Lo conosco pochissimo
Asta a spus antrenorul Maurizio Sarri despre fotbalistul Vlad Chiricheş
În funcţie de felul cum le foloseşti, cuvintele pot fi aripi sau ghiulele. Te ridică sau fac gaură în tine. „Dumnezeu le-a dat oamenilor cuvintele ca să-şi ascundă gîndurile”, a spus cîndva Stendhal. Maurizio Sarri a lipsit de la cursurile de ipocrizie declarativă prin care trec mulţi antrenori şi fotbalişti. Ins fără aplecare spre Stendhal, Sarri nu prea şi-a căutat cuvintele şi, ca urmare, nu prea şi-a ascuns gîndurile cînd a fost întrebat de transferarea lui Vlad Chiricheş la Napoli. Prima declaraţie: „lo conosco pochissimo”. În traducere: „cine naiba mai e şi ăsta?”. A doua declaraţie: „lo vidi in mezza partita”. În traducere: „nu mi-a trebuit mai mult, m-am lămurit repede”. A treia declaraţie: „mi sembró di discrete qualità fisiche”. În traducere: „pierde dueluri individuale fiindcă e fragil”. În fine, a patra declaraţie: „se l’hanno scelto pero’, un motivo ci sarà”. În traducere: „să mă bateţi o lună şi tot nu pricep de ce l-au adus”.
Ostilitate sau francheţe? Prejudecată antiesteuropeană sau lipsă de tact? Gafă de motivare sau siguranţa celui care nu spune chiar tot ce ştie şi tot ce a văzut? Încă e neclar. Cert este că Vlad Chiricheş vine la Napoli fără ritualul care înfăşoară de obicei mutările şi transferurile. Fără sclipici, fără rafale de bliţuri, fără ciorchini de reporteri. Chiricheş poate recidiva ca obiect al unui acord în care vînzătorul cîştigă şi cumpărătorul pierde. Asta nu se poate numi o afacere în adevăratul sens al cuvîntului, fiindcă, ştim din manuale şi cursuri, afacerea înseamnă cîştig pentru toată lumea. Un partener de contract primeşte bani, celălalt valoare. „Win-win”, cum spuneau pe vremuri lectorii străini, cioplind ghilimele cu degetele prin aer. „Wine, wine”, cum susură de la o vreme fundaşii centrali de cramă şi vîrfurile de podgorie.
Vlad Chiricheş stă deocamdată la umbra propriului contract, fără griji materiale. În schimb, grijile fotbalistice ar trebui să-i micşoreze media orelor de somn. Pe de o parte, el pare în dizgraţia antrenorului, deşi n-a apucat să joace. Pe de alta, tacticizarea fotbalului italian (aşa, în picaj cum e el) a frînt gîtul multor români. Ştefan Radu e singurul care corespunde şi rezistă la un nivel bun. În rest, o lungă serie de surghiuniri fie în alte ţări, fie în alte eşaloane. Torje, Nica, Papp, Alexe, Moţi şi alţii ca ei pot depune mărturie despre deficienţele tactice şi fizice care i-au transformat în iluzii itinerante. Şi s-ar putea ca Maurizio Sarri să fie la curent şi cu nivelul fotbaliştilor români ajunşi în ultimii ani în Italia, şi cu scamatorii carpatini care preschimbă epavele în nave de croazieră şi aşteaptă cu interes ciugulirea comisionului.