Un om în lumea lui
E posibil ca, driblând întruna, să-ţi cazi victimă ţie însuţi
Presupunerile sunt la îndemâna oricui. Nu costă şi nu dor. Se poate presupune, aşadar, fără risc de tulburări neurovegetative, că lumea lui Florinel Coman nu coincide neapărat cu lumea fotbalului. Mai precis, Florinel Coman are o lume a lui, în care se visează cu mingea la picior şi îşi obţine ovaţiile altfel decât cei mulţi. Un Aduriz, un Cavani sau un Lewandowski îşi ştie bine treaba. Florinel Coman îi admiră cu un ochi, dar, procedeu complicat, îi plânge cu celălalt. Bieţii de ei habar n-au să se distreze pe teren. Cum prind mingea, cum o bubuie spre sau în poartă. E o modalitate simplă, dacă nu chiar simplistă, de a smulge aplauze. Nu tu dilatare a clipei, nu tu prelungire a anticipării, nu tu testare a nervilor. Nimic din toate astea. Buf! şi 1-0. Buf buf! şi 2-0. Sec ca un banc spus într-o distilerie scoţiană.
La Florinel Coman e altfel. E posibil ca însuşi prenumele diminutivat să joace aici un rol. Când te cheamă Florinel şi nu ţi-ai lămurit rostul pe teren, se poate spune că joci fotbalaş în mecişoare în care nu e o problemuţă dacă nu marchezi goluleţe. Cel puţin asta dă de înţeles fotbalistul Viitorului de la o vreme. Sigur, un atacant are nevoie de imaginaţie, de dribling şi poate de o anume voluptate a spectacolului. Când însă driblingul se transformă din procedeu în scop, lucrurile se complică. Iar când te crezi, la 19 ani, un fel de Ronaldo mixat cu Messi şi Neymar, te pândeşte smintirea. Florinel Coman e la ora asta o promisiune care, fără o îndreptare urgentă, se va ofili în glastra aşteptărilor. N-ar fi primul, desigur. Nu va fi ultimul, la fel de sigur. Dar ar fi păcat. Fiindcă nişte oameni (în primul rând antrenorul) şi-au pus banii şi nădejdile în el. Fiindcă recrutorii naţionalei caută oameni pentru echipa de mâine. Şi fiindcă nu poţi face din persiflare mod de viaţă fotbalistică.
În lumea din care nu se grăbeşte nimeni să-l smulgă, cu sau fără acorduri de fado, Florinel Coman ridică tribunele în picioare, e purtat în triumf după paisprezece driblinguri inutile şi i se recompensează aliajul de indolenţă şi inconştienţă cu cecuri grase, iahturi şi femei nurlii. În lumea celorlalţi, şmecheriile lui prin careu au privat Viitorul de câteva puncte şi o calificare în doar patru zile. Câţiva dintre oamenii atenţi la declaraţiile de după meciuri au observat, cu trei-patru luni în urmă, că Florinel Coman are ceva din dezinvoltura obrăznicuţă a lui Mutu. E şi asta o realizare, ce poţi să spui? Dacă însă Coman va crede în continuare că aşa trebuie tratat fotbalul, îl aşteaptă o decepţie cât groapa Marianelor. Hagi se numără printre foarte puţinii care, cu vorba lui aspră, l-ar putea smulge din divanul în care îşi trăieşte visele. Neuitând să-i spună că acest tip de fotbal şi de atitudine se cheamă, în Portugalia din care îl cheamă sirenele, fado-masochism.