Tenorii generoşi

Rânduri despre Napoli cea sclipitoare şi inegală

„Sinfonia Sarri per tre tenori”, scrie „Gazzetta dello Sport” după ce Napoli bate Bologna cu 7-1 la ea acasă. Tenorii sunt, desigur, Hamsik, Mertens şi Insigne, iar aluzia din titlu nu obligă pe nimeni să vadă care dintre ei e Pavarotti, care Carreras şi care Domingo. Ca în toate locurile unde fotbalul e boală, cult şi obsesie, şi în Italia presa alternează complimentul despletit (lui Insigne i s-a spus „Lorenzo Magnificul” după un gol la vinclu) cu bobârnacul (la capătul câtorva înfrângeri, antrenorul Leonardo a fost poreclit „Leonardo non Vinci” şi „Leonardo da Perdi”). Acum ziarele din Italia sunt în admiraţia lui Napoli şi bine fac. Juventus va lua titlul din nou, dar fotbalul bogat şi risipitor vine din Campania şi de pe San Paolo. Napoli şi planeta în general nu vor mai avea nicicând un Maradona, pentru că omul este, cu bunele şi relele lui, inimitabil şi irepetabil. În schimb, fotbalul lui Napoli aduce tot mai bine cu cel de pe vremea primului „scudetto”, când Sudul exploziv înşira forţele Nordului şi le obliga la resemnare.

La Napoli e temperatură, la Napoli e trăire, la Napoli e plăcere a jocului, împinsă uneori până la frontiera plezirismului. Şi mai e ceva: o splendidă formă de răzvrătire împotriva scepticilor care prevesteau declinul ofensiv al echipei. După ce Higuain a plecat la Juventus şi Milik s-a accidentat, experţii au semnat certificatul de deces al atacului napoletan. Urmările au avut ceva din nebunia crainicului de stadion care sare şi fuge pe marginea terenului în timp ce-şi urlă elogiile la microfon. În afara unui 1-1 bleg cu Palermo acasă, ultimele rezultate ale lui Napoli sunt 5-3 cu Torino, 3-3 cu Fiorentina afară, 3-1 cu Pescara, 2-1 cu Milan afară şi 7-1 cu Bologna tot afară. Napoli cea rămasă fără atac are 55 de goluri, cu 11 mai mult decât Juventus şi Roma, care încă nu şi-au jucat meciul de etapă. Dries Mertens conduce (acum, duminică după-amiază) în clasamentul golgeterilor, iar Hamsik mai are patru goluri şi-l ajunge din urmă pe însuşi Maradona cel fără grad de comparaţie.

Nebunia e totală la Napoli. Nici nu poate fi altfel. Lozincile scrise cu vopsea albastră pe crucile din cimitir în 1987 („Nu ştiţi ce-aţi pierdut”) s-au mai şters. Le-a spălat soarele Campaniei, le-a bătut vântul care înfioară Sorrento, mângâie Costiera Amalfitana, răvăşeşte pinii din Ravello şi se calmează la Camerola. Le-a estompat timpul, care este, spun înţelepţii, stăpânul celor fără de stăpân. Şi poate că a venit vremea să împrospăteze cineva vopseaua. Nu anul ăsta, fiindcă Juventus pare de neajuns. Dar anul viitor. Tenorii generoşi ai lui Napoli pot aduce bucuria de pe urmă talazului de suporteri care nu se revarsă doar din cartierele oraşului, ci şi din Caserta, Sarno sau Battipaglia. Cu Tireniana în priviri şi cu „O surdato ’nnammurato” pe buze.