Fotbal-concesie

Sărăcie, batjocură şi tristeţe. Trei piloni ai campionatului

Dacă amesteci „chin” şi „campionat”, obţii „chinpionat”. Oricât de forţat ar fi cuvântul, el ilustrează fidel întrecerea asta în care cam toată lumea pare să aibă de pierdut. E, altfel spus, un chin general, care nu cruţă pe nimeni. Se chinuie şi jucătorii, şi antrenorii, şi cei care-i privesc. Primele meciuri din noua ediţie au arătat un adevăr fără recurs: fotbalul din România a devenit  o enormă concesie publică. În numele ei, tot felul de cetăţeni fără înzestrare sunt momiţi să iasă pe teren şi să asume o postură care nu li se potriveşte. Gaz Metan Mediaş – A.S.A. Târgu-Mureş a fost, din acest punct de vedere, o rapsodie a inadecvării. Oameni pentru care fotbalul nu e defel o chemare (un Kuku, un Hamed, un Trtovac deja vechi în meserie, dar şi alţii) au fost îmbrânciţi pe teren şi invitaţi să se facă de râs. Neavând încotro, s-au făcut.

Dar stângăcia profesională e doar prima consecinţă a acestui fotbal avariat, care pare să aştepte mai degrabă decuplarea de la aparate decât perfuziile. A doua consecinţă e prăbuşirea în grotesc. Într-un campionat care a început fără să se ştie bine cu cine, într-o primă etapă în care se joacă doar cinci meciuri din şapte, într-un balet sordid în care Liga şi Federaţia îşi înfig cuţite în spate şi se joacă de-a aruncarea cu răspunderea, nu te mai miri când vezi şifoniere bipede încercând să simuleze alergarea. Pe lângă Zicu şi Eric de Oliveira, Gnohere are ceva din profilul unei naiade. Sigur, Eric are meritul unor pase bune şi al unei centrări de gol, dar simpla lui apariţie pe post de soluţie salvatoare în asemenea condiţii de gabarit spune mult. În ce-l priveşte pe Zicu, faptul că a reuşit să încapă într-un echipament de fotbal şi şutul din ultimul minut sunt singurele lucruri menţionabile pentru un om căruia i se prezicea, cu cincisprezece ani în urmă, o carieră peste a lui Hagi.

În fine, a treia consecinţă a fotbalului rahitic din Liga 1 este refugierea în iluzii, care e numele politicos al fugii de realitate. Aici, spre deosebire de fotbalul de la Mediaş, toată lumea aleargă bine. Aşa s-a ajuns să se scrie şi să se vorbească despre interesul lui Juventus pentru Dorin Rotariu, la puţină vreme după ce Barcelona dezvolta, vezi Doamne, un început de pasiune pentru Andrei Ivan. Tot de aici vine şi plasarea lui Victor Piţurcă în ipostaza de selecţioner prezumtiv al Belgiei.  E adevărat, există în presă precauţia de tip „ar putea să”, care îl fereşte pe autorul enunţului de cota maximă a ridicolului. Dar asta n-ar trebui să asigure o asemenea detentă traficului cu himere. Şi poate că s-ar scrie mai consistent şi s-ar fabula mai puţin dacă fotbalul nostru s-ar strădui să merite timpul celor care-l urmăresc şi banii (tot mai puţini ai) celor care nu-l lasă să moară de tot.