Fotbal de uz multiplu
A fost penalty. N-a fost eliminare. Dar n-a fost nici fotbal. Sau poate da?
Multă lume critică ceea ce, în lipsa unui termen adecvat, trece drept fotbal la ACS Poli Timişoara. Cîtă invidie! Şi ce agende impure! Dacă ar mai […]
A fost penalty. N-a fost eliminare. Dar n-a fost nici fotbal. Sau poate da?
Multă lume critică ceea ce, în lipsa unui termen adecvat, trece drept fotbal la ACS Poli Timişoara. Cîtă invidie! Şi ce agende impure! Dacă ar mai exista onestitate pe lume, ACS ar culege laude pentru felul cum îşi leagă activitatea de zone străine fotbalului. Dar nu, corul acru al chibiţilor proclamă că ACS pendulează între grotesc şi plicticos, că Poli a lui Sabău era „Primăvara” lui Botticelli prin comparaţie şi că superioritatea numerică îi interzice să atace şi să aibă idei. Asta înseamnă să judeci în priza imediatului. În realitate, un meci al lui ACS e exploatabil pe cîteva planuri care merită amintite.
Planul farmacologic. Imaginaţi-vă cît de utile le-ar fi DVD-urile cu meciurile lui ACS insomniacilor! Puţine tratamente soporifice se pot compara cu o cură de pase înapoi sau de degajări virile spre înalturi (a se consulta Cristian Scutaru şi Alin Dobrosavlevici). Efectele secundare sînt nule. Cu ochii în ecran, pacientul se abandonează preleşinului comatos în trei minute. Pleoapele i se lipesc implacabil, respiraţia îi devine egală, oniricul şi morfeicul îi dau găzduire. La rîndul lui, clubul cîştigă încheind parteneriate cu lanţurile de farmacii ale urbei, care urmează să-i comercializeze produsele. La liber, fără reţetă.
Planul punitiv. Nouăzeci de minute de fotbal à la ACS inhibă apetitul pentru infracţiuni. Înainte să acţioneze, răufăcătorii se gîndesc mai atent la ce-i aşteaptă în detenţie: imagini cu centrări ale perechii Popovici-Bărbuţ sau cu preluări ale lui Kneeshaw. Dacă e la prima abatere, delincventul poate alege între un meci al lui ACS, oricare, şi o altă formă de muncă silnică: tăiat de stuf, cules de cînepă, săpat de şanţuri pe caniculă. Dacă e recidivist, regulamentul penitenciar îl obligă s-o vadă pe ACS. În cazul unei recidive la recidivă, i se va pune în buclă meciul de la Mediaş.
Planul filozofic. Iubirea pentru înţelepciune nu le e menită doar celor care se uită cum se usucă vopseaua. Un meci al lui ACS e tot o dovadă de aderenţă la noţiune şi concept. Cei care participă la un asemenea eveniment, jucători şi cvasipublic, angajează împreună un pariu de extremă ambiţie: transformarea nimicului în ceva. Asta pe de o parte. Pe de alta, fotbalul lui ACS e prilejul optim pentru colocvii cu iz de agora, cum ne învaţă, în secvenţe de conversaţie maieutică, Nuno Claro, Morariju şi Şeroni. Tot aici trebuie consemnată şi apariţia năprasnică a destinului, care le joacă acestor oameni un renghi la limita sadismului, făcîndu-i să se creadă fotbalişti. Ca să nu mai spunem că urîtul e, în fond, categorie estetică.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele