Cioturi de fotbal 

Suedia era de bătut, România a fost bătută. Simplu

Mai trist decât fotbalul echipei naţionale e doar screamătul de contabil paseist al unora dintre privitori – specialişti şi diletanţi laolaltă. Strânşi sub norul mâhnirii, se căznesc cu toţii să facă, din bucăţi, portretul-robot al meciului de care să fim mulţumiţi. Măcar atât, câtă vreme de încântare nu prea mai poate fi vorba de prin anii 1990 încoace.

Unde sunt iluziile mele?
Demersul face parte dintr-o campanie de negare a identităţii tipică pigmeilor care se visează coloşi. E pe cât de simplist, pe atât de inutil să lipeşti laolaltă cioturi de fotbal cu pelicanolul ambiţiei de-a te crede altceva decât eşti de fapt: o fostă naţională onorabilă, silită de la o vreme să trăiască din amintiri, calcule şi speranţe.

Dieta de acest tip duce la slăbire şi, finalmente, la anemie. Jocul de-a meciul ideal, practicat după paravanul exerciţiului de imaginaţie, nu are nici scop, nici eficienţă. El nu face decât să prelungească iluzia că, nu se ştie cum, ne vom smulge din somnul cel de moarte în care ne-adânciră barbarii de tirani şi ne vom deştepta.

Numai că iluziile dispar de multe ori la contactul cu viaţa adevărată, aşa cum arată o serie de înţelepţi, de la Honoré de Balzac la Anda Călugăreanu.

Arcimboldo din Gilău, slab mai e fotbalul tău
Proiectul meciului de ispravă seamănă binişor cu infrastructura rutieră a ţării. Cioturilor de autostradă le corespund cioturile de fotbal. Cât e ziua de lungă şi emisiunea de târzie, închegăm un chip din fragmente care se îmbucă şi nu prea.

Carevasăzică, avem aşa: un sfert de oră sâmbătă seară cu Suedia, partea a doua a meciului cu Serbia, primele şapte şi ultimele trei minute cu Muntenegru şi aşa mai departe. Dacă nu e suficient, există materie primă pentru consolidarea edificiului: două cornere bătute bine cu Armenia, o lovitură liberă parşivă cu Finlanda, un dribling cu Irlanda de Nord, o pasă lungă cu Olanda etc.

Istoria fotbalului e o fântână adâncă, în care amintirile vechi se preschimbă miraculos în apă proaspătă. Conceperea meciului virtual în laboratorul minţii te trimite la chipul compus din fructe al lui Arcimboldo.

Dacă-ţi muţi ochii de la cioturile de fotbal pe harta rutieră a României, tot peste aşa ceva dai: ciotul Turda-Gilău, ciotul Târgu Mureş-Câmpia Turzii, ciotul Petricani-Centura Bucureştiului etc.

Două doamne triste: valoarea şi onoarea
O ţară cu asemenea (lipsă de) autostrăzi riscă să rămână pe drumuri. La fel, o naţională cu un fotbal din crâmpeie, fără viziune şi curaj, mai degrabă cu nervi decât cu nerv, riscă să sufere în faţa oricui. Iar o naţională în care fundaşii cer aiurea penaltyuri în loc să-şi vadă de adversari îşi merită locul în grupa a patra valorică a continentului.

Apropo de grupa a patra. În fotbalul românesc, ea se numea pe vremuri „Divizia Onoare”. Un cuvânt vechi, aproape uitat.