Trofeul Alexa

A fi antrenor în Liga 1 e mai riscant astăzi decât a fi cascador

Comunicatul Astrei Giurgiu are eficienţa unui felinar stradal pe care-l aprinzi în miezul zilei. E ca şi cum ai anunţa public că te duci la teatru, după care te-ai duce la teatru. În condiţiile în care concediază un antrenor neînvins, pe Măldărăşanu, nimic nu-l opreşte pe patron să procedeze la fel cu înlocuitorul care nu confirmă. Or, pentru aşa ceva nu-i nevoie de comunicate. Singurul lucru interesant din documentul difuzat de Astra e de fapt semnul exclamării care încheie primul paragraf. E un semn care confirmă răbdarea scurtă a patronului, dar şi aplecarea lui (şi a altora ca el) spre lecturi din romanul englez.

Dumnezeu dă cu pumnul în masă
Când începe lucrul la „The Magus” (tradus la noi înainte de 1990, din raţiuni de vigilenţă ideologică, „Magicianul”, în loc de „Magul”, cum s-ar fi cuvenit), John Fowles are în minte un alt titlu: „The Godgame”. Jocul de-a Dumnezeu. Există în cartea lui Fowles un grec bogat, Maurice Conchis, care ţese în jurul personajului principal, tânărul englez Nicholas Urfe, un păienjeniş de iluzii, scamatorii şi adevăruri aparente. Conchis se scaldă în iluzia puterii demiurgice. Îi place să recroiască totul după propriile planuri. Mai simplu spus, se joacă de-a Dumnezeu. Propune şi dispune, în temeiul unei autorităţi pe care nu are cine să i-o conteste. Ioan Niculae de la Giurgiu e un Conchis care înlocuieşte rafinamentul cu decizia brutală. În felul lui, se joacă şi el de-a Dumnezeu. Îi place să fie, cum spun americanii, „the hire and fire”, cel care angajează şi dă afară după cum îi vine cheful.

Junglă (şi safari) în luncă
Iar cheful, cum bine se ştie, îi vine destul de des. Niculae şi ceilalţi bun-placişti din fotbalul românesc acţionează după vorba proastă „sunt banii mei, e clubul meu, fac ce vreau”. Asta îi transformă pe majoritatea patronilor occidentali în păpuşele de plastilină, care nu au fermitate în glas şi bici în mână. Sigur, rezultatele echipelor româneşti în cupele europene invalidează teoria celui care, pe banii lui, dictează tot ce se întâmplă la club. Dar noi, la fel ca Nae Caţavencu, nu vrem să ştim „de Europa dumitale”.

Dan Alexa a ajuns din fotbalist antrenor şi din antrenor trofeu. E vânat, aşa cum Ioan Niculae se pricepe atât de bine să facă. Dunărea Călăraşi, pe care a închegat-o sufleteşte şi căreia i-a dat respiraţie de Liga 1, e o echipă cuminte şi fără mofturi. În plus, munca lui Alexa la Călăraşi n-a fost bruiată de nicio voce de deasupra, de la Primărie sau din altă parte. La Giurgiu, tot pe Dunăre, situaţia se va schimba. Lunca va deveni junglă, iar munca îi va fi privită prin cuiul cătării. Alexa riscă să intre sub cizma stăpânului şi să devină, la un moment dat, un alt gen de trofeu. Împăiabil.