Îţi mai aduci aminte?
Când egalul îl nemulţumeşte (şi) pe outsider
„Era târziu şi era toamnă”, ca în „Intima” lui Cincinat Pavelescu. Mai precis, era 23 noiembrie 2006. Nu se mai auzeau romanţe într-o cârciumioară la şosea, lumea se schimba de la o zi la alta. Era târziu, era toamnă şi pe Giuleşti se juca Rapid-Mlada Boleslav în Cupa UEFA. Cehii au început exploziv, iar Dani Coman, pe atunci portar la Rapid, poate să confirme.
În numele şi pe urmele tatălui
Pe margine, un tip îmbrăcat fără cusur urmărea jocul de sub un breton care-i dădea un aer de copil mare. Dušan Uhrin Jr încerca să calce pe urmele tatălui, care dusese Cehia în finala Campionatului European cu zece ani mai devreme. Rapid a făcut 1-1 cu Mlada Boleslav şi mulţi au plecat de la meci seduşi de viteza şi de precizia cehilor. Un an mai târziu, Uhrin Jr venea la Timişoara şi o ducea pe Poli în Cupa UEFA. Anii au trecut, trăsăturile lui Uhrin s-au înăsprit, bretonul a fost înlocuit de o frizură care nu mai provoacă zâmbete. Nimeni nu-i mai spune „Rumburak”, aşa cum se mai întâmpla uneori, în semn de afecţiune şi simpatie, la Timişoara.
Sobrietatea la aceleași cote
Au dispărut şi crampoanele lăsate de Cadu pe tibia profesională a lui Uhrin în minimandatul de la Cluj. Până să vină la Dinamo, cehul s-a mai plimbat pe la câteva echipe, cum fac mulţi antrenori care nu depind doar de propria lor valoare. Costumele lui Uhrin sunt la fel de elegante, sobrietatea i-a rămas la aceleaşi cote. Uhrin nu vorbeşte engleză ca la Oxford şi nici nu trebuie. A fost adus pentru altceva. Pentru firea lui meticuloasă, pentru seriozitatea abordării. Şi pentru faptul că-i displace treaba de mântuială într-o vreme când unii văd în fotbal o treabă de mântuire.
Fără teama de-a greşi
Dincolo de tactică şi pregătire fizică, Dušan Uhrin Jr a pompat încredere în Dinamo şi a transformat un grup blazat într-o echipă dornică să-şi înfrângă vitregiile. Uhrin ştie foarte bine cu ce material lucrează.
Ştie că nu are baza de selecţie de la Viitorul, entuziasmul Craiovei, banii şi calitatea individuală de la CFR şi FCSB. Ca să faci faţă unor echipe cu zestre mai bună, trebuie să ai în bagaj acea pedagogie a răspunderii care înseamnă, printre altele, să-ţi scapi jucătorii de teama de-a greşi. Şi să-i faci să se creadă egalii celor care le stau deasupra.
Toată lumea care a văzut FCSB-Dinamo sâmbătă seară a observat diferenţa de nivel valoric în favoarea primeia.
E meritul lui Uhrin că a asamblat echipa astfel încât să iasă din modulul „Nistor şi ceilalţi” şi să-şi dizolve complexele. Nu e un compliment gratuit, ci o constatare. Dinamo are în continuare slăbiciuni, fără discuţie. O vede până şi un miop în ale fotbalului.
Dar a învăţat să fie tăioasă şi să-şi oprească repede tremurul genunchilor în clipele de slăbiciune. În meciul de sâmbătă s-a răzvrătit de trei-patru ori chiar când părea pe punctul să cedeze.
În numele fotbalului bun
FCSB-Dinamo a fost meciul reabilitării pentru tot fotbalul prost jucat de aceste două echipe în prima parte a campionatului, indiferent cine le-a antrenat. Altădată lâncede, previzibile şi plicticoase, s-au smuls amândouă ca la un semn dintr-un fotbal acoperit de mătasea-broaştei şi au luminat campionatul. Una a avut ocazii mai multe, cealaltă mai mari. E şi aici un echilibru. Iar faptul că fiecare echipă se consideră nedreptăţită de scor vorbeşte despre tensiune, despre încărcătura afectivă şi despre doza de ostilitate fără de care un asemenea meci e greu de imaginat. Aşa a fost întotdeauna, indiferent dacă era târziu şi era toamnă sau dacă dădea colţul ierbii.