Sportul şi raportul
Cupa Mondială din Qatar riscă să semene cu Legenda Meşterului Manole. Sau mai rău, cu povestea tragică a construirii Casei Poporului.
Un titlu ca un urlet sfîşie pagina de ziar: „Cupa Mondială din Qatar va ucide mai mulţi oameni decît […]
Cupa Mondială din Qatar riscă să semene cu Legenda Meşterului Manole. Sau mai rău, cu povestea tragică a construirii Casei Poporului.
Un titlu ca un urlet sfîşie pagina de ziar: „Cupa Mondială din Qatar va ucide mai mulţi oameni decît 11 septembrie”. Sindicatele au aflat că există o stilistică a impresionării şi că trebuie fructificată. Lumea trăieşte în priza şocului şi se cuvine ca veştile să-i fie prezentate corespunzător. Confederaţia Internaţională a Sindicatelor Muncitoreşti îşi însoţeşte raportul despre abuzurile din Qatar cărora le sînt supuşi străinii folosiţi la construirea de stadioane cu o demonstraţie de forţă propagandistică. CISM proclamă Qatarul „o ţară fără conştiinţă” şi vede în ea o rudă ipocrită a Al-Qaeda. În locul denunţării seci şi reci, CISM practică discursul patetic. În acest fel, munca de divulgare a grozăviilor din Qatar devine un cocktail de certitudini, insinuări şi bănuieli. CISM nu insistă pe cele 1.200 de vieţi curmate deja pe şantierele Cupei Mondiale din 2022, ci pe cele 4.000 de vieţi care „ar putea” să se piardă pînă peste opt ani.
Sigur, efectul dramatic sporeşte cînd legi Cupa Mondială din Qatar de Turnurile Gemene. Însă CISM ar fi mai eficientă dac-ar vorbi doar despre ce s-a petrecut. Dacă ar oferi exclusiv informaţii, fără prezumţii şi proiecţii. Acestea din urmă pot fi combătute prin propria lipsă de consistenţă, pe cînd informaţiile spun povestea aşa cum a fost şi aşa cum este. Iată cîteva: pînă acum, numărul morţilor de pe şantierele stadioanelor din Qatar este de 1.200 (pentru comparaţie, la activităţi similare pentru Cupele Mondiale din 2002 şi 2006 nu s-a consemnat nici un deces); contractele de muncă sînt călcate în picioare de angajatori; condiţiile de cazare şi masă sînt mizerabile; inspecţiile pentru protecţia muncii trec cu vederea abuzurile şi doza de risc înalt în care se munceşte; situaţia legislativă e un scandal pe nume „kafala”, o formă de legare de glie în temeiul căreia angajatorul dispune discreţionar de paşaportul şi de viaţa angajatului.
Cupa Mondială din 2022 e oricum privită chiorîş, dacă nu din alt motiv, măcar din cauza saunei prelungite la care va obliga unele echipe calificate şi publicul (nu e deloc limpede cum va supravieţui galeria Suediei la Doha). Dar acesta e, la fel ca la Beijing 2008 sau Soci 2014, vîrful aisbergului. Cine caută mai adînc se cutremură. Refrenul artei care cere sacrificii rămîne, mai ales în condiţiile astea, un clişeu neghiob şi criminal. Arta (iar sportul e artă, nu-i aşa?) înseamnă pasiune, talent şi scînteie divină. Nu poţi face din „Meşterul Manole” alibiul unui asasinat şi legitimarea unui abuz. Întrebaţi-i pe cei care au avut rude silite să muncească în anii optzeci la Casa Poporului. Vor înţelege exact despre ce e vorba.