Trenule, minciună mică
Planuri peste planuri peste planuri. Pe când şi realizări?
Vorbind despre viitoarea linie de tren care va lega Aeroportul Henri Coandă de Gara de Nord, consilierul Gică Popescu a declarat zilele trecute: „Ne facem de mare râs, ne facem de băşcălie dacă nu va fi gata”. Observaţia e de bun-simţ. Pentru deplina cuplare la realitate, e nevoie totuşi de eliminarea ultimelor cinci cuvinte din enunţ.
Prăbuşirea în ridicol, o zonă pe care o vizităm des şi fără să învăţăm ceva, e la doi paşi mărunţi. Tot Gică Popescu spune că „suntem foarte aproape de obţinerea autorizaţiei de construcţie”. În traducere, asta înseamnă „avem o întârziere enormă, lucrurile arată groaznic”. Istoricul planurilor şi promisiunilor e pe cât de stufos, pe atât de neacoperit în fapte. Şi nu doar în ceea ce priveşte Euro 2020, ci toate domeniile unde lucrurile nu se fac singure.
O certitudine: soborul
Viteza de execuţie a lucrărilor româneşti de infrastructură te condamnă la pesimism. Staţia de metrou din spatele Academiei Naţionale de Apărare se va deschide cu prilejul sărbătorii îndeobşte cunoscute drept „calendele greceşti”, alias „Paştele cabalinelor”. Cioturile de autostradă terminate vor ajunge treptat la dimensiunile panglicilor tăiate la inaugurare. Singurul care se va mişca vioi va fi soborul chemat la sfinţire. Să nu avem dubii, el va binecuvânta şi materialul rulant dintre aeroport şi gară.
Între Viena și București
Asta înseamnă „omul sfinţeşte locul” în România lui 2019. Logodind romantismul cu utopia, Gică Popescu anunţă că trenul-minune va face 16 minute din terminalul aeroportului până la Gara de Nord. Exact cât face CAT (City Airport Train) de la Schwechat la Wien Mitte. Precizări: 1. CAT e deja în funcţiune de ani buni, pe când omologul de la Bucureşti se găseşte deocamdată în faza de nălucă. 2. Viena e capitala unei ţări unde lucrurile se fac la timp şi în general fără fisuri. 3. A crede că lucrurile pot sta identic la Bucureşti şi la Viena e, măcar în această privinţă, o falsă candoare.
Urmează staţia „Aveţi puţintică răbdare”
Minţirea de sine se conjugă bine cu amăgirea celorlalţi, indiferent dacă lucrezi la drumuri, la autostrăzi sau în fotbal. Diferenţa dintre ce e scris şi ce vezi în realitate e uriaşă. În vagoanele de metrou din Bucureşti există hărţi pe care, cu o linie punctată, se vede magistrala „în pregătire” cu care ar fi trebuit să ne fermecăm oaspeţii de la Euro 2020. Ea zice aşa: „1Mai-Pajura-Piaţa Montreal-Gara Băneasa-Aeroport Băneasa-Tokyo-Washington-Paris-Bruxelles-Otopeni-Aeroport Henri Coandă”. Ştiţi ce înseamnă „în pregătire”? Că încă n-au început nici măsurătorile, darămite săpăturile. Deocamdată suntem în faza trasului de aer în piept. A inhalării care anunţă efortul susţinut. În condiţiile astea, a miza pe cele 16 minute ale trenului dintre aeroport şi gară nu reprezintă decât un fel de a-ţi spune singur basme, aşteptând să adormi.