Ecuaţii la Romexpo

Am revăzut fotbalişti de poveste. Şi pe urmă am fost trişti

De multe a avut parte „ciuperca” de la Romexpo, unde, pentru cine nu ştie, se ridicau înainte tribunele hipodromului Băneasa. Multe, diverse şi nu toate plăcute. Înainte de tragerea la sorţi pentru Euro 2020, Mihai Stoichiţă s-a ferit să le spună oaspeţilor din fotbalul european că acolo, în incinta aceea botezată iniţial Pavilionul Expoziţiei Realizărilor Economiei Naţionale (triplu genitiv – asta, da, ingeniozitate!), îşi organiza Nicolae Ceauşescu revelioanele.

Galantul şi galantina „care sunt”
N-a fost doar el, să fim drepţi. Vanghelioanele fostului primar al Sectorului 5, cam cu la fel de multă şcoală ca fosta „Dunăre a gândirii”, tot acolo se făceau. Era antren, era Anastacia, era David Bisbal, era galantină de pasăre, era ruladă de purcel. Şi dacă voia cu adevărat Mihai Stoichiţă să dea cu bidineaua prezentului peste festivităţile din trecut, le putea şopti oaspeţilor că aici se ţine de obicei Târgul de carte Gaudeamus. Dar că de data asta, de dragul tragerii la sorţi, Ishiguro, Pamuk şi Vargas Llosa au fost retraşi în pavilionul B2, spre a li se face loc lui Gullit, Arşavin şi Totti.

Adunare naţională, adunare europeană
În aceeaşi ciupercă, istoria s-a mai jucat o dată, cum are atât de des obiceiul. Şi a regizat o suprapunere de sisteme şi regimuri politice. Simpatic, simbolic, cum doriţi. Pavilionul central a fost inaugurat tot printr-un eveniment cu lume multă: sesiunea extraordinară a Marii Adunări Naţionale din 27 aprilie 1962, prin care autorităţile comuniste au marcat încheierea colectivizării. O Mare Adunare s-a văzut şi sâmbătă la Romexpo. Dar nu naţională, ci europeană. Şi cum să nu te bucuri când vezi la tine în ţară şi în capitală o parte atât de importantă din patrimoniul prestigiului fotbalistic? Cum să nu-ţi doreşti să fii şi tu acolo, să te uiţi de cât de aproape poţi la Casillas şi Sivebaek, la Poborsky şi Carvalho, la Desailly şi Lahm? Cum să nu te umfli în pene când îi reperezi în sală – la TINE în sală – pe Deschamps şi Şevcenko sau pe Luis Enrique şi Joachim Low?

Identitate: trei litere din douăsprezece
Mai ales că rămân puţine ore atunci, în sâmbăta feerică de la Romexpo, până la ziua ţării tale. Până când o să te pregăteşti, ca tot românul cu simţire, să fluturi steagul, să cânţi o strofă, să vezi parada. O s-o faci din tot sufletul, aşa e firesc şi cuviincios, numai că tocmai atunci se întâmplă ceva care-ţi curentează jubilaţia. Şi îţi sugrumă elanul.

Tabloul grupelor finale se configurează echipă cu echipă, iar în loc de numele ţării tale apare o ecuaţie cu patru necunoscute. Sigur, dacă tot ai un triplu genitiv într-un nume oficial, de ce să n-ai şi un cvartet de necunoscute într-o ecuaţie? Numai că aici nu mai e vorba de ceva matematic sau gramatic(al), ci de ceva dramatic. De afişarea unei pierderi de identitate taman la tine în ţară şi cu nişte ore înainte de ziua naţională. E un contratimp, un moft, nimic altceva. Dar uneori chiar şi mofturile dor. UEFA trage de noi, doar-doar ne-om număra printre gazdele calificate, fie şi în ceasul al doisprezecelea, fie şi la baraj, fie şi cu sprijin de la Liga Naţiunilor. Mulţi acceptă situaţia şi mulţumesc proniei UEFA. Mai sunt însă şi oameni cărora le vine greu să-şi reprime mâhnirea când văd, în loc de România, o arătare numită ICE/ROU/HUN/BUL.

Mai jos decât parterul
La mai puţin de un an de la inaugurare, în martie 1963, cupola Pavilionului central s-a prăbuşit, din cauza „încărcării inegale cu zăpadă”, numită în limbaj tehnic „sarcină excentrică”. Presa vremii a tăcut aidoma defunctului din lanul cu „Zea mays”. Între timp, după atâtea decenii, presa a prins glas şi chiar a devenit gureşă. Păcat totuşi că nu prea are ce să laude. Fiindcă dacă atunci am rămas fără cupolă, acum ne vine greu şi să terminăm parterul. De fapt, fundaţia.