Miercuri am văzut la lucru un om în transă: Denisa Dedu

Nu am cum să știu ce s-a întâmplat la România-Ungaria și nici nu contează.

Ziua de miercuri, 7 decembrie 2016, rămâne un minicapitol de istorie și mistică a sportului.
Fiindcă am învins Rusia la handbal feminin după o veșnicie. Fiindcă veneam după o înfrângere ritualică în fața Norvegiei. Fiindcă tema antrenorului străin provoacă în continuare febră și reacţii urzicate, mai ales când antrenorul de la naţională antrenează și o echipă de club. Pe lângă astea, nu trebuie uitată retorica fatalistă care însoţește meciurile naţionalei feminine de handbal în faţa aruncătoarelor de proiectil din oastea lui Trefilov. Există o voluptate a zoozicerilor din categoria “Curaj, găină, că te tai”, “Avem șansa porcului de Crăciun” sau “Mergem la meci ca mielul la tăiere” asupra căreia revenim de îndată ce
handbalistele urcă pe versanţi teoretic inaccesibili.

După ce dezastrul se preschimbă în triumf, aruncăm pielea pesimistului și ne costumăm în culori vesele. Ba chiar îndrăznim un “V-am spus eu că batem?” pe care fetele au eleganţa să nu-l contreze printr-un “N-aţi spus nimic, aţi fost niște cobe fără haz”, cum fără îndoială că am merita.

Dacă ţinem minte ziua de 7 decembrie, trebuie să facem la fel și cu numărul 22. Nu fiindcă vine 22 decembrie, nu fiindcă ne-am înnoit abonamentul la revista “22”. Denisa Dedu ne obligă să avem
grijă de numărul acesta, urmând să-l mai scoatem peste ani din cufăr, ca pe un obiect de preţ. (În paranteză fie spus, cu silueta ei gracilă și figura ei de ciută, Dedu a păcălit pe toată lumea. Rusoaicele nu și-au dat seama că au în faţă o caracatiţă deghizată, știut fiind obiectul octopodelor de-a se lăcomi și de-a pune tentaculul pe tot ce prind.)

Ei bine, Denisa Dedu are 22 de ani și a reușit 22 de parade – unele, la graniţa hipnozei – într-un meci în care România a marcat 22 de goluri. Sunt simple coincidenţe? Se prea poate, dar, spune Einstein (sau cel puţin i se atribuie butada), coincidenţa e felul lui Dumnezeu de-a rămâne anonim. Și fiindcă există totuși coincidenţe purtătoare de sens, iată încă una.

Pe 26 iulie 1980, la Jocurile Olimpice de la Moscova, România a jucat în thriller-ul turneului de handbal masculin. Era vremea când încă spuneam destule în domeniu. Era vremea când nu ne-am fi complicat să acceptăm meciuri amicale cu echipe care ne înving astăzi în meciuri oficiale. Mai ţineţi minte cine a fost adversarul? Uniunea Sovietică. Mai ţineţi minte câte goluri am înscris? 22. A fost o nebunie în care sovieticii au condus la pauză cu 15-9, pentru ca la reluare să înscrie doar de patru ori în treizeci de minute.

În poarta României era atunci Nicolae Munteanu. Denisa Dedu îl poate vedea mai mult în albume. O asigur că merită răsfoite, printre altele, fiindcă va deveni și ea, peste ani, filă de album.