Dacă tot e nebunie…

Pentru o promovare în bloc

Dacă tot se vorbea pe vremuri despre „tineret-speranţe” (prefaţa adolescentină a Diviziei A la fotbal), avem de nişte ani şi antonimul perfect. Să-i spunem „bătrânet-decepţii”. Încap sub umbrela asta ponosită o parte din naţionala mare şi o parte din Liga 1.

Apariţia ligii şi a naţionalei de bătrânet-decepţii sunt înfrângeri care n-au voie să mire. Tineretul a fost privit de prea multe ori ca o obligaţie sau ca o corvoadă. Există aici câteva excepţii (în frunte cu Academia lui Hagi) într-o mare de apatie, dezinteres şi nepricepere.

Criza echipelor de club şi a naţionalei mari nu e nimic altceva decât consecinţa priorităţilor greşite. Iar criza asta a urmat reţeta de fabricaţie a înţelepciunii populare, după care cine seamănă vânt culege furtună.

Schimbare in corpore. In corpore sano
Acum suntem în fine în faţa unei semifinale europene. La tineret, dar tot semifinală. Meciul cu Anglia e şi azi un elogiu al nebuniei. Şi-atunci, dacă tot e nebunie, de ce să nu mergem mai departe? De ce să nu poată fi mutată naţionala mică în locul celei mari? Cu totul şi cu toate riscurile. În fond, ce riscăm?

Poate doar să pierdem locul 3 din grupa de calificare la Euro 2020, ceea ce n-ar fi mare pagubă. Aventura italiană a naţionalei lui Rădoi se va termina peste câteva zile, cel mult o săptămână. Lăsată fără consecinţe imediate, ea şi-ar putea pierde din contur şi forţă.

Răsplătită cu încrederea unei promovări in corpore, ar putea să dea şi mai multă consistenţă unei echipe deja eliberate de constrângeri, blazare şi filosofia ciupelii.

Sigur, „ar putea” înseamnă ipoteză, nu certitudine. Şi nu garantează nimeni succesul. Dar chiar nu merită aplicată terapia de şoc unei naţionale mari care nu prea mai spune nimic nimănui?

Anti Contra? Nu, pro Rădoi
Şi dacă tot vorbim de nebunie, vi se pare de neconceput ca Mirel Rădoi să fie înscăunat selecţioner?

Suntem contra acestei idei? Suntem pro Contra? Nu ştiu dacă s-ar cuveni. Ogăraru a spus despre meciul cu Anglia că „a fost meciul de Licenţă Pro pentru Rădoi”.

Fără să uiţi sincopele şi porţia de şansă din meciul acela, nu poţi să nu observi că naţionala mică are ceea ce-i lipseşte celei mari: chip, identitate, credinţa în succes, elan, prospeţime. Sigur, ele vin la pachet cu descumpănirile, candorile şi greşelile vârstei.

Dar ansamblul se poate roda şi poate să dea peste doi-trei ani ceea ce naţionala mare de azi e incapabilă să ofere. Tineretul-speranţe trebuie împins să ia locul bătrânetului-decepţii. Da, unii dintre cei care dezamăgesc în tricoul naţionalei mari sunt tineri, însă doar în buletin.

Fotbalul lor e lent, previzibil, fără lustru şi fără orizont. Cei sub douăzeci şi unu de ani or avea multe de îndreptat, dar respiră şi se mişcă altfel. În orizontul libertăţii. Al unei zburdălnicii din care au ieşit opt goluri în două meciuri.