Plantator, vânător 

Un vânător de elefanţi într-o lume rinocerizată

Sclavii nu sunt îmbrăcaţi în zdrenţe, ci în tricouri şi şorturi. Şi nu culeg bumbac, ci dau cu piciorul în minge. Cam astea sunt deosebirile dintre personajele din romanul „Ruta subterană” de Colson Whitehead şi fotbaliştii Astrei Giurgiu. Plantatorul din carte pedepseşte crud încercările de evadare sau de revoltă. Un sclav e fiert de viu în ulei, sub ochii unor doamne din lumea bună, care, la invitaţia plantatorului, beau ceai şi mănâncă prăjiturele în timpul supliciului.

Dreptul de neplată
Plantatorul din fotbal nu are asemenea accese de cruzime. Pornirile sangvinare şi le rezolvă pe seama elefanţilor care beneficiază post-mortem de privilegiul de a-i împodobi, împăiaţi, biroul. La plantaţia cu mingi stăpânul ajunge cu o şaretă Rolls, trasă de cai-putere duium. E sigur pe el şi exercită drept de plată şi mai ales de neplată a celor care năduşesc în folosul lui.

Din cauza unor vicii de regulament, de gândire sau de construcţie interioară a omului cu banii, Astra Giurgiu este azi o poveste tristă. Pe de altă parte, plantatorul-vânător are pe cap o sentinţă pentru instigare la evaziune fiscală, instigare la spălare de bani şi cumpărare de influenţă. Decizia nu e definitivă, iar termenul următor bate la uşă (30 mai). Stresul procesului nu scuză însă dispreţul pentru drepturile celorlalţi. Intră în joc aici o cultură a sfidării pe care plantatorul-vânător o practică de ani buni. Şi nu doar în ceea ce priveşte banii.

Litoral cu lăutari
Să ne amintim. Cu doi ani în urmă, Ioan Niculae şi-a sărbătorit la mare ziua de naştere şi ieşirea din detenţie în urma dosarului „Mită pentru PSD”. Cu lăutari şi cu boxele duduind până dimineaţa, spre disperarea turiştilor. Am scris atunci aşa: „E bine totuşi ca bieţii oameni să ştie că au avut de-a face cu un fachir al scurtăturilor.

Ioan Niculae a aflat de mult că-şi poate permite orice dacă plăteşte. Povestea elefantului vânat în Hoedspruit în schimbul a 40.000 de dolari, iar apoi împăiat şi expediat în România în schimbul a alţi 50.000 e doar o treaptă din scara bunului-plac pe care urcă, la un loc cu Ioan Niculae, toţi alpiniştii abuzului.

Cum ar putea un asemenea om cu profil de plantator tropical şi discurs de vătaf neurastenic să se împiedice, în dorinţa lui de chef năprasnic, de stafia decenţei? De puţine ori a fost mai dezechilibrată lupta dintre bunul-plac şi bunul-simţ ca în cazul acestui personaj care nu poate lipsi din antologiile mârlăniei şi parvenitismului agresiv”.

Un mesaj din trecut
Un ultim amănunt, semn de ironie a sorţii. La puţine zile după încarcerarea din 2017 a plantatorului-vânător, jucătorii de atunci ai Astrei Giurgiu au ieşit pe teren cu o pancartă pe care scria „Respect, Ioan Niculae!”. Au făcut-o ştiind că meciul era televizat şi preferând să neglijeze că declararea publică a respectului pentru cineva aflat după gratii pentru fapte penale te compromite. Respect, da?