Iugoslavia. Serbia. Serboslavia. Mă rog, campioana

Vecinii au mai cîştigat o Cupă Mondială. Noi încercăm să existăm

„Ce-ar fi fost dacă…”. Este numele unui joc practicat cu frenezie pe planetă. Se scriu cărţi  despre cum ar fi  arătat lumea cu Hitler trăind pînă la 80 de ani,despre ce-ar face eschimoşii în Togo, despre ce s-ar întîmpla cu palmierii dac-ar rodi prune. Lumea se prinde în hora contrafactualismului. La fel s-a întîmplat şi în fotbalul anilor nouăzeci,  cînd, după fărîmiţarea  Iugoslaviei,  oamenii s-au tot întrebat cum ar fi  jucat Iugoslavia în perioada 1992-2000 dacă nu s-ar fi făcut ţăndări. Ce ar fi putut deregla un mecanism gresat de uleiul talentului nativ şi pus la treabă sub comandă unică? Cum ar fi arătat un meci între Iugoslavia întreagă şi Germania, Brazilia, Franţa sau Italia de-atunci? Singura chemată să răspundă e imaginaţia noastră care simte rar nevoia de odihnă.

În octombrie 1987, Iugoslavia a cîştigat Cupa Mondială pentru echipele sub 20  de  ani,  trecînd  de  RFG în  finală. A făcut-o în  Chile, unde se joacă acum meciurile din Copa America. Cîteva nume de laureaţi ai vremii: Boban, Štimac, Šuker, Prosinečki, Brnović, Mijatović, Jarni. Şi cîteva nume de echipe de club la care  au  ajuns să  joace: AC Milan,  Valencia,  Barcelona, Sevilla,  Real  Madrid, Arsenal, Espanol, Fiorentina. Dacă istoria nu şi-ar fi dat în petic, sus-numiţii ar fi făcut joncţiunea la naţionala mare cu cei care, din diverse motive, nu fuseseră în Chile: Savicević, Katanec, Bilić, Mihajlović, Jugović,  Boksić, Pancev,  plus maestrul  driblingului  diavolesc, Dragan „Piksi” Stojković.  Echipele  de club ale dumnealor? AC Milan, Sampdoria, West Ham, Roma, Juventus, Everton, Lazio, Marseille, Inter, Atletico Madrid.

Şubrezită de accidentări, Iugoslavia din 1987 a plecat în Chile mai mult ca să nu rişte sancţiuni. Cinci ani mai tîrziu, prezenţa obligatorie a devenit absenţă impusă. Naţionala Republicii Federale Iugoslavia a fost expulzată de la Euro, iar  în  locul  ei  a fost  chemată Danemarca, echipă care, venită tot  pentru act  de prezenţă, a cîştigat competiţia. Iar acum, noi întrebări. Ce va înflori din actuala naţională sub 20 de ani a Serbiei,  proaspăt campioană mondială după finala cu Brazilia? Ce destin li se va sculpta, de undeva de sus, unor oameni pe care astăzi, cu  puţine  excepţii, nu-i  cunoaştem? Care  vor  fi  cluburile  viitoare  ale  lui Milinković-Savić,  Šaponjić,  Živković,  Zdjelar,  Babić,  Grujić  sau  Maksimović? Cine-l va îmbia cel mai frumos pe Predrag Rajković, declarat portarul turneului? Şi care dintre eminenţele noastre fotbalistice va binevoi să explice de ce la ei se poate şi la noi nu? Înainte de-a furniza explicaţiile personale (răbdare o săptămînă, rogu-vă), mi-ar plăcea să le aud pe ale lor.