Fotbalistul cu o carte în mână

Şoc! Un fotbalist a fost surprins pe aeroport cu un obiect ciudat

Nu, nu e asul de treflă sau valetul de cupă. E o carte care se citeşte, nu se joacă. Ea stă în mâna unui fotbalist român care se pregăteşte să se suie în avion. Fotbalistul se numeşte Bogdan Vătăjelu, iar prezenţa cărţii miroase a erezie. De ce? Fiindcă imaginea unui dătător cu piciorul în minge care citeşte contrazice prejudecăţile noastre de granit şi stereotipurile, tot de noi construite, care spun că fotbalistul trebuie să fie gângav şi să asculte Bursuc când mănâncă Salam. Un fotbalist cu o carte în mână e dator măcar să mire, dacă nu să provoace o stupoare hăbăucă. Bogdan Vătăjelu e cel mai nou declanşator de emoţii născute din ideile fixe. Înaintea lui a fost Alexandru Maxim, iar înaintea lui alţii, mergându-se până la Adrian Mutu, suspectat cândva de raporturi stranii cu un roman al lui Dostoievski.

Nu e prima dată când cădem în capcana propriilor preconcepţii. Şi nu e prima dată când operăm cu certitudini fără postament. La urma urmei, dacă un pianist joacă fotbal, un fotbalist de ce n-ar citi? Sau n-ar cânta la pian? Dacă Mario Vargas Llosa poate să dea lovitura de începere la un meci al Realului, ce-l împiedică pe un fundaş sau un atacant să deschidă o carte de Ian McEwan sau de cine vreţi? Dacă Salman Rushdie ştie pe de rost palmaresul lui Tottenham, mijlocaşul lui X sau portarul lui Y de ce nu s-ar delecta măcar cu o comedioară a lui P.G. Wodehouse? Prezumţia de incultură şi generalizările ferme nu fac bine nimănui. Oleguer Presas Renom, fostul fundaş al Barcelonei şi al lui Ajax, scrie cărţi şi articole. Sigur, poţi fi în dezacord cu ideile pe care le vehiculează, dar important este jocul de cap, care aici nu înseamnă doar lovirea corectă a mingii. Constantin Ştefan, portarul venit în anii ’70 de la Universitatea Cluj la Dinamo, era profesor de matematică. Iar Jackie Ionescu, fotbalist înainte de-a fi antrenor, are o jumătate de raft de cărţi scrise.

Ce spun toate astea puse laolaltă? Că ne plac calapoadele, că suntem obişnuiţi ai şabloanelor şi tenori ai clişeelor. E bine totuşi să nu uităm că prejudecata e reflexul necondiţionat al minţii. Fotbaliştii arată, în fond, la fel ca toţi ceilalţi trăitori de pe planetă, fie ei dulgheri, plasatori la teatru, merceologi sau controlori de trafic. Diferă veniturile, nivelul de trai şi cel de notorietate, dar nu mai mult. Unii sunt prieteni cu Bacchus, alţii (puţini, dar palpabili) şi cu Bach. Unii au jucat pe Teatrul Viselor, alţii au fost şi la Teatrul Bulandra. Unii vin la emisiunea lui Radu Naum, dar au trecut şi prin Gellu Naum. Iar cine aruncă o privire în trecutul îndepărtat al Universităţii Cluj, al Sportului Studenţesc sau al Politehnicii Timişoara va avea impresia că intră în aulă sau în cancelarie.