Răscoala fotbalului mic 

Vrem şi noi în grupele Ligii. N-avem decât

Fotbalul mic vrea să fie considerat mare. Atenţie, „să fie considerat”, nu „să ajungă”! Vocii lui Hagi, care îşi vrea campioana ţării direct în grupele Ligii Campionilor, i s-au mai alăturat două: a lui Dan Petrescu şi a lui Neil Lennon. Trioul are şanse să devină cor, fiindcă mai există, probabil, antrenori europeni care invocă persecuţia şi nedreptatea. Nu-i exclus ca peste câtva timp să se audă revendicări similare din Bulgaria şi Cipru, din Bosnia şi Islanda, din Estonia şi Slovacia. Ba n-ar fi de mirare ca, într-o bună zi, până şi mândrul ducat al Luxemburgului să se revolte. În fond, nu-i poţi răpi şoarecelui dreptul să se creadă leu şi să ragă. Va fi vesel, va fi pitoresc şi va fi ineficient.

Mic tratat de geografie scoţiană
Neil Lennon vorbeşte aspru despre UEFA şi despre felul cum condamnă fotbalul mic la prizonieratul în propria lui condiţie. Iar furia îl împinge la comparaţii trăsnite. Lennon vede în Celtic un campion fără concurenţă, din categoria Juventus, Bayern, Barcelona sau Real. Distanţa dintre campionatul Scoţiei şi cele amintite de Lennon poate fi văzută şi de cârtiţa care-l însoţeşte pe Stevie Wonder la plimbarea de dimineaţă. Celtic joacă două meciuri pe an („The Old Firm”) cu Rangers, şi până şi acest privilegiu a fost întrerupt timp de câţiva ani. În rest, ea îşi măsoară forţele cu Motherwell, Hearts of Midlothian, St. Johnstone, Ross County, Kilmarnock sau St. Mirren. Cum să te compari cu Serie A sau cu Primera Division? Şi cum să ceri tratament egal cu al lui Bayern?

Cu trăsura în Formula 1
În fostele ţări comuniste, situaţia fotbalului e şi mai complicată. Din motive care se întrepătrund şi lovesc în centrii nervoşi ai fotbalului, regresul pare fără capăt. Antrenorii şi fotbaliştii români sunt aici doar vinovaţi de plan secund. Piaţa liberă şi concurenţa în câmp deschis, mirajul Vestului pentru esticii talentaţi şi nevoia cluburilor de-a vinde au dus la un fotbal de subzistenţă pe care, cu excepţiile cuvenite, îl vezi peste tot prin fostul lagăr. La rândul lui, publicul nu mai umple tribunele, iar unele stadioane sunt în feudalismul fotbalului. Şi-atunci, cum să fii trimis direct în grupe? Ce să caute o trăsură în Formula 1? Şi de ce ar vrea lumea să le vadă pe Kalju în locul Valenciei şi pe Ludogoreţ în locul lui Inter?

Glagorie pentru glorie
Există, e adevărat, o fatalitate istorico-politică în temeiul căreia singura cale de acces a fotbalului mic în lojele fotbalului mare e surpriza din tururile preliminare. Sau seria de surprize. Altă metodă nu există. Numai că surpriza nu se poate naşte decât după investiţii masive, făcute cu cap. Şi după ce fotbalul nostru se va fi vindecat de bolile trecutului. Hagi şi Petrescu tânjesc după gloria de odinioară, care însă a fost produsul altei conjuncturi dintr-o altă Europă. Acum e aproape impudic să ceri reprezentare în grupele Ligii Campionilor câtă vreme Liga 1 e, de atâţia ani, domiciliul vremelnic al unor echipe semiorăşeneşti.