Franța paradisului fiscal opac și limpede

„Cel mai opac paradis fiscal măsoară 110 metri pe 75, e plantat cu gazon și e populat cu miliardari în maiou. Un paradis al aroganței”. Așa definește greu încercatul Charlie Hebdo fotbalul.

E posibil să aibă dreptate, după cum e […]

„Cel mai opac paradis fiscal măsoară 110 metri pe 75, e plantat cu gazon și e populat cu miliardari în maiou. Un paradis al aroganței”. Așa definește greu încercatul Charlie Hebdo fotbalul.

E posibil să aibă dreptate, după cum e posibil să și greșească.

Cert e că această tarla, ale cărei dimensiuni corecte sînt 105×68, a reușit să unească Franța mult mai mult decît a făcut-o restul societății. Cînd Le Pen-tatăl se mira că printre cei ce îmbrăcau tricoul albastru și ascultau La Marseillese ținîndu-se de umeri se regăsesc doar doi albi, Barthez și Blanc, iar restul negri și arabi, o țară de imigrație, moștenitoare a unui imens imperiu colonial, nu se sinchisea cîtuși de puțin de asta și izbutea să domine Planeta sub încurajările suporterilor provensali, burgunzi, corsicani, gabonezi, malgași sau papuași. Dar francezi cu toții în acte.

Da, Zidane e maghrebian, ca și Benzema și mulți alții. Da, Karembeu vine din Noua Caledonie, Tresor din Martinica, Boghossian e armean, Djorkaeff e kalmîk, multă lume a venit din inima Africii. Ei au reușit să unească zeci de milioane de suporteri aparținînd unor culturi diferite și unor religii intolerante una la cealaltă. Ei au dat definiția toleranței pe gazonul lui Stade de France, ridicînd ideea de toleranță pînă pe ultimul rînd din înaltul tribunei.

Asta a fost fotbalul în Franța, un spațiu nu doar al aroganței, ci și al toleranței.

Va mai putea fi oare la fel? Oare cînd îl vor mai putea privi împăcați viticultorii din Valea Loarei pe Nasri cum cîntă imnul cu mîna la inimă?

Citește și: Cătălin Tolontan » ”Ei” sîntem ”noi” Click AICI pentru editorial!

Cristian Geambaşu » Care insolenţă? Click AICI pentru editorial!

Radu Naum » Rîsul. Plînsul Click AICI pentru editorial!