul cu orice preţ”. Citate din Cristian Tudor Popescu, campionul nuanţelor în povestea crimei de la Paris.

Au fost însă persoane în Europa mai puţin atente la nuanţe. Zecile de mii de oameni care au ieşit în Place de la Republique, celelalte zeci de mii de la Londra, din Trafalgar Square, alte zeci şi sute de mii de oameni care au ieşit pe stradă în marile pieţe ale marilor oraşe din Europa au spus fundamental altceva. Ceva substanţial diferit mesajului ipocrit-mieros-afectat al lui Francois Hollande. Solidaritatea lor cu tragedia ziariştilor era sinceră, cuvintele simple, adevărate. Bărbaţii nu se fereau să plîngă în hohote pe umărul soţiilor şi prietenelor. Legaţi de acel „Je suis Charlie” pe care în curînd se vor găsi deştepţi analitici să-l demonteze în piese componente, ca să ne demonstreze că treaba nu-i chiar aşa cum credem noi, ăştia, neofiţi în materie de subtraturi ale democraţiei şi politologiei.

Revolta tăcută a oamenilor de la Paris, de la Londra, de la Madrid sau de la Berlin este avertismentul Occidentului în faţa barbariei. Al lumii civilizate împotriva terorii răspîndite nu doar de cîţiva descreieraţi, aşa cum încearcă să ne convingă „analiştii”. Răul este mult mai adînc, dar este incorect politic să o spui. Corect este să fii ecumenic şi să o dai pe după cireş. Doar că acolo te poate aştepta un nene cu Kalaşnikovul.

Citește și: Cătălin Tolontan » ”Ei” sîntem ”noi” Click AICI pentru editorial!

Radu Naum » Rîsul. Plînsul Click AICI pentru editorial!

Alin Buzărin » Franţa paradisului fiscal opac şi limpede Click AICI pentru editorial!