Vorbitorincii

Uneori cuvintele ajută fotbalul. Alteori îl stânjenesc

Din bizareria zoologică pe nume ornitorinc – un mamifer semiacvatic cu cioc de raţă, membrană între degete şi corpul îmbrăcat în blană – , Dan C. Mihăilescu a desprins două subspecii umanoide: scriitorincul şi cititorincul. Prima a devenit titlu de carte, a doua, titlu de rubrică într-un supliment literar. Planeta oferind încă destul loc sub soare, iată o altă subspecie: vorbitorincul. Astăzi, cel din fotbal.

Mistica persecuţiei

Cătrănit în noaptea andaluză de joi, Dan Petrescu a rostit un lucru enorm: „Jucătorii mei sunt dărâmaţi şi nu mai au nicio şansă la titlu”. Afirmaţia a trecut pe sub radarul atenţiei publice, lumea fiind ocupată mai departe cu hermeneutica unui henţ care, vorba lui Corneliu Porumboiu, „a fost sau n-a fost” (tatăl regizorului spune că a fost, Cristian Balaj la fel). E de prost gust să te amuzi la cald de o asemenea autocobire. La rece însă îţi aduci aminte că Petrescu recurge des la retorica învinsului a priori. E în vorbele lui o mistică a persecuţiei de care se prea poate ca Petrescu însuşi să râdă primul. „Ar fi un miracol să…”, „Nu mai avem nicio şansă la…” sau „Ei sunt favoriţi fără discuţie” fac parte dintr-o logică a triumfului neaşteptat prin care Petrescu îşi sporeşte palmaresul şi prestigiul. E un artificiu inteligent, fără discuţie, şi nu prea ai ce să faci împotriva lui. Poate doar să-l întrebi pe Dan Petrescu: „Dacă titlul tot e compromis, aţi face schimb de şanse cu oricare dintre celelalte cinci echipe din play-off?”.

Doamne fereşte şi ajută!

CFR e favorită la titlu, bineînţeles. Asta însă n-ar trebui să-l descurajeze pe Marius Croitoru, mai cu seamă după ce FC Botoşani n-a pierdut sâmbătă cu FCSB. Or, întrebat dacă se gândeşte că ar putea să ia campionatul, Croitoru face, tot declarativ, figură de om uimit: „Doamne fereşte! Mă gândesc doar să luăm fiecare meci în parte”. Chiar dacă nu s-ar gândi Croitoru la asta, tot ar trebui să ia fiecare meci în parte. Oricât de bun ai fi, nu poţi juca în acelaşi timp cu Mediaş, Craiova sau Astra. Dar şi aici tot de praf retoric în ochii şi în urechile publicului e vorba. Croitoru face declaraţia de mai sus când echipa lui e încă pe locul 2. Or, la cât e de entuziast şi la câte lucruri bune a făcut la Botoşani, e greu de crezut că ideea titlului nu-l vizitează chiar deloc. Şi Doamne fereşte ca Domnul să ferească exact când i-o fi lumea mai dragă şi trofeul mai aproape. Cuvintele admirabilului Marius Croitoru seamănă puţin cu cele rostite cândva de un alt admirabil, Petre Grigoraş, care declarase pe când antrena Pandurii: „Ne dorim să rămânem pe locul doi”. Dacă memoria funcţionează, Pandurii erau atunci la trei puncte de lider şi cu perspectiva unui meci direct.

Dreptul de a fi garnitură

Petrescu, Croitoru şi Grigoraş sunt vorbitorinci la care ţinem şi cărora le preţuim meritele (iar când se impune, le imputăm excesele). Cei din jurul lor, care scot la iveală SMS-uri parşive, insinuări, cabale sau false miracole, sunt tot vorbitorinci. Iar cei care, uitându-se la acelaşi meci prin studiouri, văd lucruri diferite aparţin aceleiaşi subspecii. Uneori puşi la punct, alteori bănuiţi de partizanat sau măcar de amatorism, iubiţi de cinci sute şi urâţi de cinci mii (sau invers), vorbitorincii par uneori la fel de stranii ca înaintaşul lor zoologic din Australia. Da, dar măcar ornitorincii nu sunt antipatici, veţi spune şi – de multe ori – veţi avea dreptate. Daţi-le însă şi vorbitorincilor din studiouri dreptul de-a se face simpatici mai ales când nu şi-o propun. Bune sau proaste, părerile lor dau consistenţă meciurilor la fel ca zumzetul sau clocotul din tribune. Tăiaţi sonorul şi veţi avea de multe ori un meci fad. Vorbitorincii sunt uneori garnitura comestibilă a unei fripturi fotbalistice tari ca talpa. Cu sau fără crampoane.