Între PA şi OK
Viaţa antrenorului între literele echipei. Când a plecat din România, i s-a spus un PA ostil. Acum, în schimb, e OK.
Răzvan Lucescu stă între nişte litere care-i sunt casă, masă şi succes. Munceşte serios, fără fasoane. Se scrie destul de puţin despre el la noi în ziare şi nu se ştie de ce. Poate fiindcă succesul indispune? Poate fiindcă, plecat din ţară, nu mai e considerat ca făcând parte dintre ai noştri? Poate fiindcă e mai la îndemână să hrăneşti lumea cu numerele de bâlci, vodevil şi circ din ograda naţională? Încă e neclar şi nimeni nu pare dispus să elucideze misterul.
Beduinul, oaza şi pistolul
În mod normal, lucrurile ar trebui să stea altfel. Înaintea meciului din deplasare cu AEK (articolul e scris duminică înaintea prânzului, AEK-PAOK îşi ciocnesc iniţialele abia seara), linia de clasament a Salonicului e de basm: 18 jocuri (unul mai puţin decât rivala Olimpiacos), 17 victorii, 1 egal, 0 înfrângeri. Cele mai multe goluri marcate (36), cele mai puţine primite (7). PAOK n-a mai fost campioană din 1985 şi aşteaptă titlul ca beduinul oaza. Se ştie ce s-a întâmplat anul trecut, când echipa a pierdut după o poveste cu ochi şi cu sprâncene. Tot Răzvan Lucescu era antrenor şi atunci. Am fost ceva mai atenţi, dar nu fiindcă munca lui ne impresionase în mod special, deşi s-ar fi cuvenit, ci fiindcă patronul lui intrase cu pistolul pe teren.
Favorit şi jumulit
Indiferent de rezultatul meciului cu AEK, PAOK rămâne favorită la titlu şi o primeşte pe Olimpiacos etapa viitoare pe stadionul Toumba. Răzvan Lucescu a ratat sezonul european, dar e pe punctul să se impună în campionat. Şi totuşi, e tratat cu prea puţină atenţie. I se acorda mai multă când era ştampilat drept „fils à papa” şi nu i se recunoşteau victoriile de la Braşov sau Rapid, ci doar eşecurile de la naţională. Da, naţionala a jucat prost, a alunecat pe toboganul clasamentului FIFA şi a adus la rampă, din iniţiativa lui Răzvan Lucescu, câţiva jucători care nu prea aveau ce să caute acolo. Dar dacă atunci a fost logic să-l criticăm (şi ce l-am mai criticat), acum ar fi la fel de logic să-l lăudăm. Nu să-i facem statuie, nu să-l ungem cu superlative. Să-i spunem şi să-i scriem o vorbă bună. Atât.
Unul pentru toţi, toţi pentru titlu
Monumentalizarea comportă câteva primejdii, printre care căderea în ridicol. Şi e facil să te pierzi în glumiţe gen Răzvan Luceşte sau Străluceşte. Dar nici nu poţi face abstracţie de un sezon intern atât de fructuos. Sigur, PAOK nu joacă un fotbal stelar, e de multe ori mai frumos în tribune decât pe teren, iar declaraţiile antrenorului la conferinţele de presă n-au cum să treacă drept drept probe de oratorie. Ar fi, în schimb, cuviincios să lăudăm coeziunea, solidaritatea şi munca de zi cu zi. De ce n-o facem? Nu cumva fiindcă nu le mai recunoaştem când le vedem?