Cramponetti
Durul de serviciu al Ligii 1 loveşte din nou. Sau măcar încearcă
Serialul „Om bogat, om sărac”, făcut după romanul lui Irwin Shaw, se sprijină pe fraţii germano-americani Jordache: Rudy, cel echilibrat şi ambiţios (jucat de Peter Strauss), versus Tommy, cel zurbagiu şi violent (jucat de Nick Nolte). Şi totuşi, personajul care se instalează cel mai bine în memoria privitorilor, chiar la decenii distanţă, e personajul negativ, „răul”, „the villain in the piece”, respectiv Anthony Falconetti.
Bietul William Smith l-a jucat atât de convingător pe ticălos, încât a început să fie confundat cu personajul: i s-au tăiat cauciurile maşinii şi i-a fost agresat copilul la şcoală. Faima de „bad boy” a lui Falconetti s-a împrăştiat din film în viaţa reală chiar şi în România comunistă.
Vestitul Ion Dincă a decis la un moment dat să interzică închiderea balcoanelor din apartamentele de bloc, ceea ce i-a atras, pe lângă porecla deja clasică, „Te leagă”, şi un supranume ricoşat din cinematografie: Balconetti.
Pe acelaşi tipar al gestului brutal, Gabriel Stelian Mureşan ar merita să fie numit – nu de azi, de ieri – Cramponetti. Tentativa de descleiere a lui Zlatinski din meciul ASA Târgu Mureş – CSU Craiova e doar una dintre penele agăţate de Mureşan la pălăria vânătorului de trofee umane.
Sigur, operaţiunea n-a reuşit cum şi-ar fi dorit făptuitorul, ceea ce nu-i scuză intenţia. De la microfon, comentatorul meciului a încercat să justifice furia lui Mureşan prin restanţele financiare pe care le are conducerea clubului la jucători. E de două ori stângace explicaţia. O dată fiindcă nu Hristo Zlatinski se ocupă de finanţarea echipei din Târgu Mureş. A doua oară, fiindcă Mureşan era riguros şi viguros acelaşi când juca la Gloria Bistriţa sau CFR Cluj.
Există aici o vocaţie sau poate o voluptate a violenţei care nu izvorăşte dintr-o nemulţumire de o zi sau de o clipă. Raul Rusescu, Tha’er Bawab şi alte victime ale lui Mureşan pot servi drept material didactic pentru cursul practic de desfiinţare a adversarului ţinut de la catedra cotului în ochi şi a cramponului pe tibie.
Un interviu dat de Gabriel Mureşan în 2012 unui ziar din Ardeal are următorul titlu: „Fotbalul nu era pentru mine”. Trebuie oare trecut imperfectul din titlu la prezent? Judecând după gesturile urâte ale lui Mureşan, mai degrabă da. Judecând după realizările lui tehnice, mai degrabă nu. Mureşan ştie să lovească şi mingea, nu doar adversarul. O confirmă, printre altele, golul senzaţional din lovitură liberă în Ghencea (pe când Mureşan juca la Bistriţa), cel cu Oţelul sau cele două goluri marcate anul trecut lui Dinamo.
Pe forumuri Gabriel Mureşan e alintat cu termeni ca „sălbatic”, „brută”, „măcelar”, ceea ce nu pare să-l deranjeze. Oare nici dac-ar afla de la un jurnalist şi romancier ca Alan Brien că „violenţa e vorba de duh a analfabeţilor” nu s-ar simţi stânjenit?