Vezi cum te porţi, Denis!

Din culisele unui monolog terapeutic

Dragă Denis, te-am chemat să stăm de vorbă fiindcă îmi dau seama prin ce treci. Cred de aceea că e momentul să-ţi spun câteva lucruri bărbăteşte, de la tatuaj la tatuaj. Poate că unii se miră că mi-a venit ideea asta. Chiar am văzut câţiva şmecheri pe la emisiunile de fotbal făcând glume şi vorbind păsăreşte.

Unul a zis, stai să-mi aduc aminte, a, da, că sunt „neplauzibil ca psihopedagog”. Ai mai pomenit aşa ceva? Zi şi tu, asta e exprimare?

Mă rog, ţie pot să-ţi spun, între patru ochi, că dacă o să-mi vină faţa lui pe bombeu la un moment dat, n-o să luftez. Râzi, ai? Ştiu, vine o vreme când uşile sunt la fel ca mutrele: se sparg la fel de uşor.

În fine, să trecem. Altul e rostul întâlnirii noastre. Nu te-am chemat nici să te bat pe umăr pentru povestea cu Beer Sheva, nici să te învăţ cum să dai cu piciorul în minge. Pe astea le ştii şi nu poate să ţi le ia nimeni.

Am vrut doar să te previn: lumea e veninoasă. Gata să te foarfece. Iar dacă eşti vedetă e şi mai rău. Nu mai poţi să te duci nicăieri fără să te pui în pericol. Ţin minte când am intrat în barul ăla din Florenţa (pentru recuperare, păi, ce credeai?) şi-a sărit un dement de barman kosovar cu capu’ direct în pumnii mei. Abia am scăpat de el. Şi presa ce crezi c-a scris? Că eu am fost de vină, auzi tu!

S-a întors lumea cu fundu-n sus, mai ceva ca Laura. Cum, care Laura? Ia gândeşte-te! Ei, vezi că ţi-ai adus aminte? Ştiu că erai mic, dar au vuit ziarele. Nenorociţii ăia de la „Atac” au dat şi poze, rupe-le-aş eu Guriţa.

Trebuie să-ţi foloseşti talentul, Denis, asta e clar ca vodca. Dar află de la mine că dacă nu-ţi trăieşti viaţa, tot degeaba. Nu ştii ce găseşti pe lumea cealaltă, aşa că e bine să profiţi de asta. Prin urmare, te cheamă un interlop sârb să chefuieşti cu el până dimineaţa după ce-ai luat 0-5 cu naţionala? Te duci, fratello.

Ai ocazia să-ţi transporţi gaşca la Bucureşti cu un avion privat şi să tragi o orgie în grup? O transporţi. Ţi se face rost de cocaină? Pui nara jos şi tragi. Doar i-am auzit pe atâţia că spun „Nu se mai poate, trebuie să tragem linie”. Ţi-a plăcut asta, nu? Mă ştii doar. Când am chef, o ard pe comedie mai ceva ca-n „Las Fierbinţi”.

Ai ocazia să iei sibutramină? Iei, nene, că o viaţă are omul. Plus că după aia te simţi Superman. Eşti gata şi să sari pe geam din hotel ca să guşti un strop de libertate. Eşti gata să piteşti (sau să Piteşti, hi hi, joke, tătare!) ranga în prosop şi să le dai la temelie chelnerilor care nu te-nţeleg din priviri.

Eşti gata să te iei de piept cu oricine – sigur, te uiţi întâi la piept. Aşa te-nvaţă poeţii romantici. A, nu ţi-am zis? După ce-am terminat „Idiotul” am dat peste unu’, Keats, care scrie că „Eternă bucurie-i frumuseţea”. Keats, mă, englez, n-are legătură cu Chiţu de la Viitorul.

Sper să bagi la cap, Denis. Vezi ce le spui ziariştilor când ieşi de-aici. Şi nu uita, e o lume rea şi invidioasă. Baftă!