Umbra lui Kyros. La Coza
Continuă arbitrajele cu pendulare între grotesc şi misterios
Într-un interviu de pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal, Kyros Vassaras îşi adresează un compliment prin ricoşeu: „Cred că arbitrajul românesc va reveni, după mulţi ani, pe primele locuri din Europa”. Declaraţia e făcută în engleză şi subtitrată. Kyros Vassaras e lingvist, ceea ce nu l-a ajutat să înveţe trei boabe de română, deşi e şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor de aproape şase ani.
Respect minim, indiferenţă maximă
Alţi străini, deşi fără pregătire filologică, vorbesc o română măcar pasabilă. Unii au venit aici de patru ani, alţii de trei. Contactul zilnic cu România şi românii, plus eventualele meditaţii, îi ajută să se exprime în limba ţării din care iau salariu. Forma asta de respect minimal există şi prin alte părţi, dar ea presupune ca omul în cauză să aibă raporturi solide cu locul unde lucrează. Adică să stea acolo, nu să fie mai mult plecat în ţara natală. Poate că şi Kyros Vassaras ar prinde un pospai de română (cât pentru o declaraţie), dacă ne-ar onora mai mult cu prezenţa. La Vassaras consecinţa absenţei e diluarea autorităţii. Şeful arbitrilor devine umbră, ceea ce se vede în arbitrajele dătătoare de migrene şi de bănuieli din Liga 1.
Nu Cosa Nostra, ci doar Coza al nostru
Arbitrul Ionuţ Coza nu e lingvist, ci inginer constructor. În această calitate, te-ai aştepta de la el la o anume vocaţie a lucrului durabil. Când colo, Ionuţ Coza nu numai că n-a construit nimic bun vineri seară, dar a făcut praf un Astra-FC Botoşani care merita un alt împărţitor al dreptăţii. Botoşani are mai multe de imputat arbitrului, fără discuţie, dar nici Astra n-a fost cruţată de erori. Şi nu e vorba de rea intenţie sau de o agendă ascunsă, ci de răspunsul la o întrebare elementară: ce caută un arbitru slab la un meci de play-off? Întrebarea va rămâne fără răspuns, bineînţeles. Kyros Vassaras e între avioane (poate doar restricţiile de ultimă oră să-l mai ţină la Bucureşti), iar umbra lui nu poate asuma corporalitatea de care e nevoie ca să tai în carne vie.
Nu v-ar fi Rusandu
Declaraţia de la început a lui Vassaras începe să pară batjocoritoare când îl laşi pe Ionuţ Coza şi te uiţi la alţi colegi ai lui. De exemplu, la Lucian Rusandu, care n-a clipit când a scornit sâmbătă un penalty pentru Viitorul, la 2-1 pentru Academica Clinceni. Antrenorul Poenaru e convins că Rusandu face parte dintr-un mecanism programat să asigure retrogradarea Academicii şi salvarea…. (completaţi singuri). Poate da, poate nu.
Decizia însă e revoltătoare în sine şi se adaugă unui palmares al măsluirii care, în cazul lui Rusandu, e oricum stufos. Cu o etapă mai devreme, la Sepsi-Politehnica Iaşi, Marian Barbu îl pedepsise pe Safranko pentru simulare la o fază la care Grădinaru îl aşchiase în careu şi trecuse apoi peste unu-două henţuri, tot în careu, plus un atac asasin împotriva lui De Iriondo, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. În urma acestor domni vin arbitri din zona gri de tipul Andrei Chivulete sau Iulian Călin, dar şi speranţe înşelate ca Horaţiu Feşnic sau eurocertitudini ca Ovidiu Haţegan.
Ce e VAR ca VAR-ul trece
Mai timid la început, mai apăsat ulterior, arbitrărimea şi antrenorimea au început să ceară introducerea controlului video în Liga 1. Această formă de izbăvire va intra, până la urmă, în funcţiune. Partea proastă în ţara asta care e fie „altfel”, fie „mereu surprinzătoare”, fie „eternă şi fascinantă” ţine de efectele secundare ale VAR-ului. Primul: bănuielile se vor muta dinspre arbitrul de pe teren spre cei din camera video, care vor fi trataţi ca nişte simpli complici. Al doilea: plasa de siguranţă a VAR-ului va micşora atenţia şi va mări relaxarea arbitrului de pe teren, care va şti că are o cale de îndreptare a greşelii. Iar arbitrajul românesc va reveni pe primele locuri din Europa doar dacă nu ne vom trezi din vis.