Dunga, vară fierbinte
În tinereţea mea a rulat la TV serialul „Lunga vară fierbinte” În fotbal şi nu numai, naveta între „providenţial” şi „neisprăvit” e monedă curentă. Azi îmbraci haina eroului, mîine eşti o scursură. Azi te scalzi în glorie, mîine te îneci […]
În tinereţea mea a rulat la TV serialul „Lunga vară fierbinte”
În fotbal şi nu numai, naveta între „providenţial” şi „neisprăvit” e monedă curentă. Azi îmbraci haina eroului, mîine eşti o scursură. Azi te scalzi în glorie, mîine te îneci în lături. E o montagne-russe plină cu pasageri pentru care hrana zilei e incertitudinea. Ambrozia şi cucuta stau în cupe alăturate, despărţite de caloriile succesului. Iar dansul cu schimb de locuri în care adoratul devine libarcă şi invers a cuprins şi Brazilia. Şefii fotbalului de-aici au uns noua instanţă salvatoare, avînd grijă ca în prealabil să-şi extirpe memoria. Altfel, sînt greu de explicat motivele pentru care alesul a fost Carlos Dunga. Gilmar Rinaldi şi grupul lui de amici nu au dat, în serafica lor existenţă, peste vorba lui Santayana, după care oamenii care-şi uită trecutul sînt condamnaţi să-l repete.
Carlos Dunga s-a dovedit un închizător de nădejde şi un căpitan hotărît al Braziliei care a cîştigat Cupa Mondială din 1994. Acelaşi Carlos Dunga a fost un antrenor fără har, care a ratat ţinta la CM din 2010 după un şir de opţiuni care-au contrazis esenţa fotbalului brazilian. Cînd le servești oaspeţilor apă plată în loc de cocktail tropical, te poţi aştepta la mustăciri. „Nu vînd vise”, s-a disculpat Dunga deunăzi, înainte să aibă cineva timp să-l învinovăţească de ceva. Nimeni nu l-a bănuit pe Dunga de comerţ cu oniricul. Dimpotrivă, motivele de contestare ţin de fermitatea cu care Dunga a suprimat plăcerea jocului. În loc de cafea, Dunga a deschis punga cu nechezol şi a pretins extaz din partea asistenţei. Trist dribling, proaste consecinţe. Captivă a pavlovismului papilar, asistenţa a strîmbat din nas şi a mutat ceaşca mai departe, spre colţul mesei.
Scolari, zeul de la CM 2002, e acum sinonim cu eşecul. Dunga, eşecul de la CM 2010, e acum numele speranţei. Cum să-i spunem acestei reapariţii pe banca naţionalei? Dezinteres pentru trecut? Inadecvare? Numire pe pile? Încă nu e clar. Cert este că Dunga are de luptat întîi şi-ntîi cu propria imagine de-acum patru ani. Atunci el a făcut din Brazilia un detaşament de fotbal muncitoresc, din care ghiduşia şi exoticul au fost izgoniţi cu pietre. În prezent, i se dă pe mînă o echipă pe care s-o preschimbe în diamant şi instrument de vrăjire. Dunga trebuie să bată Europa şi Brazilia în lung şi-n lat ca să scoată la iveală ceva comparabil măcar pe departe cu garnitura din 2002. Şi ca să şteargă amintirea icoanelor de avarie Fred şi Jo. E de aşteptat în mod realist aşa ceva de la un om care a abordat CM din Africa de Sud lăsîndu-l acasă pe Ronaldinho?
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele