Ronaldinho într-un câmp de lalele

Homo ludens, versiunea 2019

Diverşi esteţi isteţi au făcut împerecherea de pe urmă şi le-a ieşit Barcelajax. E interesant, dar prematur. Liverpool nu arată a outsider, Tottenham se prezintă curăţel şi proaspăt dat cu VAR. Totuşi, mulţi anticipează o finală de Champions League Ajax-Barcelona. De ce? Din două motive care nu ţin doar de prezent, ci şi de trecut. Două motive cât două ştampile.

Cardinal cu acadea
Prima ştampilă e Hendrik Johannes Cruijff, anglicizat în Johan Cruyff. Cardinalul fotbalului olandez rămâne figura iluministă a fenomenului. În Olanda, în Spania, de fapt cam în toată lumea. Însufleţit de fotbalul total predat la naţională de Rinus Michels, Cruyff s-a transformat, cu timpul, din vedetă în simbol şi mai departe în filosof. La naţională ca jucător, la Ajax şi la Barcelona ca antrenor, Johan Cruyff a ilustrat ca nimeni altul noţiunea de „cultură a fotbalului”. Cu încăpăţânări şi capricii, cu porniri dictatoriale şi şovăiri, prinţul Johan a colorat obrajii fotbalului cum puţini au reuşit în istorie. A fondat un sistem la care visează azi atâţia şi atâţia, a înfiinţat pepiniere, a creat discipoli, a spus apăsat, cu ţigara sau cu acadeaua în colţul gurii, că la fotbal trebuie să ai joc de cap. La propriu, dar mai ales la figurat. Ajaxul şi Barcelona de azi îi datorează enorm.

În „Harap-alb” i s-ar fi spus Zâmbilă
A doua ştampilă e Ronaldo de Assis Moreira, mai cunoscut drept Ronaldinho. A jucat (şi) la Barcelona şi a fost iubit peste tot. La Madrid, pe Santiago Bernabeu, i-a ridicat în picioare pe spectatori cam cum a făcut-o Ronaldo anul trecut la Torino, pe când încă juca la Real. Semnul zodiacal al lui Ronaldinho nu e de găsit în horoscop. Nici nu s-ar putea, câtă vreme semnul ăsta e un zâmbet. Un zâmbet larg, fără precauţia discreţiei, ca după o şotie gustată de mulţi. Ce nu ştie Ronaldinho e că i s-a aprobat transferul la Ajax. Metaforic, desigur. Juventus-Ajax 1-2 săptămâna trecută a fost un meci guvernat, în ce-o priveşte pe Ajax, de surâsul brazilianului. Nonşalanţa olandezilor, dezinvoltura lor deplină, pofta de-a pasa cu călcâiul şi chiar de-a rata copilăreşte au fost dovezi ale transferului. Ajax a pornit la Torino de la un scor dezavantajos şi a jucat un meci întreg cu zâmbetul pe buze. A jucat jucându-se. Jocul s-a topit în joacă. Iar în câmpul de lalele alb-roşii s-a furişat, nu se ştie cum, purtătorul de har şi de bună dispoziţie al Barcelonei.

Barcelajax sau Kloppettino?
Poate tocmai de aceea îşi doreşte atâta lume o finală Ajax-Barcelona. Poate că le e dor de Cruyff şi de Ronaldinho. Poate că principalul afluent al succesului e frumuseţea. Rămâne de văzut acum ce crede contingentul englez antrenat de un neamţ şi de un argentinian. Premier League are argumentele ei, dincolo de heavy-metalul lui Liverpool şi de forţa de regenerare a lui Tottenham. Va fi Barcelajax? Va fi Kloppettino? Va fi altă combinaţie? Deja se simte nerăbdarea.