Andrei Vochin

Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă

Biografie completă Toate articolele
Cele mai noi articole de Andrei Vochin
Fuga înainte de toate

„Și calul aleargă, dar nu dă lapte”. Asta e fraza preferată a celor care nu apreciază ceea ce înseamnă în ziua de azi calitatea fizică a fotbaliștilor. Curios e că în special foștii jucători iau în derâdere, de multe ori, […]

...

Scrisoare către vecinii mei din Chateau Mont Royal Chantilly

Dragii mei,

E trecut bine de miezul nopții. Am urcat în cameră imediat după ce l-am văzut pe „Săpun” coborând din mașina ce l-a adus, târziu, de la controlul antidoping. Șchiopăta din genunchi și din suflet. Unii dintre voi mai […]

...

De la nea Vanea la nea Bataclan

Parisul ne-a așteptat febril și atunci, și acum. Semantica e însă cu totul alta, fără ca asta să aibă vreo legătură cu faptul că în ’98 eram jurnalist acreditat, iar acum oficial. Tremurul ăla de dinainte de competiție e, din […]

...

Domnul Goe

Cu mare plăcere am lecturat vineri interviul pe care Justin Gafiuc i l-a luat lui Dorin Goian. Am regăsit aceeași stare de bine pe care o trăiesc de fiecare dată când mă întâlnesc cu acest bărbat, indiferent de context, în […]

...

Lobby și cei 4 A

Cu alte cuvinte, dacă-și va duce angajamentul la capăt, Lobonț va ajunge la 40 de ani. Știrea poate surprinde, chiar dacă, atunci când vorbim de portari, ne aducem aminte că Dino Zoff devenea campion mondial cam pe la aceeași vârstă.

[…]

...

Ce să mai priceapă Gigi Becali?

Reghecampf a avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, jucători, staff, susţinere financiară, şi tot e pe cale să piardă titlul în faţa lui Şumudică

Permalink to Ce să mai priceapă Gigi Becali?
luni, 18 aprilie 2016, 7:24

Aproape că nu mai trebuie să urmăreşti un joc al Stelei, ca să vezi cu ochii tăi dacă echipa a jucat bine sau nu, dacă ceea ce scrie pe tabela de marcaj e rezultanta acţiunii de pe teren sau rodul hazardului. Ne-am învăţat după atâţia ani de convieţuire cu diriguitorii roş-albaştrilor să facem cronica meciului printre rândurile declaraţiilor lor de după.

Sâmbătă, la Giurgiu, Steaua a jucat atât de prost încât până şi vocalii conducători stelişti nu au mai avut de ce să se agaţe ca să justifice eşecul. Ca să înţelegem exact modul în care Astra lui Şumudică şi-a „subordonat” adversarul (ca să-l citez pe Ilie Dumitrescu) e nevoie doar să constatăm că, deşi oaspeţii au avut un gol eronat anulat într-un moment în care se mai puteau schimba multe, nicio venă nu s-a mai umflat pe la gâtul nimănui. Calmul şi resemnarea din vorbele de după ale steliştilor explică superioritatea evidentă a probabililor viitori campioni.

Ceea ce s-a întâmplat sâmbătă seară pe terenul din Giurgiu nu mai e o surpriză. Pentru modul inteligent cum a gândit tactic meciul, pentru momentele schimbărilor şi pentru felul în care şi-a adus echipa în starea aia de competiţie vecină cu levitaţia, Şumudică merită scos în faţa clasei şi premiat. Dacă aş intra în detalii n-aş face decât să repet ceea ce am scris tot aici acum mai bine de un an, pe 1 martie 2015 (Detalii AICI). Când Şumi era ceea ce e Adrian Falub azi, antrenorul Chiajnei.

În schimb, Steaua a pierdut fără drept de apel şi pentru că a dovedit încă o dată că nu poate aplica şi un plan B. Tactic, echipa suferă atunci când e citită, deoarece nu poate trece imediat la alt registru. Iar dacă şi fizic prinde o perioadă mai proastă atunci totul se năruie. Din nou nu mă lungesc, am făcut-o o dată prin 2013 (Detalii AICI). Când Reghecampf era în vârful valului, nu acum, când e căzut.

Dar ceea ce chiar nu pot să înţeleg e cum această echipă care a beneficiat de toţi jucătorii astă-iarnă, interzicându-le participarea în turneul din Antalya, de cele mai mari investiţii, de cele mai moderne metode de pregătire n-a putut să se impună în faţa uneia care l-a trimis pe Alibec în mediul ăla prăfuit de la echipa naţională, ca să joace cu „bucătarii” de Beroe, Kutaisi, Chişinău. Ce să mai înţeleagă şi domnul Becali?

Comentarii (64)Adaugă comentariu

sandu (1 comentarii)  •  18 aprilie 2016, 22:55

"Cel mai bun ziarist dintre oamenii de fotbal și cel mai bun om de fotbal dintre ziariști. Pentru că le face pe amândouă" :))) in momentul in care te ai dus cu burealnu nu mai esti ziarist !!!!! sa *** de la 7 tate e frumos ???!!!! eu zic sa te multumesti sa l pupi in dos pe burleanu si sa ne lasi in pace

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mario (1 comentarii)  •  19 aprilie 2016, 0:00

*** alea trecute peste treizeci de ani(Marica, Bawab, Tamas , Pintilii, Bourceanu) numiti dv susinere financiara?Nu i-a adus niciun jucator de doamne.Becali e un Hagi Tudose.N-a mai adus un fotbalist de doamne ajuta de peste doi ani.De aia Steaua joaca tot cu prafuiti de Chipciu si Popa iar in atac ca de obicei cu nimeni.Echipa e din ce in ce mai slaba.Fata de acum doi ani de cand a plecat Reghe s-au pierdut jucatori de baza iar inlocuitorii lor nu sunt de aceeai valoare.Reghe a facut ce a putut dar se vede ca nu are cu cine!PS:Va rog frumos nu-l mai faceti pe Becali sa se viseze marele investitor, ca nu-i deloc asa!E un rupt in fund la fel ca Negoita si altii din liga intai Daca era la Dinamo, Rapid cluburile alea nu mai erau demult le disparea orice urma de existenta, tot vinda.Omul efectiv e o plosnita, nu dau doi lei pe ce spune el!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

antoniu (2 comentarii)  •  19 aprilie 2016, 1:17

bravo andrei. ca de obicei pui bine chestiunea !

Andrei F (12 comentarii)  •  19 aprilie 2016, 7:53

Oare Andrei Vochin era jurnalist si la meciul de la Pitesti dintre Steaua si Astra unde cea mai tare echipa ,cel mai valabil antrenor,cel mai tare jucator au reusit performanta sa aibe un singur sut pe poarta ?Si asta se intimpla tot dupa marele si de succes cantonament al nationalei din Turcia ,nu? Oare Andrei Vochin urmareste Barcelona?Uite saraciI de citeva meciuri nu au planul B...

stelbz (1 comentarii)  •  19 aprilie 2016, 8:34

Domnule Vochin : ori jurnalist sportiv, ori angajat al Federatiei ! Alegeti. Ca jurnalist sportiv aveti tot dreptul sa scrieti ceea ce ati scris. Insa, avand si functie la Federatie nu mai aveti acest drept; fiind aici trebuie sa fii impartial si echilibrat. Asa ca ori ramai jurnalist si critici cat vrei, ori treci la federatie si respecti Regulamentele acestui organism.

florin (1 comentarii)  •  19 aprilie 2016, 8:47

mai nene , ma .....ce sariti asa ...aiurea ...va credeti si voi scriitori ..Mario (1 comentarii) • 19 aprilie 2016, 0:00...pai pe astia i-a cerut mama lor de c""""",inclin putin spre tabara unora care il critica pe dl Andrei , dar doar pentru ca nu are( nimeni ) curajul sa spuna ca steaua *** in momentul in care a inceput iuresul cu dopajul , prin lume , prin Europa ....s-a cam stins si steaua ...daca stati sa va uitati un pic mai atent , puteti gasi ,,bizare coincidente"...o fi el cum o fi ...insa prost nu-l puteti obliga pe Sumudica sa fie ..de cand a inceput el cu scandalul, cu anticarceii lui , brusc au aparut controalele antidoping ...la fel de brusc s-au orientat si oamenii de la steaua insa, spre ...fluierasi ! si dl Andrei e chiar din miezul fenomenului ...iar ca el sunt multi care stiu tot ce se intampla in mocirla ....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Venom (6 comentarii)  •  19 aprilie 2016, 10:02

"Nu se poate ca un angajat al Federației să aibă un editorial ca cel de ieri. Ori lucrează la Federație ori să se lase" - nu credeam să-l citez vreodată pe Reghedamf, dar uite că și ăsta s-a prins că nu poți juca și la Steaua și la Dinamo, în același timp. Dacă verticalitate nu e, Andrei, atunci ce e?

Florin (1 comentarii)  •  19 aprilie 2016, 11:04

Despre arbitri doar asa de ochii lumii. In 4 meciuri au Astra sezonul asta in campionat Steaua a avut 4 goluri anulate cam mult nu credeti? Din pacate si presa sportiva a devenit o rusine. Nu mai vedem ziaristi ofuscati care scriu editoriale pe banda rulanta pentru ca un fundas de la Pandurii a facut hent in careu si arbitrul a dat penalty, invitati la tv. infuriati de-a dreptul pentru ca Pintili nu a fost eliminat.............. Nimic din toate astea. Acum este lucrurile sunt ok. e normal sa nu ti se dea penalty cu Dinamo sa ti se anuleze gol valabil cu Astra (era inainte de min 80 si se mai putea schimba ceva, ai alt moral dupa ce ai dat un gol simti ca mai ai o sansa iar adversarul simte pericolul ) sa il lase pe Alibec pe teren si pe Chipciu sa il semnalizeze aiurea in offside. Echilibrul şi imparţialitate asta vreau macar din partea presei sportive.

JE (4 comentarii)  •  19 aprilie 2016, 13:30

Frumos articol, venit cand Steaua ia bataie. Dar ce mai zici de meciul cand Astra nu a miscat in fata noastra? Acolo de ce nu ai facut articol...sau de 3 victorii la rand...si cu rezervele si cu titularii...sau cum e un clasament mincinos cu Steaua furata de arbitrii....4 goluri anulate! PATRU Vochine!!!! Daca Steaua batea era campioana, azi ai demonstrat ca esti mic, ai asteptat dupa colt....

JE (4 comentarii)  •  19 aprilie 2016, 13:42

si inca ceva, mai zi-ne cum Alibec trebuia eliminat asa prin in min 30.... mai zi-ne cum arbitrii au facut clasamentul sezonul asta.

Petro Burgener (1 comentarii)  •  19 aprilie 2016, 14:50

Gigi Becali oricum nu pricepe nimic, el se gandeste la titlu doar pentru banii din Liga!

Andrei F (12 comentarii)  •  20 aprilie 2016, 6:34

@Petro Burgener .Asa e...Ceilalti vor glorie sportiva!

Gigi V (1 comentarii)  •  23 aprilie 2016, 12:59

As incepe prin a spune ca nu am nimic personal cu d-vstr...insa nu pot sa remarc tenta rautacioasa din emisiunile de la dolce.Este foarte usor sa vb despre orice activitate atunci cand nu esti implicat financiar si emotional.Ne pricepem la toate, la marketing , transferuri , echipa de start .Acest domn Radu Oprisan , in fiecare emisiune nu face decat sa critice Steaua , sa scoata din orice ceva negativ .Nu spun ca la Steaua toate sunt bune si frumoase, ca nu s-a gresit, insa cand vezi ca in fiecare emisiune se vorbeste de Steaua intr-un mod rautacios , te face sa crezi , sa te gandesti la altceva.Vad ca faceti comparatie intre Ajax si Steaua ca marketing.Hai sa comparam mai intai Romania cu Olanda .Nu spun ca Gigi Becali este vreun sfant , ca nu a gresit , insa asa cum este cu bune si rele , a investit mereu in echipa.Oare Steaua este singura echipa din campionat cu probleme , de ce nu vorbiti despre echipa de pe primul loc ?Vi se pare normal , moral.. ca toti antrenorii , jucatorii care au fost suspendati , sa execute suspendarea cu meciul urmator , numai dl. Sumudica sa aiba parte de clementa si sa execute suspendarea de la anul ?Acestui domn i se permite sa declare orice, nimeni nu vede , nimeni de la comisii nu ia atitudine.Un moderator de emisiune trebuie sa fie neutru, impartial .

marian (2 comentarii)  •  23 aprilie 2016, 16:45

Domnule Vochin, de ce ati facut dvs. cunoscut publicului continutul rapoartelor intocmite de arbitrul Balaj la meciul de Cupa Steaua - Dinamo ?!! Aveati din punct de vedere regulamentar acest drept ? Functia dvs. in cadrul FRF nu este reglementata printre altele si de o clauza de confidentialitate ? Si, nu va suparati ca va intreb, cum ati ajuns dvs. sa cititi rapoartele respective ? Ce treaba are consilierul presedintelui federatiei (si presedintele insusi) cu activitatea comisiei legal indrituite sa primeasca, sa analizeze si sa actioneze in baza actelor de care faceti vorbire ? V-am apreciat mult cand erati ziarist, dar ca functionar federal inca sunteti la juniorat ...

Comentează