Uşor cu piramida şi pianul

Pentru mângâierea copilului în somn

Bine a ales Hagi cuvântul „faraon” pentru ştampilarea lui Louis Munteanu. Să mai spui că-l incomodează cuvintele. Uite că ştie să şi le facă prietene. Găseşti de toate în „faraon”-ul ăsta: un strop de umor, un dram de admiraţie, un grăunte de grijă. Şi precizia unei încadrări pe care n-o poţi face dacă nu-ţi ştii bine puii din ogradă. Or, Hagi îi ştie ca pe buzunarul propriu.

Între ei, regii
„Faraon” înseamnă multe lucruri în destinul fraged al lui Louis Munteanu. Atacantul e între vieţi, „in the bardo”, ca personajele din romanul lui Saunders. Prea mare pentru cei mici, prea mic (deocamdată) pentru cei mari. Aici e pariul şi tot aici primejdia. Momeala, cântecul sirenei – mai cu seamă că marea e aproape.

Însă „faraon” nu înseamnă doar vârsta care obligă la pasul următor, ci şi autoritatea pe care ai avut-o printre puşti şi pe care o s-o pierzi, măcar o vreme, printre adulţi. A nu se uita că faraonii erau regii Egiptului din străvechime. Şi probabil că prin mintea lui Munteanu se va fi furişat năluca unui gând ca o şotie: „Am fost făcut rege (antic, dar rege) de cineva căruia tot rege i se spune”.

Echipa, fata, lumea – în această ordine
Ce elogiu mai tandru? În acelaşi timp, ce capcană mai perfidă? Complimentele de după meci şi laudele de la televizor pot fi trambulină, dar şi prefaţă otrăvită. Îi poţi cere multe unui copil, mai puţin înţelepciune. Dacă ar avea-o la vârsta asta, l-ai bănui de cine ştie ce hibă nevăzută şi i-ai spune Minteanu, nu Munteanu. Ca fotbalist de şaptesprezece ani, ai de câştigat întâi un loc în echipă şi abia pe urmă o inimă de fată şi o lume pe a cărei streaşină să faci popas. Lumea e a ta în măsura în care şi tu ştii să te faci al ei. Iar aici Hagi poate să intervină din nou, ca unul care a respirat ani în şir aer olimpian.

Jocul ielelor la Ovidiu
Abia după un gol frumos şi un microfon pentru declaraţii vine lupta adevărată: cea cu propria ta exaltare. Louis Munteanu trebuie anunţat că e bine să se desprindă de ielele care au făcut din mulţi copii talentaţi nişte simpli rătăcitori prin codrii anonimatului. Ielele pierd minţile celor pe care-i farmecă, iar ielele fotbalistului român au prostul obicei să apară la început de drum, când totul e pastelat şi vesel.

Exemple-avertisment
Oricât ar fi de uşor s-o iei razna după ce te laudă Hagi la televizor, oricât de ademenitor se deghizează smintirea, e cazul să faci ochii roată şi să vezi câte produse abia ieşite din pepinieră au ajuns în curtea din spate, unde nu le mai vede nimeni. Louis Munteanu are în jur zeci de exemple de rataţi care au părut iniţial copleşiţi de ursitoare cu daruri şi veşti bune. E plin cerul Ligii 1 de stele căzătoare, de comete în picaj, de efemeride cărora iubirea de sine le-a deşirat soarta şi le-a zădărnicit planurile.

Gazdă bună, oaspeţi răi
Pe de altă parte, până să aibă dreptul la piramidă, Louis Munteanu e dator să caute în trecutul Viitorului. Îl va găsi acolo pe Denis Drăguş, comparat de Hagi cu Dobrin şi anunţat drept o nouă bijuterie de export. Traiectoria de până acum a lui Drăguş, inclusiv condiţia actuală de spectator neplătitor la Liège, e un exemplu trist de batjocorire de sine.

Drăguş a avut aceeaşi platformă la Ovidiu, acelaşi vernisaj cu zâmbete şi vorbe frumoase, aceeaşi încredere din partea antrenorului-patron. Pe urmă, când ielele i-au bătut la uşă, n-a ştiut cum să le alunge, ba chiar le-a invitat în casă. Şi în minte. Invitaţia a fost acceptată, iar Drăguş riscă acum să fie doar o gazdă primitoare pentru musafiri nepoftiţi. Ar fi de dorit ca Louis Munteanu să nu-i calce pe urme, iar cei care-l laudă să aibă grijă cu pianul. Scăpat pe scări, face un zgomot pe care urechile ielelor îl prind imediat.