Compresa

La Chiajna, Legiunea Străină nu e ca în filme

Fruntea fotbalului arde. Suporterii suportă. Mize mari cresc pe nepusă masă în jurul unor echipe mici. Se fac calcule, se cercetează clasamentul, se presupun loialităţi sau cedări subtile. Încă nu s-a ajuns la schimbarea fiecărui antrenor al fiecărei echipe după fiecare meci (şi ce dacă n-are sens?), dar ipoteza nu trebuie exclusă. Oricum, se joacă puţin şi se vorbeşte mult. Se murmură sau se urlă despre învoieli departe de ochii lumii, despre trucaje, despre revanşe, despre trădări, despre boicoturi cu grad scăzut de demnitate. E iureş, e vîrtej, e teamă de eşec şi de mazilire. Fotbalul pare compus din neputinţe, crize de nervi şi accese de febră. Şi în tot acest spectacol cu puls mare şi pretenţii mici, apare un snop de oameni care se uită altfel la fotbal. Ba mai şi rîd.

Legiunea Străină de suporteri ai Concordiei Chiajna aşază o compresă pe fruntea încinsă a fotbalului nostru. Forma lor de organizare e gaşca veselă. Îi ştiţi, i-aţi văzut. Sînt în general englezi care predau la British School of Bucharest, dar au cooptat unu-doi români şi s-au pus sub conducerea unui canadian. Asistă la meciurile Concordiei, iar cînd le vine bine încep o măruntă maimuţăreală de tribună. Se postează în spatele unui arbitru şi asigură o coregrafie bazată pe imitarea a ceea ce face oficialul. Procedeul nu e inedit – l-am mai văzut prin ligi inferioare din Suedia şi Germania. El spune însă, prin ricoşeu, cîteva lucruri corecte despre epica şi etica fotbalului.
În primul rînd, o asemenea distracţie e posibilă doar la meciuri jucate de diletanţi şi privite de un public răzleţ.

În fotbalul mare, o comicărie de soiul ăsta e de negîndit fiindcă n-ai nici timp, nici loc să te desfăşori. În schimb, la un fotbal-priveghi de tip Concordia-Pandurii, cu trei faze şi cinci lufturi sub ochii a trei sute de oameni, refugiul în glumă devine obligatoriu. Pe de altă parte, dacă tot am umplut echipele cu jucători din Congo şi Togo, de ce n-ar avea şi galeriile „stranierii” lor? Măsură pentru măsură. Băşcălia de grup practicată de suporterii Concordiei împunge un fotbal care devine, fără să vrea, parodic şi care atinge uneori grotescul. Şi chiar dacă unii ar putea să obiecteze că nu-i sănătos să rîzi de un bolnav, adevărul e un pic mai încolo. Ai tot dreptul să rîzi, spune legiunea britanică din Chiajna, lipind compresa pe fruntea care dogoreşte. Fiindcă pînă la urmă nu e război, nu e cutremur, nu e ceva care să-ţi zdruncine temeliile şi să-ţi schimbe esenţa. E un joc, chiar dacă ne smulgem părul din cap, blestemăm şi ardem la flacăra răzbunării. Cine pierde din vedere esenţa ludică a fotbalului îşi anulează dreptul de-a redeveni copil. Abia ăsta e un lucru grav.