Klopp şi Kop

Jurgen Klopp la Liverpool. Abia aştept urmările

Coincidenţa este felul lui Dumnezeu de-a rămîne anonim, a spus cîndva Einstein. Asta înseamnă că asemănările fonetice şi nu numai – în fond, nişte coincidenţe şi ele – vădesc aceeaşi demiurgică discreţie. Era prin urmare de aşteptat ca Arsenal să fie antrenată de Arsène, la fel cum, mutatis mutandis, era de aşteptat ca medicul român Venerus Popa să aibă ca specializare dermatologia. Bine, dar atunci şi venirea lui Jürgen Klopp la Liverpool ţine tot de registrul coincidenţei, cîtă vreme peluza în care foşneşte, urlă şi aclamă galeria se cheamă The Kop.

Jürgen Klopp e abia al doilea antrenor german care antrenează în Premier League, după ce Felix Magath a stat o vreme (nu neapărat frumoasă, cu cer mai mult noros) pe banca lui Fulham. Din capul locului, sosirea lui pe Anfield Road nu e o simplă numire sau o încheiere de contract, ci un eveniment în toată regula. Pe de o parte, Premier League a cunoscut o inflamare de nivelul celei care a însoţit descinderea lui van Gaal la Manchester sau întoarcerea lui Mourinho la Chelsea. Pe de alta, Jürgen Klopp nu seamănă cîtuşi de puţin cu Felix Magath, compatriotul deschizător de pîrtie, sau cu Brendan Rodgers, de la care preia vestiarul. Magath e ursuz şi greu de întors cu faţa spre soare, Rodgers afişează o cumpătare care nu prea prinde pe Anfield, unde lucrurile fierb în permanenţă.

Toată lumea e curioasă să vadă cum se va lipi Klopp de Kop. Sigur, scepticii îngînă că nu e bine să zici „Klopp” pînă nu sari pîrleazul. Numai că răbdarea e pe sfîrşite pe Anfield Road. Rodgers a consumat masiv din provizii, aşa că Liverpool a ajuns să funcţioneze pe avarie la acest capitol. Încă de la coborîrea din avionul de Liverpool, Klopp a fost fixat într-un păienjeniş de aşteptări şi speranţe cum publicul n-a mai nutrit din deceniul trecut. Şi e firesc să fie aşa. La Liverpool se întîlnesc, la urma urmelor, două forme de patimă şi de euforie. Crescut în frigul buletinului meteo, publicul de pe Anfield s-a deprins să vină la stadion ca să atingă incandescenţa. Asta e ideea cu care l-au deprins Shankly şi Keegan, Dalglish şi Paisley, Gerrard şi Hansen, Whelan şi Rush, Barnes şi Heighway.

La rîndul lui, Jürgen Klopp e un cocktail de nelinişte, charismă, bruscheţe şi inteligenţă, un ins care pare mereu halucinat de ideea de-a croi poteci noi prin hăţişul fotbalului. Un vizionar extrovertit, ba chiar exaltat. Un om care inventează, seduce şi dă un chip nou iluziei. Ajuns pe Anfield, Klopp ştie că trebuie să facă uitat fotbalul de hibernare al lui Rodgers şi că nu va merge niciodată singur. Dar ştie la fel de bine că la Liverpool, ca la toate cluburile cazate în legendă, ştacheta e expresia ambiţiei, iar cei care cad de sus au parte de dureri cumplite.