Croaţia, Mexic, vă ţin pumnii
La Recife va avea loc o nedreptate regulamentară.
John Charles-Ian Rush-Ryan Giggs. (Se pregăteşte Gareth Bale) Trei, Doamne, şi toţi trei! N-au trecut nici prin Coşbuc, nici pe la Cupa Mondială. Au venit pe lume într-o ţară, a galilor, condamnată […]
La Recife va avea loc o nedreptate regulamentară.
John Charles-Ian Rush-Ryan Giggs. (Se pregăteşte Gareth Bale) Trei, Doamne, şi toţi trei! N-au trecut nici prin Coşbuc, nici pe la Cupa Mondială. Au venit pe lume într-o ţară, a galilor, condamnată la absenţa de la turneele finale. Şi au primit, pe lîngă educaţia aspră a locului, o lecţie de verticală: nici unul nu şi-a căutat rude engleze care, după proceduri, parafe şi conferinţe de presă, să le aducă dreptul de-a se muta, cu ambiţii, palmares şi vise, în altă ţară. Au stat acolo, sub ceaţă şi vînt, au cîntat un imn peste care a plouat în opt cazuri din zece, au aflat că viaţa e minereu şi şi-au găsit gloria la masa marilor echipe de club dispuse să-i adopte.
Cei trei fac parte dintr-un club select şi trist: clubul nedreptăţiţilor iluştri care n-au prins nici un meci la Cupa Mondială. Pentru unii, vezi mai sus, naţionala n-a fost trambulină, ci lespede. Altora le-au ieşit în cale selecţioneri care i-au tăiat de pe listă sau tentaţii cărora nu le-au rezistat. Cînd intri în saloanele clubului, tăind fumul de trabuc cu maceta privirii, găseşti şi alţi prigoniţi de lux, pe care destinul i-a driblat la naţională, dîndu-le pasă de gol la club: finlandezii Litmanen şi Hyypiä, liberianul Weah, francezii Ginola şi Cantona, irlandezii Best şi Brady sau argentinianul Di Stefano. Ultimul prezidează adunarea din fotoliul ghinioniştilor de anvergură. Căci deşi a avut mereu vîrful gata să străpungă, Săgeata Blondă a plecat de fiecare dată dintr-un arc mînuit de un braţ care n-a putut, n-a ştiut sau pur şi simplu n-a vrut să se încordeze. Argentina, Columbia şi Spania l-au ajutat, fiecare în felul ei, pe Di Stefano să devină un caz şi totodată un simbol al contratimpului. Tocmai el, maestrul tempoului!
De ce, în plină euforie, mă uit la un cotlon fotbalistic cufundat în umbră? Din părere de rău pentru faptul că diseară voi avea avea din nou sentimentul comiterii unei nedreptăţi prin despărţirea fie de Croaţia, fie de Mexic. Sigur, ghinionul unuia nu poate fi consolarea altuia. Modrici şi Layun vor să însoţească Brazilia în optimi, nu să gloseze pe tema inadecvării. Dar e cinstit s-o spun acum: tare mi-ar fi plăcut un artificiu care să împingă Mexicul şi Croaţia mai departe, braţ la braţ, trimiţînd acasă pe cineva din grupa Franţei sau a Belgiei (poate chiar a Columbiei sau a Argentinei). Ar fi neregulamentar, ştiu. Ar fi nedrept, şi asta ştiu. Vă rog doar să mă convingeţi c-ar fi drept să cadă sub secure Mexicul sau Croaţia şi să meargă mai departe Coreea de Sud, Elveţia sau Grecia!